Dr. Mihai Craiu: ”Suntem în era medicinei bazate pe dovezi”

Ce adevăr este în spatele "stimularea imunității la prin suplimente alimentare"?
  • Publicat:
Dr. Mihai Craiu: ”Suntem în era medicinei bazate pe dovezi”
Dr Mihai Craiu, foto arhivă

Doctorul Mihai Craiu a vorbit despre efectele infecției cu virusul SARS-CoV-2 la copii într-o conferință live, la Pacientul 2.0. I-am adresat și noi întrebări despre imunitatea și stimularea imunității. Pediatrul atrage atenția asupra surselor de informare -suntem în era medicinei bazate pe dovezi. Atenție, suplimentele alimentare nu se iau fără acordul unui medic și nici nu se administrează copiilor dacă nu le-au fost prescrise.

 

CSÎD: Sunteți de acord cu suplimentele alimentare pentru creșterea imunității la copii? În ce situații se pot recomanda de către medici? Ar ajuta în cazul în care persoana s-ar infecta cu virusul Sars-Cov-2?

Dr. Mihai Craiu: Suntem în era medicinei bazate pe dovezi. Despre suplimentele alimentare care influențează în vreun fel acest tip de coronavirus, avem date despre unul singur: vitamina D. Au fost făcute studii la diverse grupe de vârstă. Aș pomeni aici studiul norvegian. Universitatea din Oslo a demarat în urmă cu foarte puțin timp un studio în care vor fi înrolați peste 80 de mii de norvegieni cărora li se va da ulei de ficat de cod sau un produs placebo. Suplimentarea cu vit D s-a dovedit că este eficientă.

Până în prezent doar pentru vitamina D există studii în legătură cu coronavirus

CSÎD: De ce?

Dr. Mihai Craiu: Există un studiu indian care arată că pacienții cu Covid19 care aveau deficit de vitamina D au făcut o formă mai gravă sau chiar au murit decât cei care aveau analizele normale de vitamina D. Mai există un studiu din Spania. Pacienții infectați, nu toți, au primit vitamina D. S-a observat că au ajuns la terapie intensivă doi pacienți care au avut vitamina D și 20 de pacienți care nu au primit vitamina D.  Pentru alt supliment în afară de vitamina D nu există studii.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”