Ai pielea sânilor ca și „coajă de portocală” sau secreții verzi? Un medic explică ce afecțiune poți avea!

Dr. Carmen Cristescu explică câteva dintre simptomele nodulilor la sâni. Atenție, nu întotdeauna există simptome asociate.
  • Publicat:
Ai pielea sânilor ca și „coajă de portocală” sau secreții verzi? Un medic explică ce afecțiune poți avea!
Dr. Carmen Cristescu_Medicină Internă, foto arhivă

Sănătatea sânilor femeii trebuie verificată în fiecare lună prin autopalpare dar și regulat prin control manual la medicul ginecolog, ecografii de sân și mamografii la indicația medicului. Despre cauzele, simptomele și tipurile de noduli la sâni am stat de vorbă cu dr. Carmen Cristescu, medic specialist, Medicină internă.

 

 

CSÎD: Ce sunt nodulii mamari?

Dr. Carmen Cristescu: Nodulii mamari reprezintă modificări ale țesuturilor prezente la nivelul sânului: piele, grăsime pre și retro glandulară, și țesut glandular propriu-zis.

CSÎD: De câte tipuri sunt?

Dr. Carmen Cristescu: Ei pot avea o natură benignă (fără risc de cancer) sau malignă (noduli canceroși.)

CSÎD: Care sunt cauzele apariției nodulilor la sân?

Dr. Carmen Cristescu: Cauzele apariției nodulilor mamari nu sunt pe deplin cunoscute. Există însă o serie de factori de risc, fără a fi obligatoriu prezenți, precum:

  • Vârsta de peste 50 de ani
  • Anumite mutații genetice, în special BRCA
  • Sânul foarte dens
  • Menarha (prima menstruație) după vârsta de 12 ani și menopauza după 55 de ani
  • Istoric personal de cancer de sân sau alte afecțiuni ale sânului
  • Istoric personal de radioterapie
  • Istoric personal de expunere profesională la noxe
  • Expunere la anumite medicamente ca de exemplu dietilstilbestrol
  • Sedentarismul
  • Obezitatea
  • Fumatul
  • Consumul de alcool
  • Lipsa nașterii, a unei sarcini duse la termen sau a alăptării
  • Tratamente hormonale de lungă durată (contraceptive orale)

Semne și simptome posibile ale nodulilor la sâni

CSÎD: Care este simptomatologia asociată nodulilor la sân?

Dr. Carmen Cristescu: Prezența nodulilor la nivelul sânului nu se asociază întotdeauna cu o simptomatologie specifică. Totuși putem identifica deformarea sânului, durere, palparea unor formațiuni de consistență dură, roșeața sau căldura locală, piele cu aspect de „coajă de portocală”, rareori exprimarea unei secreții de culoare galbenă, verde sau maronie la nivelul mamelonului.

Autopalparea – cel mai simplu instrument de verificare a sănătății sânilor

CSÎD: Cum se depistează nodulii la sân?

Dr. Carmen Cristescu: Cea mai la îndemână metodă este autopalparea.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân