5 moduri eficiente prin care îți poți crește capacitatea pulmonară

Odată cu înaintarea în vârstă, și plămânii încep să îmbătrânească. Dacă mai ești și fumător, sedentar și ai probleme de sănătate asociate, cu atât este mai important să faci ceva pentru a-ți crește capacitatea pulmonară.
  • Publicat:
5 moduri eficiente prin care îți poți crește capacitatea pulmonară

La fel cu restul corpului tău, plămânii se deteriorează odată cu înaintarea în vârstă, reducând volumul de aer pe care îl pot prelua. Încearcă aceste cinci metode pentru a-ți readuce capacitatea pulmonară la nivel optim de funcționare.

Fă constant exerciții de respirație

Gândește-te la exercițiile de respirație ca la antrenamente  pentru plămâni. La fel cum îți dezvolți mușchii în timpul exercițiilor fizice regulate, exercițiile de respirație pot crește nivelurile de oxigen din plămâni și pot elimina aerul viciat blocat în aceștia. Iată două tehnici pe care le poți folosi cu succes: 

Respirație diafragmatică 

Poți folosi această tehnică de respirație abdominală când stai întins sau așezat pentru a-ți calma tensiunea pe care o simți  în jurul pieptului. Iată pașii:

  • Stai confortabil cu mâinile pe abdomen.
  • Cu gura închisă, inspiră încet pe nas pentru a umple abdomenul cu aer.
  • Suflă ușor aerul cu buzele încleștate ca și cum ai umfla baloane.
  • Repetă acest exercițiu timp de patru până la 10 minute până când respirația ta revine la normal.

Respirație cu buzele  încleștate 

Poți face acest exercițiu în timp ce ești așezat ori de câte ori întâmpini dificultăți în respirație. Urmează acești pași:

  • Așază-te și relaxează-ți întregul corp.
  • Inspiră timp de două secunde cu gura închisă.
  • Încleștează-ți buzele ca și cum ai vrea să fluieri și expiră timp de patru secunde. Expiră de două ori mai mult decât inhalezi.
  • Repetă acest exercițiu până când  respirația redevine normală.

Aceste două exerciții de respirație pot ajuta persoanele cu astm și boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC) să-și gestioneze simptomele.

Încearcă interval training

Interval training  este o altă metodă de a face plămânii să funcționeze eficient. Acesta implică alternarea între o perioadă scurtă de exerciții intense și o perioadă mai lungă de activitate fizică ușoară.

De exemplu, poți alerga timp de un minut și apoi să te plimbi timp de două minute. Poți face aceste cicluri de cât mai multe ori. Ideea este de a face plămânii să lucreze prin exerciții rapide și de a-i lăsa să se refacă prin trecerea la mișcare mai lentă.

Renunță la fumat 

Fumatul poate deteriora ireversibil  plămânii. Acesta cauzează cancer pulmonar și BPOC și crește riscul de mortalitate prematură. Fumatul pentru perioade mai lungi de timp este, de asemenea, un factor de risc pentru alte tipuri de cancere, cum ar fi cel de vezica urinară, colon și ficat. Dacă întâmpini dificultăți în a te lăsa, cere ajutorul unui medic și a unui terapeut pentru a-ți face un plan de tratament personalizat.

Apucă-te de cântat

Expresia „cântă din toți plămânii” poate suna amuzant, dar cântatul îți întărește de fapt plămânii. Este o intervenție terapeutică populară pentru persoanele cu boală pulmonară obstructivă cronică și boli respiratorii.

Un studiu controlat randomizat a arătat că grupul de persoane cu BPOC a experimentat o reducere a respirației dificile și o îmbunătățire a saturației de oxigen în timpul cântatului. Deoarece cântatul și respirația sunt interconectate, de fiecare dată când cânți, implici activ plămânii, diafragma, cutia toracică și alte părți implicate în respirație.

Fă mai mult sport

Sporturile și antrenamentele constante au beneficii semnificative asupra corpului tău. Atunci când faci orice activitate care îți accelerează ritmul cardiac, plămânii și inima lucrează mai intens pentru a furniza oxigen mușchilor. Continuând să pui plămânii într-o stare în care accelerezi respirația și ritmul cardiac, vei dezvolta toleranță și în cele din urmă vei crește capacitatea pulmonară.

Plămânii merită o atenție deosebită când vine vorba de îngrijirea sănătății, deoarece problemele de respirație pot reduce semnificativ calitatea vieții. Asigură-te că plămânii tăi sunt într-o stare bună de funcționare prin exerciții de respirație, renunțarea la fumat, cântat și angajarea în activități fizice constante.

Foto: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Nicoleta Agheana
Nicoleta Agheană este un jurnalist reputat, cu experienţă în lifestyle şi sănătate, realizând de-a lungul timpului articole şi proiecte atât pentru publicaţii internaţionale, cât şi pentru brandul “Ce se întămplă, doctore?”. Domeniile de interes pe care le acoperă Nicoleta Agheană ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân