GLIMERAN 1 mg/ 2 mg/ 3 mg/ 4 mg, comprimate

Substanță activa
Glimepiridă
Clasa ATC
A10BB
Format
comprimate
Afecțiuni
diabeti zaharat de tip 2, insulino-independent
Producător
S.C. TERAPIA S.A.
Acțiune terapeutică
antidiabetic

Ce este Glimeran şi pentru ce se utilizează

Glimeran 1 mg, comprimate

– Substanţa activă este glimepirida.

– Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină PH 101, povidonă K 30, indigotină (E 132), celuloză microcristalină PH 102, amidonglicolat de sodiu, stearat de magneziu.

Comprimatele sunt rotunde, biconvexe, de culoare albastră, inscripţionate pe una din feţe cu RX şi cifra 6.

Comprimatele sunt disponibile în cutii cu 3 blistere a câte 10 comprimate sau în flacoane a câte 30 comprimate.

Glimeran 2 mg, comprimate

Substanţa activă este glimepirida.

– Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină PH 101, povidonă K 30, indigotină (E 132), celuloză microcristalină PH 102, amidonglicolat de sodiu, stearat de magneziu.

Comprimatele sunt rotunde, biconvexe, de culoare albastră, inscripţionate pe una din feţe cu R şi B de o parte şi de alta a liniei mediane şi pe cealaltă faţă cu 4 şi 9 de o parte şi de alta a liniei mediane.

Comprimatele sunt disponibile în cutii cu 3 blistere a câte 10 comprimate sau în flacoane a câte 30 comprimate.

Glimeran 3 mg, comprimate

Substanţa activă este glimepirida.

– Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină PH 101, povidonă K 30, indigotină (E 132), celuloză microcristalină PH 102, amidonglicolat de sodiu, stearat de magneziu.

Comprimatele sunt rotunde, biconvexe, de culoare albastră, inscripţionate pe una din feţe cu R şi E de o parte şi de alta a liniei mediane şi pe cealaltă faţă cu 1 şi 1 de o parte şi de alta a liniei mediane.

Comprimatele sunt disponibile în cutii cu 3 blistere a câte 10 comprimate sau în flacoane a câte 30 comprimate.

Glimeran 4 mg, comprimate

Substanţa activă este glimepirida.

– Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină PH 101, povidonă K 30,

indigotină (E 132), celuloză microcristalină PH 102, amidonglicolat de sodiu, stearat de magneziu.

Comprimatele sunt rotunde, biconvexe, de culoare albastră, inscripţionate pe una din feţe cu R şi B de o parte şi de alta a liniei mediane şi pe cealaltă faţă cu 5 şi 0 de o parte şi de alta a liniei mediane.

Comprimatele sunt disponibile în cutii cu 3 blistere a câte 10 comprimate sau în flacoane a câte 30 comprimate.

Deţinǎtorul autorizaţiei de punere pe piaţǎ

RANBAXY (U.K.) LIMITED

Building 4, Chiswick Park, 566 Chiswick High Road

Londra W4 5YE, Marea Britanie

Producător

S.C. TERAPIA S.A.,

Str. Fabricii, nr. 124, Cluj-Napoca, România

Glimeran comprimate este indicat în tratamentul diabetului zaharat de tip 2, insulino-independent, atunci când regimul alimentar, exerciţiile fizice regulate şi scăderea greutăţii corporale nu pot menţine glicemia la valori normale.

Înainte să luaţi Glimeran

Nu luaţi Glimeran

Glimeran nu trebuie folosit în următoarele situaţii şi trebuie să anunţaţi medicul dacă:

– sunteţi alergic la glimepiridă sau la ingredienţii produsului. O reacţie alergică include erupţie trecătoare pe piele, mâncărimi, umflături ale feţei, buzelor, sau mâinilor/picioarelor sau dificultăţi de respiraţie;

– aveţi diabet de tip 1;

– aveţi probleme cu rinichii şi/sau ficatul;

– aveţi cetoacidoză diabetică;

– aţi avut comă diabetică;

– sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă;

– alăptaţi.

Aveţi grijă deosebită când luaţi Glimeran dacă:

– aveţi tulburări hormonale (creşteri sau scăderi ale hormonilor secretaţi de tiroidă, hipofiză, glande adrenale);

– aveţi probleme cu rinichii şi/sau ficatul;

– aţi suferit o intervenţie chirurgicală, o infecţie severă;

– consumaţi alcool în cantităţi mari regulat;

– aveţi diaree severă.

Sarcina

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Capacitatea de a conduce autovehicule sau de a folosi utilaje poate fi afectată prin variaţiile mari ale glicemiei, prin hipoglicemie sau hiperglicemie. Aceasta poate constitui un risc în situaţiile în care aceste capacităţi sunt de importanţă specială.

Pacienţii trebuie sfătuiţi să-şi ia precauţii pentru a evita hipoglicemia în timpul condusului.

Informaţii importante despre excipienţii Glimeran comprimate

Glimeran comprimate conţine lactoză. Dacă medicul v-a spus că aveţi intoleranţă la zaharuri, contactaţi medicul înainte de a lua acest produs medicamentos.

Folosirea altor medicamente:

Vă rugăm să informaţi medicul sau farmacistul dacă luaţi sau aţi luat recent alte medicamente, chiar şi medicamente luate fără prescripţie medicală.

Trebuie să aveţi grijă dacă luaţi :

– alte medicamente antidiabetice (insulină sau metformin);

– alţi agenţi hipolipidemianţi fibraţi: gemfibrozil, bezafibrat, niacin;

– antibiotice cum ar fi sulfamide, chinolone (ciprofloxacin, ofloxacin), tetracicline (doxicilină), cloramfenicol, rifampicină;

– antifungice cum ar fi miconazol;

– antineoplazice (ciclofosfamidă, izofosfamidă);

– fenitoină, fenofarbitonă;

– diuretice (furosemid, bumetanid, hidroclorotiazidă, acetazolamidă);

– diazoxid;

– antihipertensive (inhibitori ACE: captopril, enalapril; beta blocanţi: propanolol, atenolol);

– rezerpină, guatidină, clinodină;

– fluoxetină, clorpromazină, inhibitori IMAO;

– steroizi;

– warfarină;

– antiinflamatoare nesteroidiene: aspirină, fenilbutazonă, azapropazonă sau oxifenbutazonă;

– alopurinol, probenecid, sulfinpirazonă;

– simpatomimetice (adrenalină, epinefrină, noradrenalină/norepinefrină, dobutamină, dopamină);

– antagonişti ai receptorilor H2 (cimetidină, ranitidină);

– glucagon;

– pentoxifilină (intravenos);

– laxative (în doze mari).

Cum să luaţi Glimeran

Doza trebuie stabilită de către medic. Să nu luaţi mai mult decât v-a prescris medicul. Verificaţi eticheta cu atenţie pentru a şti cât trebuie să luaţi şi cât de des.

Doza de glimepiridă trebuie stabilită numai de către medic. Pacientul nu trebuie să întrerupă tratamentul, să modifice doza sau regimul alimentar decât la recomandarea medicului. Doza de glimepiridă se stabileşte în funcţie de rezultatele testelor metabolice (determinarea glicemiei şi glucozuriei); este preferabil să se administreze doza minimă de eficace.

În timpul tratamentului este necesară monitorizarea metabolică regulată.

Doza iniţială recomandată este de 1 mg glimepiridă o dată pe zi. Dacă este necesar doza poate fi crescută treptat, la intervale de 1-2 săptămâni, la 2 mg, 3 mg sau 4 mg glimepiridă pe zi. O doză mai mare de 4 mg de glimepiridă pe zi dă rezultate mai bune numai în cazuri excepţionale. Doza maximă recomandată este de 6 mg zilnic.

Glimeran se poate administra şi în combinaţie cu insulină sau metformin.

Se recomandă administrarea înaintea sau în timpul micului dejun, în lipsa micului dejun se administrează imediat înaintea mesei de prânz.

Pentru a vă ajuta să vă amintiţi că trebuie să luaţi medicamentul, încercaţi să vă obişnuiţi să-l luaţi la aceeaşi oră în fiecare zi.

Luaţi medicamentul aşa cum a fost prescris şi cât timp a fost prescris, nu opriţi administrarea chiar dacă vă simţiţi mai bine deoarece simptomele pot reveni.

Dacă aveţi impresia că efectul Glimeran comprimate este prea puternic sau slab adresaţi-vă medicului sau farmacistului.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie Glimeran:

Dacă aţi luat mai multe Glimeran decât trebuia adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital imediat. Luaţi acest prospect sau câteva comprimate cu dumneavoastră ca medicul să ştie ce aţi luat.

Dacă uitaţi să luaţi Glimeran

Dacă uitaţi să luaţi Glimeran la timp, luaţi imediat ce vă amintiţi. Dacă este timpul pentru doza următoare, săriţi peste doza uitată şi reveniţi la schema de administrare obişnuită.

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Reacţii adverse posibile

Ca şi alte medicamente Glimeran poate avea reacţii adverse. Reacţiile adverse observate în timpul tratamentului cu Glimeran nu sunt frecvente.

Dacă observaţi următoarele reacţii adverse, opriţi administrarea de Glimeran şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital:

– erupţie trecătoare pe piele, urticarie, mâncărimi, constricţie a pieptului, dificultăţi de respiraţie sau umflarea feţei, buzelor, mâinilor/picioarelor, leşin.

Acestea sunt reacţii adverse foarte grave. Dacă le aveţi puteţi avea o reacţie alergică gravă la Glimran. Aveţi nevoie de îngrijire medicală urgentă sau spitalizare.

Informaţi medicul dumneavoastră imediat sau mergeţi la cel mai apropiat spital dacă observaţi următoarele:

– sângerări neobişnuite sau tendinţa de sângerare crescută, infecţii frecvente, anemie

– icter, pierderea apetitului, dureri abdominale

– cefalee, senzaţie de foame, greaţă, vărsături, oboseală, somnolenţă, agitaţie, agresivitate, lipsă de concentrare, depresie, confuzie, tulburări de vorbire sau vedere (simptome ale hipoglicemiei).

Informaţi-l pe medicul dumneavoastra dacă observaţi următoarele:

– greaţă, vărsături, indigestie, dureri abdominale, diaree, senzaţie de saţietate.

Pot apărea modificări în rezultatele anumitor analize: teste anormale ale funcţiilor hepatice.

Dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-l informaţi pe medicul dumneavoastră sau pe farmacist.

Păstrarea Glimeran

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Glimeran după data de expirare înscrisă pe ambalaj (după EXP.). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere.

Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Acest prospect a fost aprobat în

Aprilie, 2012

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being