3 lucruri de ştiut despre pilula contraceptivă

Ne-am obişnuit într-atât de tare cu ea, încât ne gândim din start că ştim tot ce e de ştiut despre subiect. Dar, pe mine, de pildă, era să mă ia inima zilele trecute când am auzit o domnişoară vorbind cu foarte mare aplomb despre cum o protejează pe ea pilula de bolile cu transmitere sexuală.
  • Publicat:
  • Actualizat:
3 lucruri de ştiut despre pilula contraceptivă

Nu ştiu dacă există un soi de frăţia inelului… contraceptiv, dar sigur există o anume frăţie a pilulei.

Diverse doamne şi domnişoare aud la felurite ore din zi alarma telefonului sunând, o opresc – oarecum jenate – şi surprind privirea complice a colegei de vagon de metrou ori de birou: e momentul contraceptivului, o bănuim cu toatele.

Nu încape loc de bănuieli în privinţa altor lucruri legate de pilulă – de ele e musai să fim sigure!

Ne-am obişnuit într-atât de tare cu ea, încât ne gândim din start că ştim tot ce e de ştiut despre subiect. Dar, pe mine, de pildă, era să mă ia inima zilele trecute când am auzit o domnişoară vorbind cu foarte mare aplomb despre cum o protejează pe ea pilula de bolile cu transmitere sexuală.

Nu doar pentru ea, ci pentru toţi – sau mai precis toate – care o folosiţi sau vă gândiţi să o utilizaţi, subliniez 3 lucruri care TREBUIE ştiute înaintea administrării şi în timpul ei.

1. Pilula nu protejează de bolile venerice – tot ceea ce face pilula contraceptivă este să ne apere de o sarcină nedorită. În faţa ameninţării maladiilor cu transmitere sexuală suntem cât se poate de vulnerabile, putem contracta absolut orice BTS, de la o banală candidoză la, ferească Sfântul, temuta şi necruţătoarea SIDA. Prezervativul este unicul mijloc de contracepţie care ne poate proteja atât de o sarcină pe care nu o vrem, cât şi de întreaga listă de boli ce pot fi transmise prin contact sexual.

2. Pilula nu îngraşă da, ştiu, asta da lovitură, noi pe cine mai dăm vina pentru kilogramele în plus?! Probabil că îngrăşa, pe vremuri, la primele generaţii de pilule. În anii ’60, când a început să fie comercializată, pastila contraceptivă, conţinea niveluri mari de estrogen şi progestin, cam de 1.000 de ori mai mulţi hormoni decât aveau nevoie femeile. De aceea s-a şi născut acest mit de acum, căci nu mai e de actualitate, ne asigură specialiştii – la începuturi, estrogenul în uriaşele doze pomenite ducea la apetit mărit şi retenţie de lichide. Pilula lui 2014 conţine cu totul alte formule şi nu mai vine la pachet cu acest risc, primim confirmări de la oamenii de ştiinţă. Atunci, să fie, totuşi, amandinele de vină?

3. Pilula nu poate fi luată de oricine – şi, la fel de important e că nu poate fi luată la fel ca o bluză – ai văzut-o la o prietenă, îţi place şi cumperi una identică. Nu funcţionează aşa. O anume pilulă îţi este prescrisă ţie şi numai ţie, după o discuţie amănunţită cu medicul şi, eventual, investigaţii. Nu te juca deloc cu aceste recomandări. În cazuri extreme, joaca te poate costa viaţa.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”
Recomandări: