De ce nu duce Turcia lipsă de dezinfectant?

Ministrul turc al Sănătăţii a declarat că un produs tradiţional folosit de multă vreme ca simbol al ospitalităţii este eficient în lupta cu noul coronavirus: „kolonya”.
De ce nu duce Turcia lipsă de dezinfectant?

La jumătatea lunii martie, autorităţile de la Ankara au raportat primul caz de infectare cu noul coronavirus.

Tot atunci ministrul turc al Sănătăţii a declarat că un produs tradiţional, folosit de foarte multă vreme ca simbol al ospitalităţii, este extrem de eficient în lupta cu noul coronavirus.

Este vorba despre „kolonya”. Află mai multe despre această substanţă în rândurile de mai jos.
 

Kolonya, eficientă în combaterea germenilor şi microbilor

Şi înainte de pandemie, oaspeţii, turiştii, vizitatorii sau cumpărătorii erau întâmpinaţi, în Turcia, cu acest produs tradiţional. Toată lumea îşi clătea mâinile cu un produs lichid pe bază de alcool amestecat cu esenţe de flori de măceş, trandafir, iasomie sau lămâiţă.

La venire sau la plecare, invitaţii erau stropiţi cu kolonya în semn de binecuvântare. Kolonya conţine alcool într-o proporţie de minimum 60%, ceea ce îl face foarte eficient în combaterea gemenilor, microbilor şi a noului coronavirus.

Autorităţile turce au cerut ca producţia de etanol să fie prioritar redirecţionată către fabricanţii de kolonyie în următoarea perioadă.

Unul dintre cei mai mari producători de kolonya din Istanbul spune că procesul de fabricaţie a acestui produs este extrem de simplu. Mai întâi, etanolul rezultat din fermentarea strugurilor, cartofilor, a cerealelor sau a altor fructe este amestecat cu apă distilată, la care se adaugă extract de magnolie, trandafir, lămâie sau altă aromă naturală.

Mixtura se lasă la macerat 3 săptămâni, apoi se îmbuteliază în recipiente de diverse dimensiuni.

Kolonya poate îmbunătăţi digestia şi ameliorează migrenele

Kolonya este folosită şi ca metodă de prevenţie: la adunările religioase din preajma Ramadamului, toţi cei prezenţi sunt stopiţi cu kolonyie sau masează palmele şi tâmplele cu aceasta. De altfel, sticle de kolonya se găsesc în toate locurile publice din Turcia: în camera de hotel, în recepţie, în restaurante, în toalete sau sunt oferite după o călătorie cu autobuzul.

Dincolo de proprietăţile dezinfectante, kolonya are şi alte întrebuinţări. Astfel, după o masă consistentă, mulţi turci obişnuiesc să toarne două-trei picături pe un cub de zahăr pentru a ajuta digestia, iar cei care suferă de migrene îşi ameliorează durerile masându-şi tâmplele cu kolonya.

În Turcia, prezenţa unei sticle de kolonya în fiecare gospodărie este similară cu a avea mâncare în frigider. Izolarea socială din ultima perioadă a adus cu sine şi noi preocupări pentru siguranţa personală, aşa încât, pe lângă obişnuitele întrebări pe care oamenii şi le pun cu privire la rezervele de hrană şi produse de primă necesitate, turcii îşi sună apropiaţii ca să se asigure că au suficientă kolonya în casă.

Cel mai nou articol Video:
Ce este atașamentul și cum îți influențează viața