TOBREX, picături oftalmice, soluţie, 3 mg/ml

Substanță activa
Tobramicină
Clasa ATC
S01AA
Format
picaturi
Afecțiuni
infecţii bacteriene externe ale ochiului şi suprafeţelor învecinate
Producător
ALCON –COUVREUR N.V, ALCON CUSI S.A.
Acțiune terapeutică
anti-infecţios

Ce este TOBREX şi pentru ce se utilizează

TOBREX se utilizează pentru tratamentul local al infecţiilor bacteriene externe ale ochiului şi suprafeţelor învecinate.
TOBREX face parte dintr-un grup de medicamente denumite anti-infecţioase. Grupul anti-infecţioaselor include antibioticele (tobramicina în acest caz) care sunt active împotriva multor microorganisme care pot infecta ochiul.
TOBREX se prezintă ca un lichid (o soluţie limpede, incoloră până la galben sau maroniu pal) într-un ambalaj care conţine un flacon (DROP-TAINER) de 5 ml din plastic cu capac înfiletat cu sigiliu vizibil

Înainte să utilizaţi TOBREX

Nu utilizaţi Tobrex
-dacă sunteţi hipersensibil (alergic) la tobramicină sau la oricare dintre celelalte componente ale
TOBREX, picături oftalmice, soluţie.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi TOBREX :
•dacă constataţi mâncărimi ale pleoapelor, edem, roşeaţă oculară, întrerupeţi administrarea şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră

Sarcina
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Vederea se poate înceţoşa pentru o perioadă după administrarea TOBREX. Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje până la dispariţia acestor simptome.

Informaţii importante privind unele componente ale TOBREX :
Dacă purtaţi lentile de contact moi, nu vă administraţi picăturile în timp ce purtaţi lentilele de contact. Aşteptaţi 15 minute după administrarea picăturilor înainte de a vă aplica din nou lentilele de contact. Un excipient din compoziţia TOBREX (clorura de benzalconiu) poate produce modificări ale lentilelor de contact moi.
Totuşi, este important să ştiţi că nu trebuie să purtaţi lentile de contact dacă suferiţi de o infecţie oculară.

Utilizarea altor medicamente:
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

 

Cum să utilizaţi TOBREX

discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
În afecţiunile uşoare până la moderate, doza uzuală este de una sau două picături în sacul /sacii conjunctival /conjunctivali al ochiului /ochilor afectat /afectaţi la intervale de patru ore.
În afecţiunile severe, doza uzuală este de una sau două picături administrate la intervale de o oră, până la ameliorarea afecţiunii, scăzând apoi frecvenţa administrărilor până la terminarea tratamentului.
De regulă, durata tratamentului este de 7-10 zile. Medicul dumneavoastră vă va spune cât timp durează tratamentul.
Utilizaţi TOBREX numai ca picături pentru ochi.

Cât TOBREX să vă administraţi
vezi pagina 1
1.
Luaţi flaconul de TOBREX şi o oglindă.
2.
Spălaţi-vă pe mâini.
3.
Desfaceţi capacul prin răsucire.
4.
Ţineţi flaconul între degetul mare şi cel mijlociu, cu vârful în jos (vezi fig. 1).
5.
Lăsaţi capul pe spate. Trageţi pleoapa în jos cu un deget curat, până când se formează un “buzunar” între pleoapă şi ochi. Picătura va cădea aici (vezi fig. 2).
6.
Aduceţi vârful flaconului aproape de ochi. Vă puteţi ajuta şi de oglindă.
7.
Nu atingeţi capătul picurător de ochi, pleoape, suprafeţele învecinate sau alte suprafeţe. Aceasta ar putea infecta picăturile rămase în flacon.
8.
Apăsaţi uşor la baza flaconului, astfel încât la o apăsare să eliberaţi câte o picătură de TOBREX o dată (vezi fig. 3).
9.
După administrarea TOBREX, eliberaţi pleoapa de jos, închideţi ochiul şi apăsaţi uşor cu un deget colţul ochiului, lângă nas (vezi fig. 4). Aceasta ajută la împiedicarea trecerii TOBREX în restul corpului.
10.
Dacă vă administraţi picături în ambii ochi, repetaţi aceste etape şi pentru celălalt ochi.
11.
Imediat după utilizare puneţi capacul flaconului la loc şi înşurubaţi-l strâns.
12.
Nu vă administraţi simultan TOBREX din mai multe flacoane.

Dacă o picătură nu ajunge în ochi, încercaţi din nou.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din TOBREX

Dacă v-aţi administrat prea mult medicament în ochi, clătiţi-vă cu apă călduţă.

Dacă uitaţi să utilizaţi TOBREX

Dacă aţi uitat să vă administraţi TOBREX, puneţi în ochi o doză imediat ce v-aţi adus aminte şi apoi urmaţi tratamentul obişnuit. Nu vă administraţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Efecte care apar când tratamentul cu TOBREX este întrerupt:
Nu sunt cunoscute.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele TOBREX, poate avea reacţii adverse.
Dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-l informaţi pe medicul dumneavoastră sau pe farmacist.
Ca şi alte medicamente, TOBREX poate avea reacţii adverse.
Reacţii adverse frecvente (acestea pot afecta aproximativ 1-10 pacienţi din 100)
La nivelul ochiului: lăcrimare excesivă, mâncărimea şi edemul pleoapelor, roşeaţă oculară.
Vă puteţi administra picăturile în continuare, exceptând situaţia în care reacţiile adverse sunt grave. Dacă sunteţi îngrijorat, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Păstrarea TOBREX

infecţiile. Scrieţi data la care aţi deschis flaconul prima oară în spaţiul de mai jos:
Deschis:
Păstraţi picăturile la loc sigur, unde copiii nu le pot vedea şi nu pot avea acces la ele.
A se păstra la temperaturi sub 25°C.
A se păstra flaconul închis.
Nu utilizaţi picăturile după data expirării (marcată cu “Exp”) de pe flacon şi cutie.

Informaţii suplimentare

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii locali ai deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:
S.A. ALCON-COUVREUR N.V.
Rijksweg 14, 2870 Puurs, Belgia

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Cariotipul molecular pre-și post-natal: ce este și când se recomandă?