Lerazin 5 mg, comprimate filmate

Substanță activa
diclorhidratul de levocetirizină
Clasa ATC
R06AE
Format
comprimate
Afecțiuni
rinite alergice, urticarie cronica
Producător
Biofarm
Acțiune terapeutică
antialergic

Ce este Lerazin şi pentru ce se utilizează

Medicament antialergic (antihistaminic pentru utilizare sistemică) Pentru tratamentul simptomelor asociate cu stări alergice, cum sunt:

  • rinite alergice (inclusiv rinite alergice persistente)
  • urticarie cronică (urticarie idiopatică cronică).

Înainte să utilizaţi lerazin

Nu utilizaţi Lerazin

  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la diclorhidrat de levocetirizină, la orice alte substanţe cu o structură chimică asemănătoare (derivaţi de piperazină) sau la oricare dintre celelalte componente ale Lerazin (vezi punctul Ce conţine Lerazin).
  • dacă suferiţi de afectare severă a funcţiei renale (insuficienţă renală severă cu clearance al creatininei mai mic de 10 ml/min)

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Lerazin

Copii

Administrarea Lerazin nu este recomandată la copii cu vârsta sub 6 ani, deoarece comprimatele filmate disponibile nu permit ajustarea corespunzătoare a dozei.

Deşi este improbabil ca alcoolul şi Lerazin să se influenţeze reciproc, vă rugăm să aveţi grijă atunci când consumaţi alcool şi luaţi Lerazin în acelaşi timp.

Vârstnici

In cazul în care suferiţi de afecţiuni renale, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă reducă doza de levocetirizină.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Utilizarea Lerazin cu alimente şi băuturi

Levocetirizina poate fi luată cu sau fără alimente. Cu toate acestea, efectul comprimatelor poate fi întârziat atunci când acestea sunt luate împreună cu alimente.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă, încercaţi să rămâneţi gravidă sau dacă alăptaţi. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Anumiţi pacienţi trataţi cu Lerazin pot prezenta somnolenţă, oboseală şi epuizare. Dacă intenţionaţi să conduceţi, să desfăşuraţi o activitate potenţial periculoasă sau să folosiţi utilaje vă recomandăm să aşteptaţi şi să observaţi reacţia dumneavoastră la tratament. Cu toate acestea, teste speciale nu au demonstrat o afectare a vigilenţei, a capacităţii de reacţie sau a capacităţii de a conduce la persoanele sănătoase în urma utilizării levocetirizinei în dozele recomandate.

Informaţii importante privind unele componente ale Lerazin

Aceste comprimate conţin lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament (vezi punctul 2).

Cum să utilizaţi lerazin

Utilizaţi întotdeauna Lerazin exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza uzuală pentru adulţi şi copii cu vârsta de cel puţin 6 ani este de un comprimat pe zi. Lerazin comprimate nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 6 ani.

Pacienţi cu insuficienţă renală

Este posibil ca pacienţilor cu insuficienţă renală să le fie prescrisă o doză mai mică, în funcţie de severitatea afecţiunii renale.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

Pacienţii suferind doar de insuficienţă hepatică trebuie să ia doza uzuală recomandată. Pacienţi cu insuficienţă renală şi hepatică

Este posibil ca pacienţilor cu insuficienţă renală şi hepatică să le fie prescrisă o doză mai mică, în funcţie de severitatea afecţiunii renale iar copiilor să le fie prescrisă o doză în funcţie de greutatea corporală; doza va fi stabilită de către medicul dumneavoastră.

Când şi cum să luaţi Lerazin

Comprimatele trebuie înghiţite întregi cu apă şi pot fi luate cu sau fără alimente. Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Lerazin

Dacă credeţi că aţi luat o supradoză de Lerazin, vă rugăm să spuneţi imediat medicului dumneavoastră, care va decide apoi măsurile ce trebuie luate.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Lerazin, este posibil să vă simţiţi somnolent iar copiii pot fi la început hiperexcitaţi şi neliniştiţi, iar apoi somnolenţi.

Dacă uitaţi să utilizaţi Lerazin

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă aţi uitat să luaţi o doză sau dacă aţi luat o doză mai mică decât cea prescrisă de medicul dumneavoastră, aşteptaţi momentul când ar trebui să luaţi doza următoare şi continuaţi să luaţi comprimatele la ora obişnuită, respectând dozele prescrise de medicul dumneavoastră.

Dacă încetaţi să utilizaţi Lerazin

Dacă întrerupeţi tratamentul cu Lerazin mai devreme decât ar trebui, aceasta nu vă produce nicio reacţie adversă, în sensul că simptomele afecţiunii dumneavoastră vor reapare treptat cu o intensitate care nu o va depăşi pe cea dinaintea începerii tratamentului.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Lerazin poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. La primele semne ale unei reacţii alergice, nu mai luaţi Lerazin şi mergeţi imediat la medicul dumneavoastră. Manifestările reacţiilor alergice pot include umflarea gurii, limbii, feţei şi/sau a gâtului, dificultăţi de respiraţie sau la înghiţire însoţite de urticarie (edem angioneurotic), scădere bruscă a tensiunii arteriale ducând la colaps sau şoc, potenţial letale.

Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate (afectează 1 până la 10 pacienţi din 100) au fost, în general, uşoare până la moderate şi includ:

  • uscăciune a gurii
  • dureri de cap
  • oboseală şi somnolenţă

Reacţiile adverse mai puţin frecvente (afectează 1 până la 10 pacienţi din 1000 ) includ:

  • epuizare
  • dureri abdominale

Reacţiile adverse foarte rare (afectează mai puţin de 1 pacient din 10000) includ: palpitaţii, convulsii, tulburări vizuale, edem, prurit (mâncărimi), erupţii trecătoare pe piele, urticarie (umflare, roşeaţă şi mâncărime a pielii), scurtare a respiraţiei, creştere în greutate, dureri musculare, agresivitate sau agitaţie, hepatită, valori anormale ale parametrilor hepatici şi greaţă.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează lerazin

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.

Nu utilizaţi Lerazin după data de expirare înscrisă pe blister şi cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Lerazin

  • Substanţa activă este diclorhidratul de levocetirizină. Fiecare comprimat filmat conţine diclorhidrat de levocetirizină 5 mg.
  • Celelalte componente sunt celuloză microcristalină, lactoză monohidrat, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu, hipromeloză, dioxid de titan (E 171) şi macrogol 400.

Cum arată Lerazin şi conţinutul ambalajului

Comprimate filmate de culoare albă, rotunde, biconvexe.

Acestea sunt disponibile în cutii cu blistere conţinând 1, 2, 4, 5, 7, 10, 2 x 10, 10 x 10, 14, 15, 20, 21, 28, 30, 40, 50, 60, 70, 90 sau 100 de comprimate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Biofarm Sp. z o.o.

Walbrzyska 13, 60-198 Poznan, Polonia

Producătorul

Biofarm Sp. z o.o. Walbrzyska Str. 13 60-198 Poznan Polonia

Acest medicament este autorizat în statele Membre ale SEE sub următoarele denumiri comerciale:

Danemarca: Levrin

Republica Cehă: Levocetirizin Biofarm, 5 mg, potahovane tablety Polonia: Zyx

România: Lerazin 5 mg comprimate filmate Acest prospect a fost aprobat în Septembrie 2011

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Salată cu ciuperci și Mușchi File și paste cu Jambon de Curcan