Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Fucithalmic 10 mg/g, gel oftalmic

Companie: LEO PHARMA A/S
Cuprins
Ce este Fucithalmic şi pentru ce se utilizează
Inainte să utilizaţi Fucithalmic
Cum să utilizaţi Fucithalmic
Reacţii adverse posibile
Cum se păstrează Fucithalmic
Informaţii suplimentare
sus

Ce este Fucithalmic şi pentru ce se utilizează

Fucithalmic face parte dintr-un grup de medicamente denumite antibiotice. Acidul fusidic, substanţa activă din compoziţia Fucithalmic, acţionează prin omorârea bacteriilor care pot determina infecţii la nivelul ochiului.

Medicul dumneavoastră v-a prescris acest gel oftalmic special pentru tratarea infecţiei ochiului.

sus

Inainte să utilizaţi Fucithalmic

Nu utilizaţi Fucithalmic

- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la acid fusidic sau la oricare dintre celelalte componente ale Fucithalmic

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Fucithalmic

- dacă purtaţi lentile de contact, deoarece nu trebuie să le utilizaţi în timpul tratamentului cu acest medicament. Microcristalele de acid fusidic pot zgâria lentilele de contact sau corneea.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Înainte de a utiliza Fucithalmic, dacă sunteţi gravidă sau credeţi că sunteţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări. Fucithalmic poate fi utilizat în timpul alăptării.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Vederea se poate înceţoşa pentru scurt timp după administrarea Fucithalmic. Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje până când vederea nu revine la normal.

Informaţii importante privind unele componente ale Fucithalmic

Acest medicament conţine clorură de benzalconiu. Clorura de benzalconiu poate provoca iritaţie oculară. Evitaţi contactul cu lentilele de contact moi. Îndepărtaţi lentilele de contact înainte de administrare şi aşteptaţi cel puţin 15 minute înainte de a le pune la loc. Se cunoaşte faptul că poate produce decolorarea lentilelor de contact moi.

sus

Cum să utilizaţi Fucithalmic

Utilizaţi întotdeauna Fucithalmic exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

În continuare, este prezentat modul de administrare:

• În primul rând, spălaţi-vă pe mâini.

• Staţi jos confortabil sau în picioare şi ţineţi capul aplecat pe spate.

• Trageţi pleoapa inferioară în jos, cu blândeţe.

• Ţineţi tubul deasupra ochiului şi priviţi în sus.

• Strângeţi tubul şi aplicaţi O PICĂTURĂ de Fucithalmic pe pleoapa de jos.

Nu atingeţi canula aplicatoare de ochi, pleoape, suprafeţele învecinate sau alte suprafeţe. Aceasta ar putea infecta gelul.Puteţi să folosiţi o oglindă.

• Dacă gelul oftalmic este prescris pentru un copil, puteţi să i le administraţi în timp ce stă întins sau doarme.

Când tubul care conţine Fucithalmic este apăsat apare ca o picătură vâscoasă. Picătura devine rapid lichidă, la nivelul ochiului dumneavoastră.

Tubul trebuie păstrat închis între administrări.

Doza uzuală este de o picătură, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.

Dacă utilizaţi şi alte medicamente pentru ochi, aşteptaţi cincisprezece minute între administrarea Fucithalmic şi a celuilalt medicament.

Continuaţi tratamentul atât timp cât v-a recomandat medicul dumneavoastră. De obicei, trebuie să continuaţi administrarea medicamentului pentru o perioadă de cel puţin două zile, după ce aspectul ochiului revine la normal.

La ce vă puteţi aştepta când utilizaţi Fucithalmic

Trebuie să observaţi o îmbunătăţire a afecţiunii ochiului, după doar câteva zile de folosire a medicamentului. Dacă sunteţi îngrijorat că această afecţiune nu se îmbunătăţeşte, spuneţi-i medicului dumneavoastră. Se poate să observaţi o pudră albă fină în jurul ochiului care este determinată de uscarea picăturilor. Aceasta este normală şi nu este periculoasă. Poate fi îndepărtată cu o compresă din bumbac.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Fucithalmic

Dacă aţi utilizat o doză mai mare decât cea recomandată, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

Dacă uitaţi să utilizaţi Fucithalmic

Dacă aţi uitat să utilizaţi Fucithalmic la ora obişnuită, administraţi-l cât mai repede posibil, după ce vă amintiţi. După aceea, continuaţi administrarea, conform orarului obişnuit. Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Fucithalmic

Respectaţi recomandările medicului dumneavoastră, cu privire la durata tratamentului. Nu întrerupeţi administrarea medicamentului fără să vă adresaţi, în prealabil, medicului dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

sus

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Fucithalmic poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Pot să apară următoarele reacţii adverse:

Trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră sau să mergeţi la cel mai apropiat spital dacă aveţi una sau mai multe dintre următoarele manifestări ( este posibil să aveţi o reacţie alergică gravă, denumită edem angioneurotic):

• Senzaţie de lipsă de aer

• Umflarea feţei, buzelor, limbii sau a gâtului

• Erupţie marcată la nivelul pielii

 

Această reacţie adversă gravă a fost raportată rar (la 1 până la 10 din 10000 de utilizatori).

Frecvente, apar la 1până la 10 din 100 de utilizatori

• senzaţie de arsură la nivelul ochiului, de scurtă durată

• senzaţie de înţepătură la nivelul ochiului, de scurtă durată

• reacţii la nivelul locului de aplicare

 

Mai puţin frecvente, apar la 1până la 10 din 1000 de utilizatori

• lăcrimare

• tulburări de vedere trecătoare

• mâncărime

• umflarea pleoapelor

• reacţii alergice

 

Rare, apar la 1 până la 10 din 10000 de utilizatori

• agravarea conjunctivitei (infecţia de la nivelul ochiului dumneavoastră)

• erupţie trecătoare pe piele

• urticarie

Spuneţi-i medicului dumneavoastră dacă aceste reacţii adverse devin supărătoare sau dacă aspectul ochiului dumneavoastră nu se îmbunătăţeşte.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

sus

Cum se păstrează Fucithalmic

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Fucithalmic după data de expirare înscrisă pe cutie şi tub (după EXP:). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Tubul trebuie aruncat după 28 de zile de la prima deschidere.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

sus

Informaţii suplimentare

Ce conţine Fucithalmic

- Substanţa activă este acidul fusidic. Un gram de gel oftalmic conţine acid fusidic 10 mg (sub formă de hemihidratat)

- Celelalte componente sunt clorură de benzalconiu, edetat disodic, manitol, carbomer, hidroxid de sodiu şi apă pentru preparate injectabile.

Cum arată Fucithalmic şi conţinutul ambalajului

Fucithalmic este un gel oftalmic, de culoare albă până la aproape albă.

Fucithalmic este disponibil în cutie cu un tub din aluminiu, prevăzut cu capac cu filet şi canulă aplicatoare, care conţine 5 g gel oftalmic.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

LEO PHARMA A/S

Industriparken 55, DK-2750 Ballerup, Danemarca Tel.: 004544923800 Fax: 004572263321 e-mail: leo.group@leo-pharma.com

Producătorul

LEO Laboratories Ltd. (LEO Pharma), 285 Cashel Road, Dublin 12, Irlanda tel.: 0035314908924 fax: 0035314901606 e-mail: elma.holohan@leo-pharma.com

Acest prospect a fost aprobat în Decembrie, 2012.

CSID.ro nu recomanda administrarea de medicamente fara un consult medical si prescriptia medicului. Este foarte periculos sa luati medicamente fara recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informatie orientativa, sunt medicamente care pot fi nocive doar in anumite conditii, ce nu sunt mentionate pe prospect. Mediafax nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.



Sursă: Agentia Nationala a Medicamentului (ANM)
Scorpion Scorpion 23 October - 21 November

Pe plan financiar s-ar putea să vă confruntaţi cu unele probleme de ordin materiale datorate unor investiţii proaste sau a unor acţiuni caritabile. Relaţiile cu străinătatea sunt foarte bune în...citește mai departe

×

Zf.ro
ÎN SFÂRŞIT! Şoferii sunt în extaz: Cel mai aşteptat proiect de infrastructură din Bucureşti a primit undă verde ÎN SFÂRŞIT! Şoferii sunt în extaz:...
România este înconjurată. PERICOL major...
REVOLUŢIE la ANAF. Fiscul a dat startul
BusinessMagazin.ro
SURPRIZĂ de proporţii: De unde vin produsele de la Lidl? ADEVĂRUL de la raft care i-a şocat pe clienţi SURPRIZĂ de proporţii: De unde vin produsele...
Oraşul din România care a ajuns noul Cluj....
Mediafax.ro
Orban a concediat consiliera care câştiga 8.600 de euro pe lună în Guvernul Dăncilă Orban a concediat consiliera care câştiga...
Ciocolata care creşte virilitatea, o „Viagra...
Povestea românului din Marea Britanie care...
Gandul.info
Banii de dar daţi pe amenzi | Mirele şi mireasa s-au trezit cu poliţiştii la nuntă chiar în toiul petrecerii / Care este motivul bizar Banii de dar daţi pe amenzi | Mirele şi...
ŞOCUL suferit de o femeie, după ce a apelat...
Unul dintre cele mai vândute telefoane...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
FOTO. Ce transformare! Cum a ajuns să arate Mihaela Tatu, la 5 ani de când a plecat din televiziune! Cândva era în topul vedetelor din România FOTO. Ce transformare! Cum a ajuns să arate...
FOTO. Jennifer Lopez, imagini INTERZISE...
FOTO. Au apărut CELE MAI INDECENTE imagini...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
Telefonul pentru care trebuie să îţi faci RATE dacă ai nevoie să îl repari în service Telefonul pentru care trebuie să îţi...
Telefonul HUAWEI cu cea mai bună cameră...
S-a lansat un nou telefon HUAWEI cu tot...
ProMotor.ro
REGELE SĂRĂCIEI a cumpărat 19 Rolls-Royce-uri pentru cele 15 soții ale sale. BONUS alte 120 de BMW-uri REGELE SĂRĂCIEI a cumpărat 19 Rolls-Royce-uri...
LAMBORGHINI cu asigurare RCA de VW Golf....
ȚEAPĂ CLASICĂ. Passat din Germania, revândut...
Descopera.ro
Povestea NEŞTIUTĂ a îndrăgitului Petre Ispirescu: nu a făcut niciun an de şcoală şi a fost la ÎNCHISOARE Povestea NEŞTIUTĂ a îndrăgitului Petre...
Falx Dacica, uimitoarea ARMĂ a dacilor...
COMORILE din Egipt nu sunt nici pe departe...
ULTIMA ORĂ
Mărturiile familiilor care au cumpărat case cu doar 1 euro. Ce s-a întâmplat după ce s-au mutat în ruinele din Italia

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.