Oboseală accentuată, tuse, dispnee și cefalee persistente după COVID? Ai nevoie de o evaluare medicală!

Specialiștii din cadrul Spitalului Clinic SANADOR au conceput un pachet complex și complet de evaluare medicală post-COVID.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Oboseală accentuată, tuse, dispnee și cefalee persistente după COVID? Ai nevoie de o evaluare medicală!

Infectarea cu noul coronavirus (SARS-CoV-2) se manifestă foarte diferit de la un pacient la altul, iar specialiștii încearcă să țină sub control boala și consecințele pandemiei.

Pacienții care au avut forme severe, cei care au dezvoltat complicații multiple și au avut nevoie de asistență în unitățile de terapie intensivă pentru perioade mai îndelungate, precum și cei care au fost ventilați mecanic prezintă un grad de risc adițional pentru dezvoltarea de sechele sau simptome persistente post-COVID.

Totuși, și pacienții cu forme ușoare, cel mai frecvent aflați în autoizolare la domiciliu, pot ascunde afectări organice serioase, astfel că o evaluare medicală completă este indicată și acestora.

Anosmia sau lipsa mirosului este principala disfuncție olfactivă post-COVID la adulți. Acesta, însă, nu este unicul simptom. După COVID-19, pacienții au raportat în proporție mare oboseală, dispnee, tuse, sindrom sicca (uscăciunea mucoaselor) și disgeuzie (afectarea gustului).

Tabloul clinic complet al simptomelor din sfera ORL raportate după infecția cu SARS-CoV-2 include: tuse uscată sau productivă, tulburări ale mirosului (anosmie, hiposmie, parosmie, fantosmie), disgeuzie, cefalee, dispnee, sindrom sicca, hipertrofie amigdaliană, infecții ale căilor respiratorii superioare, rinoree, obstrucție sau congestie nazală, vertij, odinofagie/disfagie, parestezii faringiene, hipoacuzie.

Alte simptome care pot determina pacientul post-COVID să ajungă la medic pentru evaluare sunt: oboseala accentuată, disconfortul toracic, durerile articulare, mialgiile, insomnia, reducerea apetitului, scăderea calității vieții.

Pacientul poate acuza și o serie de afectări psihologice și cognitive: tulburare de stres, memorie deficitară, concentrație slabă, anxietate/depresie.

Pentru evaluarea acestor simptome și nu numai, specialiștii din cadrul Spitalului Clinic SANADOR au conceput un pachet complex și complet de evaluare medicală post-COVID.

Pachetul de evaluare medicală post-COVID de la SANADOR cuprinde CT toracic, consulturi de Cardiologie și Pneumologie, teste funcționale (spirometrie, EKG), analiza cantitativă a anticorpilor de tip IgM și IgG pentru SARS-CoV-2, dozarea de anticorpi neutralizanți, teste de laborator pentru evaluarea funcției hepatice, a coagulării, a funcției pulmonare, alături de hemoleucogramă și de markerii de inflamație.

Află mai mult despre pachetul de evaluare post-COVID.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân