Dr. Bogdan Marțian: chirurgia robotică în tumorile colorectale

Dr. Bogdan Marțian, medic primar chirurgie generală în cadrul Sanador, trece în revistă beneficiile chirurgiei robotice în tumorile colorectale.

La ora actuală, tumorile colorectale afectează anual peste 1, 9 milioane de persoane din întreaga lume. Iar dintre aceste persoane, 430 de mii de bărbați și 270 de mii de femei primesc diagnosticul de „cancer rectal. La ora actuală, tumorile colorectale se pot opera cu succes cu ajutorul robotului da Vinci Xi. Dr. Bogdan Marțian, medic primar chirurgie generală, Șef Secție Chirurgie Generală din Spitalul Clinic Sanador, cu competențe în chirurgia robotică și chirurgia laparoscopică, explică avantajele utilizării chirurgiei robotice în tumorile colorectale.

„Cele mai importante aplicații ale chirurgiei robotice în patologia colorectală sunt în cazurile în care se recomandă chirurgia minim invazivă de precizie. Este unanim recunoscut faptul că procedurile de chirurgie robotică sunt recomandate în cancerele rectale și mai ales la cele joase. Este la fel de utilă în cancerul colonic. Însă tumorile maligne rectale sunt localizate într-o zonă îngustă din pelvis, unde accesul este greu, mai ales clasic, dar și laparoscopic. Iar în aceste situații, robotul își arată toate avantajele față de laparoscopie.

Pe lângă faptul că imaginea este mai mare, mai stabilă, iar mișcările instrumentelor chirurgicale sunt mai precise, mai există o diferență între laparoscopie și robotică. Instrumentele laparoscopice sunt drepte, iar cele ale robotului au capătul activ, cel care lucrează practic înăuntru. Acesta este articulat și se poate mișca în toate direcțiile. Or, în pelvis, care este o zonă îngustă, la bărbat chiar mai îngustă decât la femeie, capătul robotului se mișcă mult mai bine. Se știe că extirparea ganglionilor se face din zone greu accesibile, dar instrumentele robotice pot ajunge cu ușurință” ne-a declarat medicul Bogdan Marțian.

Mai multe informații despre avantajele chirurgiei robotice în tumorile colorectale puteți afla din interviul video realizat cu medicul chirurg Bogdan Marțian!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Bogdan Marțian - Medic primar chirurgie generală
Dr. Bogdan Marțian este Medic Primar Chirurgie Generală, Doctor în Științe Medicale și Șeful Secției de Chirurgie Generală din Spitalul Clinic Sanador. Dl. Dr. Marțian s-a alăturat și echipei de chirurgie robotică unde abordează prin intermediul robotului de ultima generatie DaVinciXi, ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Medic primar chirurgie generală
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult
Recomandări: