Andreea Raicu: Calea spre adevăratul EU

Orice zi poate fi un nou început, iar revoluţiile personale nu au nevoie de o planificare. Pot debuta oricând. Iată esenţa unei discuţii în care am vorbit deschis cu Andreea Raicu despre conceptele şi experienţele care astăzi schimbă vieţile multor oameni, în cadrul conferinţelor sale despre mindfulness.
Andreea Raicu: Calea spre adevăratul EU

Despre regăsire şi împăcare

CSÎD: Lucrurile astea sunt consecinţa educaţiei, familiei, modului în care am crescut? Care ar fi cauza?

Andreea Raicu: Păi cauza e una singură: e vorba despre condiţionările pe care le căpătam din copilărie: părinţii noştri ne-au educat cum au ştiut ei mai bine, nu are niciun sens să ne supărăm pe ei. Trebuie să înţelegem că aşa au ştiut ei să facă pentru că şi ei la un moment dat au fost crescuţi şi educaţi în acest fel. Ei au vrut să ne dea ce era mai bun. Nu are niciun rost să ne gândim că părinţii au făcut ceva greşit. Lucrul acela a trecut, nu mai poate fi schimbat.

CSÎD: Poţi să îi ierţi sau să te împaci cu ei.

Andreea Raicu: Exact. Lucrul pe care îl văd cel mai des în conferinţe este această ruşine, frica de eşec, de a nu te face de râs, de a nu fi respins. În final, toate acestea te fac să crezi că nu eşti îndeajuns de bun, inteligent pentru a fi acceptat şi iubit. Asta e cea mai mare dorinţă a noastră, să fim acceptaţi şi iubiţi. Cel mai important lucru pe care l-am înţeles în India e că eu nu mă acceptam aşa cum eram şi nu mă iubeam. Şi când tu nu te iubeşti, nimeni nu te iubeşte şi veşnic, vei alerga după dragostea cuiva. Şi chiar dacă el sau ea ţi-o va da, oricum e ca şi cum ar cădea ca într-o prăpastie fără fund pentru că tu trebuie să pui baza.

CSÎD: Cumva India este ţara regăsirii, a împăcării şi acceptării?

Andreea Raicu: Asta s-a întâmplat pentru mine, e o ţară cu o energie fantastică, însă schimbarea se poate produce oriunde. Sunt foarte multe locuri în care poţi merge. Şi pentru că am fost atât de atrasă de această ”muncă”, am hotărât anul trecut să fac o şcoală care ţine un an, ai cărei profesori au trăit cu Osho 20 de ani. Şi pentru că ei îmbătrânesc, vor să dea mai departe metodele pe care le-au învăţat de la Osho, metode prin care ajuţi oamenii să se regăsească, să treacă peste momentele ce le-au marcat viaţa, să ajungă să trăiască liber, fără condiţionări.

În societatea noastră, există ideea că dacă te gândeşti la tine, eşti un om egoist. Păi dacă trăieşti în funcţie de nevoile altuia, ajungi să trăieşti viaţa altcuiva şi dacă nu eşti preocupat de tine si nu ai grija de tine, tu nu poţi să ajuţi pe altcineva. Am un exemplu pe care îl folosesc foarte des: dacă eu am un pahar gol, nu pot să îţi dau ţie apă pentru că nu am nici eu. Mai întâi trebuie să am eu ca să pot da mai departe celor pe care vreau să îi ajut. Frica de a nu te arăta aşa cum eşti vine din teama de a nu fi acceptat si iubit. Sunt roluri pe care le purtăm şi, cumva tot procesul, drumul acesta de dezvoltare personală, e să îţi dai toate măştile jos. E complicat, e greu, dar e eliberator pentru că trebuie să te întâlneşti cu nişte lucruri din tine de care îţi e frică, dar trebuie acceptate la un moment dat.

CSÎD: E nevoie de un mentor sau terapia de grup e de ajuns? Care ar fi etapa spre o regăsire totală? Care ar fi parcursul firesc?

Andreea Raicu: În primul rând, e un proces care nu se termină niciodată, precum ceapa căreia îi dai foile la o parte şi mai găseşti, şi mai găseşti, înveţi lecţii continuu. E ca atunci când te duci la sală: nu merg o lună şi aştept să fiu tonifiată 3 ani. Mă duc zilnic. Cred că cel puţin la început ai nevoie de cineva care să te ghideze, dar procesul este doar al tău. Nimeni  nu poate “munci” în locul tău.