SONLAX 7,5 mg comprimate filmate

Substanță activa
Zopiclonă
Clasa ATC
N05CF
Format
comprimat
Afecțiuni
insomnie
Producător
AS GRINDEKS
Acțiune terapeutică
hipnotic

Ce este Sonlax şi pentru ce se utilizează

Sonlax aparţine grupului de medicamente hipnotice. Sonlax este un medicament utilizat pentru tratarea insomniei de scurtă durată, tranzitorii, la adulţi (inclusiv a dificultăţilor de a adormi, a trezitului în timpul noptii sau a trezitului mult prea devreme).
Sonlax, este utilizat ca tratament suplimentar pentru o perioadă limitată de timp în tratarea insomniei cronice.
Acest medicament trebuie folosit numai dacă afecţiunea este severă şi vă limitează activitatea sau vă produce un disconfort extrem.

Înainte să utilizaţi Sonlax

Nu utilizaţi Sonlax in următoarele situaţii
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la zopiclonă sau la oricare dintre celelalte componente ale Sonlax.
– dacă suferiţi de insuficienţă respiratorie severă,
– dacă suferiţi de o boală severă a ficatului,
– dacă suferiţi de o afecţiune în care vă opriţi temporar din respirat în timp ce dormiţi (sindrom de apnee în timpul somnului),
– dacă suferiţi de miastenia gravis (stare de slăbiciune periodică a muschilor),
– pentru copii şi adolescenţi până la vârsta de 18 ani.
Pentru anumiţi pacienţi, în special pentru persoane vârstnice şi copii, acest medicament poate avea efect opus celui dorit:
– intensificarea insomniei, a coşmarurilor
– agitaţie, nervozitate, nelinişte, agresivitate, episoade de furie
– stare de confuzie severă brusc instalată (delir), halucinaţii, simptome psihotice, tulburări de comportament.
Dacă apar aceste simptome, contactaţi-vă medicul. Acesta va decide dacă trebuie să întrerupeţi tratamentul şi cum trebuie procedat.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Sonlax în următoarele situaţii
Înainte să începeţi tratamentul spuneţi medicului dacă suferiţi de:
– orice probleme ale ficatului (vezi si “Nu utilizaţi Sonlax” de mai sus). Poate va fi nevoie ca medicul dumneavoastră să vă prescrie o doză mai mică de Sonalax;
– orice probleme ale rinichilor. Poate va fi nevoie ca medicul dumneavoastra sa va prescrie o doză mai mică de Sonlax;
– orice probleme cu plămânii (vezi şi “Nu utilizaţi Sonlax” de mai sus). Poate va fi nevoie ca medicul dumneavoastră să vă prescrie o doză mai mică de Sonlax;
– dacă aveţi istoric de consum abuziv de droguri sau alcool.
Dacă nu sunteţi sigur că cele menţionate mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de utilizarea Sonlax.
Acest medicament nu este recomandat să fie luat în asociere cu alcool etilic şi în timpul alăptării (vezi şi Sarcină şi alăptare).
Dacă insomnia continuă după 2-4 săptămâni de la începerea tratamentului, vă rugăm să discutaţi acest lucru cu medicul dumneavoastră pentru ca acesta să poată revizui diagnosticul şi tratamentul.Sonlax este destinat doar pentru tratament pe termen scurt sau intermitent (adică nu trebuie luat în fiecare zi) pentru a reduce simptomele care pot apărea după ce s-a încetat utilizarea Sonlax, vezi pct. Dependenţă pentru descrierea posibilelor simptome.
Poate apărea pierderea eficacităţii medicamentului Sonlax. Dacă după 2-4 săptămâni observaţi că medicamentul nu mai funcţionează la fel de bine ca la începutul tratamentului, trebuie să vă anuntaţi medicul deoarece o ajustare a dozei poate fi necesară.
La utilizarea unui astfel de medicament există riscul de dependenţă, care creşte împreună cu doza şi perioada de administrare a tratamentului. Există un risc crescut la pacienţii care au un istoric de consum abuziv de droguri sau alcool sau tulburări de personalitate (vezi şi Mod de administare Sonlax , Dependenţă).
Anumite reacţii psihice neaşteptate şi comportamente bizare se pot observa la utilizarea acestui medicament (vezi şi Nu utilizaţi Sonlax în următoarele cazuri şi Dependenţă).
La întreruperea tratamentului cu Sonlax poate apărea un sindrom pasager, unde simptomele care au dus la folosirea tratamentului cu zopiclonă pot reapărea sub formă accentuată. Poate fi acompaniat de alte reacţii inclusiv schimbarea dispoziţiei, anxietate şi nelinişte. Tratamentul trebuie întrerupt treptat. Medicul dumneavoastră vă va sfătui cum să procedaţi.
Sonlax poate determina pierderea memoriei. Pentru a reduce acest risc, trebuie să vă asiguraţi că aveţi posibilitatea de a dormi neîntrerupt noaptea (vezi Mod de administrare Sonlax).

Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală, deoarece Sonlax poate afecta felul în care acţionează anumite medicamente. La fel şi diferite medicamente pot interacţiona cu Sonlax.
Spuneţi medicului dacă utilizaţi oricare din următoarele medicamente:
– unele medicamente pentru tratarea durerii moderate sau severe numite „analgezice narcotice” (codeină, morfină, metadonă, petidină sau tramadol),
– anumite medicamente pentru tuse (de exemplu codeină),
– medicamente pentru tulburări mintale (neuroleptice),
– medicamente pentru tratarea depresiei,
– medicamente anti-alergice care au un efect sedativ (antihistaminice sedative) precum clorfeniramină sau prometazină,
– medicamente pentru reducerea anxietăţii,
– clonidină (utilizată la tratarea tensiunii arteriale crescute) şi medicamente similare,
– talidomidă (utilizată la tratarea unor anumite tipuri de cancer),
– clozapină (pentru tratarea anumitor psihoze),
– eritromicină sau claritromicină (antibiotice-utilizate pentru tratarea infecţiilor),
– itraconazol sau ketoconazol (utilizate pentru tratarea anumitor infecţii fungice),
– ritonavir (inhibitor de proteaze – utilizate la tratarea infecţiilor HIV),
– medicamente pentru epilepsie (fenobarbital, carbamazepină sau fenitoină),
– rifampicină (antibiotic – pentru tratarea infecţiilor),
– sunătoare (planta medicinala – pentru tulburări de dispoziţie şi depresie).

Alcool etilic
Nu folosiţi alcool etilic sau medicamente care conţin alcool etilic împreună cu Sonlax.
Utilizarea Sonlax împreună cu alimente şi băuturi
Nu consumaţi băuturi alcoolice când utilizaţi acest medicament.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravida sau alăptaţi, credeţi ca sunteţi gravida sau plănuiţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcină
Utilizarea Sonlax pe timpul sarcinii nu este recomandată. Dacă Sonlax este utilizat în ultimele 3 luni de sarcină sau în timpul travaliului, nou-născutul poate fi afectat. Simptomele pot fi scăderea temperaturii corpului, reducerea tonusului muscular, tulburări respiratorii şi simptome de sevraj. De aceea în această perioadă, dacă există posibilitatea, utilizarea Sonlax trebuie evitată.
Alăptarea
Sonlax este eliminat în laptele matern. Afectarea sugarului nu poate fi exclusă, şi Sonlax nu trebuie utilizat pe perioada alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Somnolenţa, afectarea memoriei, dificultatea în concentrare, vederea inceţoşată şi afectarea funcţiei musculare pot influenţa capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Dacă aveţi oricare dintre aceste simptome nu conduceţi vehicule sau nu folosiţi utilaje.
Riscul de reducere a vigilenţei este mai ridicat dacă persoana nu a dormit suficient.
Informaţii importante privind unele componente ale Sonlax
Învelişul filmat al comprimatelor Sonlax conţine o cantitate mică de lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să utilizaţi Sonlax

Adulţi cu vârsta până în 65 de ani: 1 comprimat (7,5 mg) o dată pe zi.
Pacienţi cu vârsta peste 65 de ani şi pacienţi cu insuficienţă hepatică sau respiratorie: doza recomandată este de ½ comprimat (3,75 mg) pe zi.
Pacienţi cu insuficienţă renală: sunt sfătuiţi să înceapă tratamentul cu ½ comprimat (3,75 mg) pe zi.
Copii şi adolescenţi (sub vârsta de 18 ani): Sonlax nu trebuie folosit la copii (vezi şi Nu utilizaţi Sonlax în următoarele situaţii).
Acest medicament poate cauza tulburări de memorie (o persoană nu îşi aminteşte ce tocmai s-a întâmplat). De obicei se întâmplă la câteva ore de la administrare, mai ales, dacă vă treziţi sau dacă nu v-aţi culcat imediat după administrarea comprimatului. De aceea se recomandă ca acest comprimat să fie administrat chiar înainte de culcare şi să se ia măsuri pentru a putea dormi pentru 7-8 ore.
Nu luaţi mai mult de 7,5 mg pe zi! Nu creşteţi doza, deoarece efectul medicamentului are tendinţa de a scădea rezultând o utilizare îndelungată.
Durata tratamentului trebuie să fie cât mai scurtă posibil – de la câteva zile la maxim 2-4 săptămâni. Medicul vă va spune cum să scădeţi doza treptat şi in cele din urmă să opriţi complet tratamentul. Dacă insomnia continuă pentru mai mult de patru săptămâni, vă rugăm adresaţi-vă medicului.
Dacă vi se pare că efectul Sonlax comprimate filmate este prea puternic sau prea slab, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă aţi utilizat mai mult Sonlax decât trebuie
În cazul în care aţi luat o doză prea mare sau v-aţi intoxicat accidental trebuie să vă adresaţi imediat medicului.
Dacă aţi uitat să utilizaţi Sonlax
Sonlax trebuie luat numai înainte de culcare. Dacă uitaţi să va luaţi comprimatul la culcare, atunci nu îl luaţi la alte ore, deoarece puteţi să vă simţiţi obosiţi, ameţiţi sau confuzi în timpul zilei. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa pe cea uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Sonlax
Oprirea bruscă a tratamentului poate cauza reapariţia insomniei: insomnia care este tratată de medicamentul prescris se va intensifica. Este temporar – trebuie doar să respectaţi instrucţiunile medicului.
Dependenţă
Există riscul de dependenţă fizică dar şi psihică determinată de utilizarea acestui medicament, dacă dozajul şi/sau durata tratamentului nu sunt respectate.
În cazul dependenţei fizice, oprirea bruscă a tratamentului poate cauza simptome determinate de oprirea utilizării medicamentului (sevraj) precum : insomnie, durere de cap, dureri musculare, anxietate, tensiune, confuzie şi iritabilitate.
În cazuri severe pot apărea: pierderea contactului cu realitatea (alienare), tulburări de personalitate, halucinaţii, convulsii, hipersensibilitate la lumină, zgomot sau atingere, insensibilitate şi furnicături ale extremităţilor.
Aceste simptome pot apărea la câteva zile de la oprirea Sonlax.
Somnambulism şi alte astfel de comportamente similare precum „condusul somnambulic”, pregătirea şi mâncarea alimentelor, sau vorbirea la telefon, având amnezie asupra evenimentului petrecut, au fost raportate de către pacienţi care au luat Sonlax şi nu au fost complet treji. Utilizarea alcoolului etilic şi a altor deprimante ale activităţii sistemului nervos central (SNC) împreună cu zopiclonă pare să crească riscul unor astfel de comportamente, precum şi utilizarea Sonlax în doze care întrec doza maximă recomandată. În cazul sesizării unui astfel de comportament, contactaţi-vă medicul. Acesta va decide dacă trebuie să opriţi tratamentul şi cum să fie realizat acest lucru.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Sonlax poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Un gust amar după administrarea medicamentului este frecvent menţionat ca reacţie adversă. Alte reacţii adverse pot apărea, mai ales după o oră de la luarea medicamentului. De aceea medicamentul trebuie luat înainte de culcare pentru a reduce riscul unei reacţii adverse.
Foarte frecvente (pentru mai mult de 1 din 10 pacienţi):
– un gust amar în gură
Frecvente (pentru mai mult de 1 din 100 de pacienţi, dar mai puţin de 1 din 10 pacienţi):
– somnolenta în timpul zilei, vigilenţă redusă, tulburări cognitive
– gură uscată
– oboseală
Mai puţin frecvente (pentru mai mult de 1 din 1000 de pacienţi, dar mai puţin de 1 din 100 de pacienţi):
– vertij, durere de cap, ameţeli
– greaţă, indigestie
– slabiciune musculara
Rare (pentru mai mult de 1 din 10000 de pacienţi, dar mai puţini de 1 în 1000 de pacienţi):
– erupţii trecătoare pe piele şi mâncărime
– modificarea apetitului sexual
– nelinişte, agitaţie, mânie, psihoză, coşmaruri, halucinaţii, delir, iritabilitate, confuzie, agresivitate, comportament neadecvat care poate fi conectat cu amnezie (afectarea memoriei din momentul luării Sonlax, de aceea este important de a asigura somn neîntrerupt timp de 7-8 ore), tulburări ale memoriei, somnambulism
Foarte rare (pentru mai puţin de 1 din 10000 de pacienţi)
– reacţii anafilactice şi/sau angioedem (reacţii alergice severe; semnele pot fi o erupţie trecătoare pe piele, probleme de inghiţit sau de respiraţie, umflarea buzelor, feţei, gâtului sau limbii) Dacă aveţi oricare dintre aceste simptome trebuie să încetaţi să luaţi Sonlax şi să contactaşi medicul imediat.
– creşterea usoară sau moderată a concentraţiei în sânge a enzimelor ficatului
Cu frecvenţa necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile)
– tonus muscular scăzut (hipotonie musculară)
Vedere înceţoşată şi abilitatea scăzută de coordonare a mişcărilor (ataxia) au fost menţionate.
Utilizarea acestui medicament poate cauza dependenţă fizică şi psihică. Insomnie, anxietate, tremur, transpiraţie, iritare, confuzie, dureri de cap, palpitaţii, tahicardie, delir, coşmaruri, halucinaţii şi iritabilitate. În cazuri foarte rare pot apare şi convulsii.
În cazul tulburărilor psihice, care sunt caracteristice vârstnicilor, tratamentul trebuie oprit.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agraveazǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Sonlax

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
A se pastra la temperaturi sub 250C , în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină si umiditate.
Nu utilizaţi Sonlax comprimate filmate după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Sonlax
– Substanţa activă este zopiclonă.
Un comprimat conţine zopiclonă7,5 mg .
– Celelalte componente sunt:
Nucleul: hidrogenofosfat de calciu (anhidru), amidon de cartof, stearat de magneziu, amidonglicolat de sodiu (tip A), dioxid de siliciu (siloid 244 FP).
Film: Opadry 33G28707 alb (Hidroxipropilmetiloceluloză (hipromeloză), dioxid de titan (E 171), lactoză monohidrat, macrogol 3000, triacetin).


Cum arată Sonlax şi conţinutul ambalajului
Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albă, cu linie mediană pe o parte.
Comprimatul poate fi divizat în două părţi egale.
10 comprimate sunt împachetate per blister 1, 2 sau 3 blistere sunt împachetate per cutie de carton.

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being