SIDA

[H.I.V]

Fază gravă şi târzie a infecţiei cu virusul imunodeficienţei umane (H.I.V. I şi H.I.V.2). SIDA este abrevierea franceză pentru sindromul imunodeficienţei dobândite, echivalentul în limba engleză este AIDS.

H.I.V.l şi H.I.V.2 distrug unele globule albe, anume limfocitele T4 sau CD4, care constituie baza activă a imunităţii antiinfecţioase. Această distrugere provoacă în consecinţă o deficienţă a sistemului imunitar.

Numele de SIDA, sau de SIDA declarată se dă formelor majore ale acestei deficienţe imunitare sau dezvoltării uneia dintre formele majore ale bolii. O persoană seropozitivă la H.I.V. nu prezintă în mod obligatoriu semnele bolii, ea este totuşi purtătoare de virus şi deci susceptibilă să îl transmită.

H.I.V. face parte din familia retrovirusurilor (virusuri cu A.R.N., capabile să-l copieze pe acesta în A.D.N. proviral datorită unei enzime pe care o conţine, reverstranscriptaza).

 

Transmiterea virusului SIDA se face în trei modalităţi : pe cale sexuală (la nivelul mucoaselor genitale prin : spermă, lichid prostatic sau secreţii vaginale); pe cale sangvină (transfuzia sângelui sau a produselor sangvine contaminate, utilizarea instrumentar infectat); pe cale transplacentară (de la mama seropozitivă la copil în timpul sarcinii) şi în cursul alăptării materne. O dată intrat în limfocite, H.I.V. difuzează foarte rapid în organism. Acesta produce ca reacţie anticorpi anti-H.I.V. specifici ceea ce se poate pune în evidenţă în serul sangvin Ia sfârşitul perioadei de seroconversie (momentul în care apar anticorpii de la o persoană contaminată), adică după 3 luni ( exista astfel o perioda de 3  luni in care subiectul este purtător de virus fără ca acest lucru să fie depistabil prin teste). O dată infectată, persoana se numeşte seropozitivă pentru H.I.V.

Anticorpii anti-H.I.V. dovedesc reacţia organismului faţă de infecţia cu virus, dar sunt incapabili să distrugă virusul; în fapt, H.I.V. îşi modifică structura pentru a scăpa de anticorpi.

In săptămânile care urmează infecţiei nu toti pacienţi suferă de tulburări trecătoare ( denumite primo-infecţie), la alţii infecţia trece total neobservată. După o perioadă de latenţă, de o durată vari­abilă – în medie între 7 şi 11 ani după seroconversie în timpul căreia virusul continuă să se multiplice, manifestările clinice de SIDA apar la majoritatea pacienţilor. La anumite persoane, perioada de latenţă este foarte scurtă (de la 1 la 3 ani). Există, de asemenea, subiecţi seropozitivi, zişi supravieţuitori de durată lungă (Long Term Survivors, sau LTS) la care SIDA nu se declară decât după 15 ani.

La copil, evoluţia este, în general, mai rapidă şi mai gravă decât la adult. Două evoluţii sunt posibile: o formă severă, cu prognostic sumbru, care se declară înaintea vârstei de 6 luni şi se traduce prin semne neurologice grave şi deficit imunitar foarte mare; o altă formă mai puţin gravă, cu evoluţie cronică.

Faza acuta a primo-infectiei – Survine la 20 – 50% dintre persoanele infectate, indiferent de modul de contaminare, în următoarele 15 zile sau 3 luni după contaminare. Această primo-infecţie ia aspectul unei mononucleoze infecţioase: febră care poate dura şi o lună, tumefacţie a ganglionilor limfatici, curbaturi, dureri arti­culare, erupţie cutanată care evocă o rujeolă – sau uneori urticarie disfagie (greutat la înghiţit) dureroasă. In cursul acestei faze au mai fost descrise şi candidoze acute, care afectează mucoasele, ca şi ulceraţii bucale. Mult mai rar survin manifestări neurologice: meningită acută limfocitară, paralizie facială, mielopatie, neuropatie periferică, ence­falită. Această primo-infecţie dispare spontan în aproximativ o lună.

Faza de infectie cronica asimptomatica – Durează de la 1 la 7 ani (sau mai mult) şi corespunde unei faze de multiplicare a virusului. Această perioadă poate să nu se traducă prin nici un simptom, în 20 până la 50% din cazuri, ea se manifestă prin adenopatii (umflarea ganglionilor limfatici) generalizate şi persistente. Acestea sunt, în general, simetrice şi afectează mai frecvent regiunile cervicală, maxilară, submaxilară şi occipitală.

Infecţiile minore cutanate sau mucoase, virale sau micozice, nu sunt specifice infecţiei cu H.I.V., dar iau la subiecţii afectaţi o formă cronică sau recidivantă: candidoze bucale (mărgăritărel) sau anogenitale, dermită seboreică a feţei, foliculite, prurigo, veruci, zona zoster.

Bolile autoimune sunt relativ puţin frecvente. Se poate observa o parotidită (inflamaţie a glandei parotide), un sindrom al lui Raynaud (vasoconstricţie care afectează mâinile în cursul expunerii lor la frig şi antrenează o oprire a circulaţiei arteriale, apoi o cianoză locală), un sindrom uscat (uscăciune excesivă a gurii şi a ochilor, iar la femei şi a vaginului), manifestări articulare inflamatorii şi dure­roase, miozite (inflamaţii dureroase ale ţesuturilor musculare).

Semnele generale constau într-o alterare a stării generale, într-o febră prelungită, transpiraţii, o slăbire, o diaree persistentă.

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. SC TITLURI QUALITY S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Cel mai nou articol Video: