Dr. Roxana Culcer, medic neonatolog: cum gestionează Australia epidemia COVID 19

Un interviu realizat cu un medic neonatolog despre regulile şi restricţiile care dau roade în Australia, dar şi despre protocoalele medicale din cadrul spitalului.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pandemia cu coronavirus este gestionată diferit de guvernele ţărilor afectate, fiecare având reguli şi restricţii proprii. Am stat de vorbă cu Roxana Culcer, medic neonatolog la Westmead Hospital din Sydney, Australia, despre atmosfera de acolo, ce reguli şi restricţii au fost iniţiate de guvernul australian. Mai mult, Roxana Culcer ne-a spus şi care sunt protocoalele medicale pe care le respectă în spital, protocoale stricte care să îi ţină şi pe pacienţi, dar şi pe medici în afara riscului contaminării.

Este interesant de aflat cum a reuşit Australia să aibă un numă relativ mic de persoane infectate, dar şi de decese, şi care au fost măsurile ce au determinat o răspândire controlată a pandemiei.

Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Psiholog
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...
Alimentele care s-ar putea scumpi în această iarnă. Seceta și energia scumpă afectează producția
Alimentele cu „estrogen vegetal” pe care merită să le mănânci la menopauză. Pot ameliora bufeurile...
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...