Stoperan 2 mg capsule

Substanță activa
Clorhidrat de loperamidă
Clasa ATC
A07DA
Format
capsule
Afecțiuni
diaree acuta
Producător
US Pharmacia Sp.zo.o.
Acțiune terapeutică
inhibitor al peristaltismulu

Ce este Stoperan şi pentru ce se utilizează

Stoperan conţine clorhidratul de loperamidă, care aparţine unui grup de medicamente denumite inhibitori ai peristaltismului, antipropulsive. Stoperan se utilizează pentru tratamentul unui episod brusc (acut) de diaree.
În caz de diaree, Stoperan face scaunele mai consistente şi mai puţin frecvente.

Înainte utilizaţi Stoperan

Nu utilizaţi Stoperan
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la clorhidrat de loperamidă sau la oricare dintre celelalte componente ale Stoperan.
– dacă aveţi sânge în scaun sau dacă aveţi febră;
– dacă aveţi o inflamaţie a abdomenului inferior (de exemplu colită ulceroasă sau colită pseudomembranoasă ca rezultat al utilizării antibioticelor);
– dacă medicul v-a spus că încetinirea activităţii intestinului trebuie evitată, de exemplu, dacă sunteţi constipat sau abdomenul dumneavoastră este balonat.
– la copii cu vârsta sub12 ani (datorită formei farmaceutice şi dozei).
Dacă aveţi nelămuriri, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Stoperan
– Deşi Stoperan opreşte diareea, nu va trata cauza acesteia. Ori de câte ori este posibil, cauza diareii trebuie, de asemenea, tratată.
– Când aveţi diaree, pierdeţi multe lichide. De aceea, trebuie să înlocuiţi lichidele pierdute (să beţi mai multe lichide). Farmacistul va fi în măsură să vă ofere o pulbere specială care conţine zahăr şi săruri. Când este adăugată în apă, aceasta va înlocui sărurile pe care le-aţi pierdut în timpul unui episod diareic.
În cazul unui atac brusc (acut) de diaree, Stoperan va opri de obicei simptomele în decurs de 48 ore. Dacă lucrurile nu se petrec aşa, întrerupeţi tratamentul şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Dacă aveţi SIDA şi sunteţi trataţi cu Stoperan pentru diaree, dacă aveţi orice semn de balonare a abdomenului, întrerupeţi imediat tratamentul cu Stoperan şi informaţi-l pe medicul dumneavoastră.
Informaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă aveţi probleme cu ficatul; este posibil să aveţi nevoie de ingrijire medicală atentă cât timp luaţi Stoperan.

Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
În special, informaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă utilizaţi medicamente care încetinesc activitatea stomacului şi intestinelor (de exemplu anticolinergice), pentru că acestea pot determina un efect prea puternic al medicamentului.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Dacă sunteţi gravidă sau credeţi că sunteţi gravidă, trebuie să-l informaţi pe medicul dumneavoastră, care va decide dacă puteţi să utilizaţi Stoperan.
Se recomandă să nu utilizaţi Stoperan dacă alăptaţi, deoarece cantităţi mici din Stoperan se excretă în laptele dumneavoastră.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Oboseala, ameţelile sau somnolenţa pot însoţi diareea. De aceea, se recomandă să fiţi precaut când conduceţi vehicule şi folosiţi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Stoperan
Stoperan conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să utilizaţi Stoperan

Utilizaţi întotdeauna Stoperan aşa cum este recomandat în acest prospect. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doze şi mod de administrare
Doza de Stoperan pe care trebuie să o utilizaţi depinde de vârsta dumneavoastră.
Puteţi utiliza Stoperan oricând în cursul zilei.
Capsulele trebuie înghiţite cu o cantitate de lichid.

Adulţi
Pentru episodul brusc (acut), administraţi 2 capsule Stoperan o dată, apoi o capsulă Stoperan, după fiecare scaun eliminat. Dacă aveţi un scaun solid sau tare sau dacă trec 24 de ore fără a avea scaun, întrerupeţi tratamentul.
Dar: Nu administraţi mai mult de 8 capsule Stoperan în decurs de 24 de ore!
Adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Pentru episodul brusc (acut) de diaree, administraţi o capsulă Stoperan, apoi continuaţi cu o capsulă Stoperan pentru fiecare scaun eliminat. Dacă copilul are un scaun solid sau tare sau dacă trec 24 de ore fără a avea scaun, întrerupeţi tratamentul.
Dar: nu daţi niciodată mai mult decât doza recomandată pe zi şi pe kilogram de greutate corporală a copilului dumneavoastră!

Greutatea copilului în kilograme (kg)             Numărul maxim de capsule de Stoperan pe zi
De la 54 kg                                                            Niciodată mai mult de 6 capsule Stoperan

Dacă aveţi nelămuriri, cereţi explicaţii medicului dumneavoastră sau farmacistului
Dacă scaunele devin normale sau dacă nu a fost eliminat un scaun timp de 12 ore opriţi administrarea de Stoperan. Dacă aveţi nelămuriri, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Stoperan
În cazul în care utilizaţi o doză mai mare decât cea recomandată pot să apară: simptome neurologice (stupor, tulburări de coordonare, somnolenţă, mioză, hipertonie musculară şi deprimare respiratorie), retenţie de urină şi ileus. Copiii pot fi mult mai susceptibili decât adulţii la efectele asupra sistemului nervos.
Dacă uitaţi să utilizaţi Stoperan
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Stoperan poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Stoperan este de obicei bine tolerată şi este puţin probabil să apară reacţii adverse, dacă este administrată conform recomandărilor medicului.
Pot să apară: constipaţie şi balonare, precum şi dificultate de a urina.
În timpul utilizării Stoperan au fost raportate cazuri izolate de reacţii alergice şi, în unele cazuri, reacţii severe de hipersensibilizare, incluzând şoc anafilactic, reacţii anafilactoide, edem angioneurotic şi erupţii buloase, incluzând sindrom Stevens-Johnson, eritem polimorf şi necroliză epidermică toxică, erupţietrecătoare pe piele, urticarie şi mâncărimi.
Dacă aveţi aceste manifestări, opriţi tratamentul cu Stoperan şi, dacă aceste reacţii sunt severe, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Următoarele simptome pot să apară uneori, dar acestea pot fi datorate chiar episodului diareic: disconfort sau durere abdominală, greaţă şi vărsături, oboseală, ameţeli şi somnolenţă, uscăciunea gurii şi flatulenţă.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Stoperan

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original.
Nu utilizaţi Stoperan după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Stoperan
– Substanţa activă este clorhidratul de loperamidă. O capsulă conţine clorhidrat de loperamidă 2 mg.
– Celelalte componente sunt: conţinutul capsulei- gelatină, eritrozină (E 127), albastru patent V (E 131), dioxid de titan (E 171), galben de chinolină (E 104), apă; capsula – lactoză monohidrat, amidon de porumb, talc, stearat de magneziu.

Cum arată Stoperan şi conţinutul ambalajului
Stoperan se prezintă sub formă de capsule cu capac albastru şi corp cenusiu, conţinând o pulbere de culoare albă
Este ambalat în cutie cu un blister a 8 capsule.

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being