De ce nu dormim noaptea

Te-ai gândit că bacteriile din intestin pot fi un motiv de ce nu dormim noaptea?
  • Publicat:
De ce nu dormim noaptea
Top above view head shot close up stressed young mixed race woman feeling neck ache, suffering from painful feeling in neck in morning after sleeping on uncomfortable pillow at home or hotel room.

Când ne foim și ne agităm în mijlocul nopții încercând să adormim, ajungem în mod normal la concluzia că fie suntem stresați, anxioși sau măcinați de anumite griji. Dar dacă, de fapt, stomacul tău este cel care te ține treaz? Ți-ai pus vreodată această problemă?

Am auzit cu toții poveștile din bătrâni conform cărora consumul de brânză poate cauza coșmaruri sau insomnii, dar știai că starea generală de sănătate și starea ta de spirit chiar pot fi afectate de sănătatea intestinală?

Microbii intestinali sunt implicați într-o varietate de procese fiziologice din corpul nostru. Acestea interacționează cu hormonii, ceea ce creează în cele din urmă o relație cu activitatea creierului și are o influență puternică asupra sistemului imunitar, care joacă un rol important în modul în care ni se desfășoară rutina de seară și somnul.

Microbiomul, esențial pentru dezvoltarea umană, imunitate și nutriție, ne poate afecta starea de spirit, digestia, starea generală de sănătate și capacitatea de a ne odihni așa cum trebuie, timp de opt ore pe noapte.

Cum afectează intestinele somnul?

Somnul de bună calitate este corelat cu o cantitate mai mare de diversitate bacteriană din intestine. În general, cei care au o diversitate ridicată de microbi în intestin sunt considerați cei mai sănătoși. Deci, dacă avem o diversitate scăzută, acest lucru poate fi motivul de ce nu dormim bine noaptea. Factorii vieții moderne, cum ar fi stresul, călătoriile, medicamentele și dietele occidentale pot reduce diversitatea bacteriilor intestinale, dar se crede, de asemenea, că bacteriile noastre intestinale, la fel ca gazda lor (noi înșine), au propriul lor ritm circadian.

Ritmul circadian este ceasul corpului nostru și reglează diferite organe în funcție de momentul zilei. Deci, acest lucru ar putea însemna că, dacă mâncați foarte târziu noaptea, bacteriile intestinale s-ar putea să se destindă și să nu fie gata să digere o masă întreagă!

Cum ne poate ajuta îmbunătățirea dietei să dormim mai bine?

Pentru a obține o diversitate mai largă de bacterii intestinale, care este asociată cu un somn mai bun, nutriționiștii consideră că cel mai bine este să consumăm cât mai multe alimente vegetale: fructe, legume, nuci, semințe, ierburi și condimente – toate contează. Aceste alimente diferite conțin toate substanțe numite polifenoli și prebiotice, care sunt hrană pentru bacteriile intestinale bune, ferindu-ne totodată de cele rele.

Gândește-te la intestinul tău ca la pădurea tropicală amazoniană, cu multe variații diferite de floră și faună care trăiesc acolo. Cu cât diversitatea alimentelor naturale pe care le consumăm este mai largă, cu atât hrănim mai multe variații ale bacteriilor intestinale bune.

Ce mâncare ne poate ajuta să dormim mai bine?

Serotonina este un precursor chimic al melatoninei, principalul hormon implicat în somn, deci este o idee grozavă să consumăm alimente care pot ajuta la fabricarea acesteia. Serotonina este fabricată dintr-un component al proteinei numit triptofan, care se găsește în alimente precum peștele, curcanul, puiul, brânza de vaci, fasolea, avocado și bananele.

Încearcă să servești ultima masă până la cel târziu ora 20:00; o masă bogată în carbohidrați, cum ar fi orezul brun sau cartofii, poate influența pozitiv somnul. Acești carbohidrați pot ajuta, de asemenea, la încurajarea organismului de a produce serotonină.

Alegerea alimentelor bogate în magneziu pentru cină ne poate ajuta, de asemenea, fiind deja cunoscut faptul că acest mineral este un relaxant natural. Alege alimente vegetale verzi, cum ar fi spanacul, varza și broccoli, care sunt toate bogate în magneziu.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân