Cefasabal, comprimate

Substanță activa
Extract uscat din fruct de palmier pitic, Extract uscat din iarbă de sânziene de grădină, Extract uscat din sămânţă de castan salbatic
Clasa ATC
G04CX
Format
comprimate
Afecțiuni
hipertrofie benignă de prostată
Producător
Cefak KG
Acțiune terapeutică
alte medicamente pentru tratamentul hipertrofiei benigne de prostată

Ce este Cefasabal şi pentru ce se utilizează

Cefasabal este o combinaţie de extracte din plante, utilizat ca tratament adjuvant al hipertrofiei benigne de prostată forma uşoară până la moderată.

Este util în ameliorarea simptomelor precum nicturia, poliuria şi retenţia urinară secundare hipertrofiei benigne de prostată.

Înainte să utilizaţi Cefasabal

Nu utilizaţi Cefasabal

  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la Sabalis serrulatae fructus, Solidaginis herba sau alte plante din familia Asteraceae, Hippocastani semen sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului;
  • la copii cu vârsta sub 12 ani;
  • în perioada de sarcină şi alăptare;
  • dacă aveţi insuficienţă cardiacă sau renală severă, iar medicul va recomandat un aport redus de fluide.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Cefasabal

  • dacă aveţi cancer hormono-dependent – puteţi lua Cefasabal numai la recomandarea medicului, datorită efectelor antiestrogenice, estrogenice şi antiandrogenice care pot apare după administrarea medicamentului;
  • dacă aveţi boli renale cronice – puteţi lua Cefasabal numai sub supravegherea medicului.

Cefasabal poate ameliora tulburările de micţiune dar nu are efect asupra dimensiunilor prostatei.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Pot fi luate în considerare următoarele interacţiuni între componentele Cefasabal şi alte medicamente:

-utilizarea Sabalis serrulatae fructus concomitent cu warfarina poate creşte riscul de sângerare. -utilizarea Sabalis serrulatae fructus concomitent cu hormoni, cu medicamente cu acţiune hormonală sau cu acţiune adrenergică poate duce la diminuarea efectelor acestuia. -utilizarea Sabalis serrulatae fructus concomitent cu medicamente cu fer poate duce la formarea de compuşi insolubili neabsorbabili putând reduce eficacitatea terapiei pentru deficitul de fer.

Utilizarea Cefasabal cu alimente şi băuturi

Nu se cunosc interacţiuni cu alimentele sau băuturile.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Datorită efectelor antiestrogenice, estrogenice şi antiandrogenice ale uneia dintre componentele Cefasabal, acesta este contraindicat în timpul sarcinii şi alăptării; Având în vedere indicaţiile, utilizarea Cefasabal în timpul sarcinii sau alăptării este iraţională.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu au fost efectuate studii despre efectul Cefasabal asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Cefasabal

Acest medicament conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să utilizaţi Cefasabal

Dacă nu este altfel recomandat, doza pentru adulţi este de 2 comprimate de 4 ori pe zi, administrate cu un pahar de apă. Durata tratamentului este de 2 – 4 săptămâni; se poate repeta la recomandarea medicului.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Cefasabal

Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

Dacă uitaţi să utilizaţi Cefasabal

Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi alta, imediat ce v-aţi amintit. Totuşi, dacă este timpul pentru următoarea doză, luaţi-o doar pe aceasta. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Cefasabal

întreruperea prematură a tratamentului nu are consecinţe negative.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Cefasabal poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Frecvenţa de apariţie a reacţiilor adverse este descrisă după următoarele categorii:

Foarte frecvente:                      afectează mai mult de 1 pacient din 10

Frecvente:                               afectează 1 până la 10 pacienţi din 100

Mai puţin frecvente:                 afectează 1 până la 10 pacienţi din 1000

Rare:                                      afectează 1 până la 10 pacienţi din 10000

Foarte rare:                             afectează mai puţin de 1 pacient din 10000

Cu frecvenţă necunoscută:         care nu poate fi estimată din datele disponibile

Foarte rare: se poate produce o iritaţie a mucoasei gastro-intestinale cu simptome ca greaţă, discomfort gastric sau diaree.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Cefasabal

Nu utilizaţi Cefasabal după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Cefasabal

  • Substanţele active sunt extractul uscat din fruct de palmier pitic – Sabalis serrulatae fructus, extractul uscat din iarbă de sânziene de grădină – Solidaginis herba şi extractul uscat din sămânţă de castan salbatic – Hippocastani semen. Fiecare comprimat conţine extract uscat din fruct de palmier pitic – Sabalis serrulatae fructus 1,25 mg, extract uscat din iarbă de sânziene de grădină – Solidaginis herba 3,75 mg şi extract uscat din sămânţă de castan salbatic – Hippocastani semen 6,25 mg.
  • Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, amidon de porumb, talc, gelatină, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu.

Cum arată Cefasabal şi conţinutul ambalajului

Cefasabal se prezintă sub formă de comprimate rotunde, convexe, de culoare albă-cenuşie, cu pigmentaţii de culoare gălbuie.

Este disponibil în cutii cu 5 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 20 comprimate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul

Cefak KG

OstbahnhofstraPe 15, 87437 Kempten, Germania

Acest prospect a fost aprobat în iulie 2009

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being