SIMVAHEXAL® 10/20/30/40 mg

Substanță activa
simvastatină
Clasa ATC
C10AA
Format
comprimat
Afecțiuni
hipercolesterolemie
Producător
Salutas Pharma GmbH,
Acțiune terapeutică
reduce cantitatea de colesterol

PENTRU CE ESTE UTILIZAT SIMVAHEXAL?

SimvaHEXAL este un medicament hipocolesterolemiant. Aparţine clasei inhibitorilor de HMGCoA reductază. Acţionează prin reducerea cantităţii de colesterol produsă în organism. O concentraţie crescută de colesterol în sânge poate fi determinată de mulţi factori printre care o dietă concentrată în acizi graşi saturaţi, anumite afecţiuni existente, predispoziţie ereditară şi lipsa exerciţiului fizic.
Obişnuit, tratamentul dumneavoastră va consta intr-o combinaţie între o dietă săracă în colesterol şi SimvaHEXAL, astfel putând fi controlate cantitatea de colesterol ingerată şi cea produsă în ficat.
SimvaHEXAL este utilizat pentru tratamentul hipercolesterolemiei (nivele sanguine crescute de colesterol).
Colesterolul poate determina afecţiuni cardiace prin blocarea vaselor sanguine ce transportă oxigenul şi substanţele nutritive. Blocarea sau îngroşarea arterelor este numită ateroscleroză. Ateroscleroza poate determina dureri toracice (angina pectorală) şi infarct miocardic. Dacă suferiţi de angină sau afecţiuni cardiace coronariene, medicul dumneavoastră vă va poate recomanda SimvaHEXAL pentru reducerea riscului unor alte infarcte miocardice şi pentru reducerea riscului de a necesita o intervenţie chirurgicală pentru creşterea fluxul sanguin către inimă. SimvaHEXAL încetineşte progresia aterosclerozei şi poate reduce apariţia de noi leziuni aterosclerotice.

INAINTE DE A UTILIZA SIMVAHEXAL

SimvaHEXAL nu trebuie utilizat dacă:
– sunteţi alergic la simvastatină sau la oricare dintre excipienţii medicamentului
– aveţi insuficienţă hepatică
– aveţi o boală musculară numită miopatie
– sunteţi gravidă sau planificaţi o sarcină; dacă sunteţi femeie şi aveţi o vârstă la care puteţi rămâne gravidă trebuie să utilizaţi măsuri contraceptive adecvate.
– alăptaţi
– utilizaţi concomitent, pe cale orală, antifungice ce conţin itraconazol sau ketoconazol
– sunteţi în tratament cu medicamente de tipul inhibitorilor de protează HIV
– suferiţi de porfirie
SimvaHEXAL nu trebuie utilizat la copii.
Se recomandă consultarea medicului în cazul manifestării uneia dintre cazurile de mai sus.

Ce precauţii trebuie luate la administrarea de SimvaHEXAL
Este necesară atenţie deosebită dacă:
-apar dureri musculare neaşteptate
-aveţi insuficienţă renală severă
-aveţi probleme hepatice sau consumaţi cantităţi mari de alcool
Dacă vreuna dintre situaţiile de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră, vă rugăm să informaţi medicul dumneavoastră deoarece poate fi necesară scăderea dozei.
Evitaţi consumul de suc de grapefruit deoarece acesta poate influenţa efectul SimvaHEXAL.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi însărcinată, nu este recomandată administrarea de SimvaHEXAL. Dacă rămâneţi gravidă trebuie să întrerupeţi administrarea medicamentului şi trebuie să cereţi sfatul medicului dumneavoastră.
Alăptarea este interzisă în timpul tratamentului cu simvastatină.

Excipienţi cu efect cunoscut
SimvaHEXAL conţine butilhidroxianisol (E 320) în cantităţi foarte mici.
Butilhidroxianisolul este iritant pentru ochi, piele şi membrane mucoase.


Puteţi utiliza alte medicamente împreună cu SimvaHEXAL ?
Nu este recomandată administrarea concomitentă de simvastatină şi alte medicamente, inclusiv a celor fără prescripţie medicală, decât dacă medicul dumneavoastră vă recomandă.
Anumite medicamente pot influenţa efectul simvastatinei şi efectul acestora poate fi influenţat de simvastatină. Unele dintre acestea sunt menţionate mai jos:
-medicamente pentru afecţini cardiace (de exemplu, digoxină)
-medicamente ce scad vâscozitatea sângelui (de exemplu, warfarina)
-hipocolesterolemiante de tipul fibraţilor (de exemplu, bezafibrat, fenofibrat, gemfibrozil) şi cantităţi mari de niacină (acid nicotinic)
– imunosupresive(de exemplu, ciclosporina)
– antifungice orale ce conţin itraconazol sau ketoconazol
– inhibitori ai proteazei HIV
– antibiotice denumite eritromicină sau claritromicină
– antidepresive ce conţin nafazodonă
Informaţi medicul dumneavoastră înaintea administrării de SimvaHEXAL dacă utilizaţi sau intenţionaţi să utilizaţi unul dintre medicamentele mai sus menţionate.


Este permis consumul de alcool etilic?
Alcoolul etilic poate afecta acţiunea simvastatinei, de aceea este recomandat să cereţi sfatul medicului dumneavoastră referitor la consumul de alcool.


Este permisă conducerea vehiculelor în timpul tratamentului cu SimvaHEXAL?
De obicei, simvastatina nu afectează capacitatea de a conduce. Dacă vă simţiţi ameţit, confuz sau obosit, nu trebuie sa conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje.
Dacă apar astfel de simptome adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

 

ÎN CE DOZE SI CUM TREBUIE SA UTILIZATI SIMVAHEXAL?

Medicul dumneavoastră vă va stabili doza de SimvaHEXAL pe care trebuie să o utilizaţi.
Adulţi şi vârstnici: Doza iniţială uzuală în cazul hipercolesterolemiei este de 10 mg simvastatină pe zi şi, în cazul afecţiunilor coronariene, 20 mg simvastatină pe zi, administrată ca doză unică, seara. Medicul dumneavoastră poate creşte doza la maximum 40 mg simvastatină pe zi, iar în cazuri excepţionale, 80 mg pe zi, ca doză unică, seara.
Medicul dumneavoastră vă poate recomanda doze mai mici, în special dacă luaţi şi alte medicamente sau aveţi afecţiuni renale severe. Medicul dumneavoastră poate decide asupra schimbării dozei în scopul obţinerii unui efect optim. Nu trebuie să utilizati un număr mai mare sau mai mic de comprimate decât cel prescris de medicul dumneavoastră şi trebuie să continuaţi administrarea pe perioada recomandată de acesta. Nu întrerupeţi administrarea de simvastatină fără acordul medicului dumneavoastră.
Comprimatele se înghit cu un pahar cu apă.
Copii: Utilizarea de simvastatină la copii nu este recomandată.
Nu utilizaţi o doză mai mare decât cea prescrisă de medicul dumnevoastră.

Cât timp trebuie administrat SimvaHEXAL?
Trebuie să continuaţi administrarea de SimvaHEXAL pe toată perioada recomandată de către medicul dumneavoastră.
Dacă trebuie să întrerupeţi administrarea acestui medicament, vă rugăm intrebaţi medicul dumneavoastră.


Ce se întâmplă în cazul unui supradozaj sau în cazul administrării întâmplătoare la copii?
Trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră sau la cea mai apropiată unitate sanitară de urgenţe.
Amintiţi-vă să luaţi cu dumneavoastră cutia sau comprimatele rămase.


Ce se întâmplă dacă aţi omis o administrare?
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, nu luaţi o doza dublă pentru compensarea celei omise. Continuaţi administrarea conform orarului obişnuit.

REACTII ADVERSE

Ce reacţii adverse poate avea SimvaHEXAL?
Ca orice medicament, simvastatina poate avea reacţii adverse. Dacă prezentaţi una dintre reacţiile adverse menţionate mai jos vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră:
-constipaţie
-dureri stomacale
-flatulenţă
-indigestie
-diaree
-senzaţie de slăbiciune
-dureri de cap
– erupţii cutanate
-prurit
-eczeme
-tulburări ale funcţiei hepatice
-vărsături
-anemie
-căderea părului
-icter
-hepatită
-pancreatită
-crampe musculare
-boli musculare care se manifestă ca dureri
-parestezii
-ameţeală
 

În cazuri rare, administrarea de simvastatină a fost asociată cu disfuncţia erectilă şi o gamă largă de simptome datorate unor reacţii de tip alergic. Aceste simptome includ urticaria, edeme faciale, simptome asemănătoare lupusului (boală a sistemului imun), dureri musculare şi articulare, inflamaţii severe ale muşchilor şi vaselor sanguine, diverse tulburări ale vaselor sanguine (acestea pot determina anemie, infecţii sanguine şi tulburări de coagulare), fotosensibilitate (reacţii ce apar ca urmare a expunerii la soare sau luminii artificiale UV), febră, dificultăţi de respiraţie.
Dacă prezentaţi durei musculare inexplicabile, sensibilitate sau slăbiciune musculară trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră deoarece în cazuri rare, acestea pot fi grave.
Dacă prezentaţi oricare dintre acestea sau orice simptome neaşteptate, trebuie să informaţi imediat medicul dumneavoastă.

PASTRARE

Păstrare
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se utiliza în cel mult 6 luni după prima deschidere a flaconului.
Ambalaj
SimvaHEXAL 10 mg
Cutie cu un flacon din polietilenă de înaltă densitate a 30 comprimate filmate
Cutie cu 3 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate filmate
SimvaHEXAL 20 mg
Cutie cu un flacon din polietilenă de înaltă densitate a 30 comprimate filmate
Cutie cu 3 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate filmate
SimvaHEXAL 30 mg
Cutie cu un flacon din polietilenă de înaltă densitate a 30 comprimate filmate
Cutie cu 3 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate filmate
SimvaHEXAL 40 mg
Cutie cu un flacon din polietilenă de înaltă densitate a 30 comprimate filmate
Cutie cu 3 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate filmate

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal