Zâmbeşte, ridurile nu sunt decât povestea vieţii tale!

Ridurile – câte dintre noi nu ne-am întrebat de ce apar şi cum am putea scăpa de ele? Adevărul este că indiferent cât de sănătoasă este dieta ta şi cât de atent îţi îngrijeşti tenul, nu poţi opri natura să-şi urmeze cursul.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Zâmbeşte, ridurile nu sunt decât povestea vieţii tale!

PsiRidurile – câte dintre noi nu ne-am întrebat de ce apar şi cum am putea scăpa de ele? Adevărul este că indiferent cât de sănătoasă este dieta ta şi cât de atent îţi îngrijeşti tenul, nu poţi opri natura să-şi urmeze cursul. Dar oare de ce ne-am dori să ştergem urmele poveştilor de viaţă trăite şi a multitudinii de momente frumoase?

Se spune că odată ce înaintezi în vârstă, începi să arăţi în exterior cum eşti în interior.  De fapt, ridurile reflectă poveştile de viaţă prin care ai trecut, conturează o adevărată hartă a vieţii tale emoţionale. Pentru fiecare rid există o poveste. Şi ce poate fi mai frumos decât poveştile şi momentele care te-au emoţionat, amintirile care îţi aduc un surâs pe buze?

Chiar dacă de cele mai multe ori ridurile sunt un motiv de anxietate şi ne determină să apelăm la tot felul de trucuri pentru a le masca, este important să le acceptăm ca pe un proces natural şi ca parte a evoluţiei noastre. Cum bine spunea şi Mark Twain – “Ridurile sunt acolo unde au fost zâmbete”. La urma urmei, ridurile sunt o expresie a personalităţii tale. Ele arată cât de mult râzi, te întristezi sau cât de mult stai încruntată. Fiecare faţă are o poveste de spus şi fiecare linie de expresie dezvăluie experienţele prin care ai trecut şi care te-au format.

Ridurile de expresie apar în urma expresiilor faciale pe care le facem conştient sau inconştient. Ştiai că în momentul în care zâmbeşti sau râzi foloseşti mai puţini muşchi decât atunci când te încrunţi? Se pare că avem nevoie de 26 de muşchi pentru a zâmbi şi de 62 pentru a ne manifesta supărarea. Un motiv în plus pentru a zâmbi mai mult!

În plus, când zâmbeşti pur şi simplu te simţi mai bine şi percepi lucrurile din jurul tău într-un mod pozitiv. Aşa că, în loc să ne dorim să ştergem urmele unei vieţi frumoase şi pline, o alternativă ar fi să ne întrebăm: Cum pot să îmbătrânesc frumos?

Pe măsură ce pielea îşi pierde elasticitatea, micile riduri formate la suprafaţa ei devin tot mai vizibile. Ridurile de expresie se formează mai întâi pe frunte, în zona ochilor şi în jurul gurii, rezultatul emoţiilor pe care le trăim şi care se manifestă involuntar. Dar nu este rău să te întrebi ce poti face pentru a nu lăsa ridurile de expresie să te complexeze. Poţi să înveţi sa trăieşti cu ele şi să le accepţi ca fiind o parte a personalităţii tale şi a evoluţiei tale, având în acelaşi timp grijă de tenul tău.

De noi depinde (şi de alegerile pe care  le facem – de la mâncarea sănătoasă, hidratare, sport şi până la rutina de îngrijire zilnică) cum trecem peste provocările de zi cu zi cu chipul senin şi plin de energie.

La un moment, ridurile o să apară, este inevitabil. Dar, ridurile cauzate de zâmbete sunt atrăgătoare  şi toată lumea va şti că te-ai bucurat de viaţă. Aşa că, zâmbeşte, ridurile nu sunt decât povestea vieţii tale!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Constandache
Alexandra Constandache este redactor “Ce se întâmplă, doctore?”. Pasionată de tot ceea ce înseamnă sănătate, frumuseţe, psihologie şi terapii alternative, Alexandra Constandache a găsit în cadrul echipei “Ce se întâmplă, doctore?” cadrul perfect pentru a explora subiecte interesante ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân