Mesajul unui profesor la început de an școlar: Nu le mai cereți copiilor imposibilul

Mesajul unui profesor la început de an școlar: Nu le mai cereți copiilor imposibilul

Începutul de an școlar este un moment emoționant și solicitant din punct de vedere emoțional. De la nerăbdarea copiilor de a-și revedea colegii sau a-și cunoaște noii profesori și până la angoasele părinților dornici de un nou început, poate mai bun. Nu este nimic nou în a vedea, poate, părinți mai emoționați decât copiii în prima zi de școală. Sunt, însă, câteva aspecte de care e bine să ținem cont, fie că suntem părinți sau profesori.

Eduard Andrei Vasile, profesor de limba engleză și consilier în dezvoltare personală, atrage atenția asupra unor aspecte tot mai neglijate.

Stabiliți cu copiii obiective relevante

Poate fi dezirabil să „începem anul cu dreptul”, să ne dorim calificative maxime sau note de 10, însă ar trebui să ne raportăm aceste obiective și la trecutul celor mici.

Este ineficient să proiectăm în mintea elevilor că succesul este reprezentat doar de note bune.

Poate îi determinăm ca în noul an să își vizualizeze mai bine viitorul. Poate nu au avut posibilitatea să participe la suficiente activități extrașcolare. Poate fi vorba despre un instrument muzical.

Să nu uităm că obiectivele inspiraționale sunt cele care oferă motivație, sentiment de scop. Notele, din păcate, sunt insuficiente.

Să ne schimbăm noi atitudinea ca să le-o cultivăm pe cea a celor mici

Ne dorim ca elevii să nu fie nici victime, nici agresori, să fie înțelepți precum călugării budiști.

În realitate, copiii reflectă în mediul în care se simt confortabil exact ceea ce le-am transmis noi, adulții.

Un elev anxios de cele mai multe ori provine dintr-un mediu anxios. Mai multă prudență!

Să nu le mai cerem imposibilul

În tot mai multe cazuri observ că părinții le cer mult, mult prea mult.

A-i înscrie la toate opționalele și a pune presiune pe reușită (în viziunea noastră) nu va scoate ce e mai bun dintr-un copil.

Nici ei și nici noi nu suntem diamante care să reziste unei presiuni prea mari. Un elev frustrat, stresat și copleșit de programul încărcat nu va fi și un adult funcțional.

Învățați copiii să își dezvolte abilități de organizare eficiente

Ajutați-i să își facă un program de studiu și un program zilnic pentru a-și gestiona timpul în mod corespunzător.

Împărtășiți-le tehnici de luare a notițelor, de organizare a materialelor și de prioritizare a sarcinilor.

O bună organizare îi va ajuta să se simtă mai încrezători și mai pregătiți pentru provocările academice.

Nu sunteți nici dumneavoastră un bun organizator? Ei bine, este momentul, atunci, să învățăm lucruri noi.

Alegeți cu grijă mentorii și profesorii pentru pregătire suplimentară

Să nu uităm că indiferent de ora la care se pregătesc pentru școală (before sau after school), cadrele didactice reprezintă o sursă de inspirație pentru cei mici, ori, cel puțin, ar trebui să fie.

Nu înscrieți copilul unde merge majoritatea și ascultați-i cu privire la nevoile emoționale și felul în care se simt în colectiv.

Prioritizați consilierea și dezvoltarea personală

… chiar dacă pentru cei mai mulți dintre noi sună ca o cheltuială în plus nejustificată.

Problemele pe care le-am sesizat în ultimii ani de profesorat se adresează neajunsurilor emoționale și prea puțin informației academice propriu-zise.

Să creștem viitori adulți funcționali, ori, cum zic eu, deștepți (emoțional mai ales), nu perfecți.

Să fie un an mai bun, mai echilibrat și plin de succese – indiferent de cum se traduc acestea pentru copilul dumneavoastră!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Eduard Andrei Vasile, director educațional, profesor și consilier în dezvoltare personală
Salut! Sunt Eduard. Elevii mi-au spus că sunt „cool”, așa că mi-am însușit porecla de „profukool”. Ulterior am fondat „Centrul Excelenței”, un loc în care devenim mai buni, mai empatici și înțelepți. Mici și mari. Sunt profesor de limba engleză și consilier în dezvoltare ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân