Femeia de carieră: vrei un job sau o viaţă?

Nu m-am gândit niciodată la mine aşa cum spune titlul, dar, dacă o prindeţi pe bunica mea la nişte poveşti, vi se va plânge cu siguranţă de nepoata care mănâncă numai muncă pe pâine. O să vă spună şi cum, pe vremea ei, casa era casă şi masa masă şi familia familie. Pe când, acum, o să se tânguiască ea, lumea ştie numai birou, mâncare comandată pe fugă şi vărsată pe tastaturi, şi n-are pic de timp pentru cei dragi.
Femeia de carieră: vrei un job sau o viaţă?

Nu m-am gândit niciodată la mine aşa cum spune titlul, dar, dacă o prindeţi pe bunica mea la nişte poveşti, vi se va plânge cu siguranţă de nepoata care mănâncă numai muncă pe pâine.

O să vă spună şi cum, pe vremea ei, casa era casă şi masa masă şi familia familie.

Pe când, acum, o să se tânguiască ea, lumea ştie numai birou, mâncare comandată pe fugă şi vărsată pe tastaturi, şi n-are pic de timp pentru cei dragi. 

Şi când o să o auziţi vorbind despre cum n-a ratat primul cuvânt al copiilor ei sau cum a avut mereu timp să-i gătească zi de zi soţului felurile lui favorite de mâncare, o să vă întrebaţi dacă nu cumva, fără să ne dăm seama, nu am căzut şi noi în această capcană întinsă de profesie.

Mereu am asociat cuvintele „femeie de carieră” cu angajatele corporaţiilor, femeile din alt film, cum le spuneam, văzându-le din lumea mea, a jurnalismului. |mi imaginam femeia carierei blocată în rapoarte şi înţepenită 18 ore pe un scaun şi nedumerită care îi este exact prenumele, după o zi de muncă. De fapt, când am început să pun pe hârtie ce am pierdut în cei 12 ani de lucru, mi-am dat seama că nu am fost cu nimic mai protejată faţă de ea…

Totul vine cu un preţ

…şi nu sunt convinsă că toţi îl ştim foarte bine pe cel plătit, profesional vorbind. La o primă uitare în urmă, eu pot să vă spun că sigur-sigur din cauza profesiei am ajuns să tastez cu ochelari pe nas. Am lucrat şi nopţi şi zile, am cunoscut monitoare de calculator mai bine decât m-am cunoscut pe mine, iar pentru toate acestea, oftalmologul mi-a dăruit o minunată pereche de rame cu lentile care se tot schimbă.

Ar mai fi probleme medicale căpătate de-a lungul anilor petrecuţi pe metereze jurnalistice, dar le voi ocoli acum. Am să mă plâng şi că am pierdut momente extrem de importante pentru familia mea din cauza complicatului program de redacţie. Am ratat, de pildă, înmormântarea străbunicii mele, de care am fost extrem de apropiată în liceu. Nici la nunta tatălui meu nu am putut ajunge pentru că, exact în data cu pricina, au fost alegeri, iar când lucrezi în presă, datoria vine mai presus de orice.

Mi-am sacrificat weekend-uri pe altarul profesional, am pus deadlineuri mai presus de întâlniri amoroase, am petrecut revelioane prin redacţii, mi-am încredinţat fericirea alimentară firmelor de catering care şi-au bătut joc de ea şi câte şi mai câte.

Nu, nu m-am gândit niciodată la mine ca la o femeie de carieră, dar, punând pe hârtie tot ce mi-a răpit profesia (şi aici am înşirat doar o parte mititică), mă întreb dacă nu cumva am fost una, fără ştirea mea. Da, de acord, bunica mea nu a câştigat în veci cât câştigă o profesionistă a anului 2014, dar fericirea din ochii ei când povesteşte lucruri simple, dar străine nouă, ocupatelor, n-o poate deconta nici o zi de salariu.

25 de semne că îmbătrâneşti
25 de semne că îmbătrâneşti