Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Caută în:

Cele mai

Suplimentele pentru regenerarea ficatului: bune sau nu?

Suplimentele pentru „întinerirea” ficatului sunt la mare căutare de câţiva ani, iar reclamele televizate nu fac decât să le ridice în slăvi, fără a avea la bază însă certitudini ştiinţifice privind eficienţa lor.

„Detoxifică ficatul”, „regenerează ficatul”, „îţi protejează ficatul de toxine”, „stimulează regenerarea celulelor hepatice”, „te ajută să ai mai multă energie”, „îţi întăresc sistemul imunitar”, „te ajută să te menţii în formă” – îţi sună cunoscute astfel de afirmaţii?


În plus, producătorii de suplimente pentru ficat susţin că acestea pot reduce efectele alcoolului, grăsimilor, zahărului şi ale altor toxine asupra ficatului, de parcă anii de abuzuri culinare şi bahice ar putea fi şterse cu buretele, în cazul nostru, cu suplimente, în doar câteva săptămâni.

Înainte să afli ce conţin astfel de suplimente hepatice şi ce presupuse efecte au asupra ficatului, detaliem ce rol are ficatul şi care sunt măsurile cu adevărat eficiente care pot proteja acest organ.

Ficatul: ce rol are, cum funcţionează

Ficatul este unul dintre cele mai mari şi mai importante organe din corp. El cântăreşte aproximativ 1,3 kilograme şi are peste 500 de funcţii în organism. Ficatul procesează tot ceea ce mănânci şi bei şi produce o substanţă numită bilă, care ajută la descompunerea grăsimilor din alimente în substanţe nutritive esenţiale pentru buna funcţionare a organismului. De asemenea, ficatul, alături de rinichi, filtrează şi purifică sângele de toxine şi alte reziduuri (depozite de colesterol, calculi biliari, medicamente etc.), care sunt eliminate ulterior prin urină sau materii fecale.

Citeşte şi: Cum îţi dai seama că ai ficatul bolnav?

Un alt rol important al ficatului constă în metabolizarea glucozei din sânge, pe care o depozitează în organism sub forma glicogenului. Astfel, de fiecare dată când glicemia scade, ficatul eliberează glicogen pentru a-ţi menţine energia în limitele normale.

Având în vedere rolul important al ficatului în organism, nu e de mirare că industria suplimentelor a speculat nevoia unor produse care „să suplinească” funcţiile acestui organ.

Sfaturi pentru un ficat sănătos

Deşi dovezile care să confirme beneficiile suplimentelor hepatice nu sunt suficiente, anumite măsuri în ceea ce priveşte stilul de viaţă şi-au dovedit eficienţa în ceea ce priveşte sănătatea ficatului. Iată câteva sfaturi pentru a-ţi menţine ficatul sănătos:

  • Redu grăsimile din dietă, prăjelile, dulciurile şi alimentele de tip fast-food. Aceste alimente favorizează apariţia obezităţii, una dintre cauzele principale ale steatozei hepatice nonalcoolice (ficatul gras), o boală a ficatului des întâlnită în zilele noastre. O dietă curată, bogată în fructe, legume, carne slabă şi apă din belşug este secretul unui greutăţi normale şi al unui ficat ferit de boli.
     
  • Fereşte-te de toxine – insecticide, aerosoli, vapori produşi de produsele de curăţenie, fum de ţigară. Toate acestea ajung, într-un final, la ficat, care va fi suprasolicitat pe măsură ce le procesează.
     
  • Consumă alcool cu moderaţie – bere, vin, tărie. Orice băutură care conţine alcool, fără excepţie, dăunează grav ficatului, putând duce la ciroză, una dintre cele mai grave boli ale ficatului. Sunt permise cel mult 2 pahare/zi.
     
  • Evită să iei medicamente pe termen lung – steroizi, analgezice, contraceptive orale, substanţe din inhalatoare. Administrarea pe termen lung a acestor tipuri de medicamente pot produce leziuni permanente asupra ficatului. Printre bolile hepatice induse medicamentos se numără: colestaza, necroza hepatică, hepatosteatoza, tumori hepatice, hepatită cronică sau chiar insuficienţă hepatică. De aceea este important să ceri opinia medicului înainte de a lua orice fel de medicament pe termen lung, inclusiv suplimente.

Descoperă în ce constă dieta pentru un ficat sănătos.

Ce conţin suplimentele pentru regenerarea ficatului

Remediile homeopate cu suplimente alimentare sunt puse în practică din ce în ce mai des, de multe ori fără consultul prealabil la medic, în cazul în care apare o problemă în funcţionarea ficatului. Acestea promit redobândirea sănătăţii ficatului, prin sprijinul acordat în procesul de detoxificare. Dar are oare ficatul nevoie de ajutor în acest proces? Cu siguranţă, da! Însă la fel de sigur nu prin administrarea altor pastile, care îngreunează şi mai mult funcţia ficatului, ci mai degrabă prin adoptarea unei alimentaţii sănătoase şi prin renunţarea la fumat.

În realitate, multe dintre afirmaţiile privind eficienţa acestor suplimente hepatoprotectoare nu sunt susţinute prin rezultate obţinute în urma studiilor pe subiecţi umani. Unele au la bază doar rezultate obţinute pe animale de laborator, insuficiente pentru a afirma cu certitudine efectele lor benefice asupra oamenilor.

Iată ce ingrediente conţin de regulă suplimentele pentru ficat, efectele lor şi dovezile ştiinţifice care există până în prezent.
Multe hepatoprotectoare au în compoziţie o combinaţie între aceste 3 plante: extract de armurariu, anghinare şi rădăcină de păpădie.

Armurariul este o plantă folosită încă din vechime pentru afecţiunile ficatului şi unul dintre ingredientele principale din suplimentele pentru regenerarea ficatului şi alte afecţiuni biliare. Substanţa activă din armurariu este silimarina, despre care studiile de laborator afirmă că regenerează ţesutul hepatic, stimulează procesul de detoxificare, inhibă dezvoltarea celulelor cancerigene şi poate creşte eficienţa medicamentelor chimioterapice.

În schimb, studiile pe subiecţi umani care sufereau de hepatita B sau C ori ciroză au avut rezultate contradictorii. De exemplu, în baza de date Cohrane au fost strânse rezultatele a 18 studii privind eficienţa armurariului în rândul persoanelor diagnosticate cu afecţiuni dintre cele menţionate anterior. Concluzia specialiştilor: suplimentele cu armurariu au fost la fel de eficiente ca pastilele placebo. Cu alte cuvinte, nu au făcut nici rău, dar nici bine.

Un alt raport a arătat însă că silimarina a redus uşor nivelul anumitor enzime hepatice, considerate markeri ai inflamaţiei ficatului. Cu toate acestea, sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma cu certitudine acest efect benefic.

În plus, unele persoane pot prezenta reacţii adverse la administrarea acestor suplimente, precum tulburări gastrointestinale, alergii sau scăderea glicemiei. Din acest motiv, este important ca astfel de suplimente să fie luate doar la recomandarea medicului.

Frunzele de anghinare pot avea proprietăţi antioxidante, iar unele studii sugerează că pot avea, într-adevăr, efecte protectoare asupra ficatului. De asemenea, cercetări pe animale de laborator au arătat că administrarea acestor suplimente poate ajuta la regenerarea celulelor hepatice.

În două studii realizate pe subiecţi umani diagnosticaţi cu steatoză hepatică nonalcoolică, publicate în 2016, respectiv în 2018, administrarea suplimentelor cu anghinare s-a dovedit a fi benefică în comparaţie cu tratamentul placebo. Totuşi, beneficiile clinice ale suplimentelor cu frunze de anghinare nu sunt suficient studiate şi trebuie aprofundate în anii următori, prin cercetări de mare amploare.

Rădăcina de păpădie este un alt ingredient regăsit frecvent în suplimentele hepatoprotectoare, dar care nu beneficiază de suficiente dovezi ştiinţifice care să-i ateste fără echivoc efectele pozitive. Planta a fost, într-adevăr, folosită în Antichitate pentru presupusele virtuţi terapeutice – în special în tratamentul bolilor precum dispepsia, hepatita sau anorexia –, însă aceste beneficii se bazează doar pe descoperiri empirice.

Alte ingrediente care se pot regăsi în compoziţia suplimentelor pentru ficat sunt extractul din rădăcină de Wild Yam, extractul din rădăcină de dragavei (ştevia-creaţă), păducelul sau chanca piedra, însă studiile pe subiecţi umani privind eficienţa acestor plante lipsesc.

Prin urmare, dacă suferi de ficat gras sau de altă afecţiune conexă a ficatului, ceea ce probabil te-a adus aici, nu apela la suplimente hepatoprotectoare, cel puţin nu fără recomandarea medicului specialist gastroenterolog, nu a unuia homeopat sau a farmacistului. În acest stadiu, ficatul tău este deja afectat, aşa că trebuie să iei măsuri cât mai blânde pentru a-l repune în funcţiune. Aceste măsuri includ în principal, cum spuneam mai sus, schimbarea stilului de viaţă şi a regimului alimentar.

Sursa: healthline.com



Citește și:
Cum se manifestă cancerul de ficat: simptome banale, pe care multă lume le ignoră
Dieta pentru un ficat sănătos
Primele semne ale unui ficat cu probleme!
Exclusiv Online - 24.04.2019
Citește pe descopera.ro
Marile FALSURI despre coronavirus! Ce îţi poate face RĂU şi ce îţi poate face BINE Marile FALSURI despre coronavirus! Ce îţi poate face RĂU şi ce îţi...
Microsoft a RECUNOSCUT că Windows 10 are o problemă serioasă, dar ne spune cum s-o REZOLVĂM Microsoft a RECUNOSCUT că Windows 10 are o problemă serioasă, dar ne...
Peşti Peşti 19 februarie - 20 martie

Este posibil ca în luna martie să faceţi o deplasare pe nepregătite. Dacă nu plecaţi într-o călătorie propriu-zisă, cu siguranţă veţi visa toată ziua la o escapadă. Conjuncturile sunt deosebit...citește mai departe

×

Zf.ro
Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi Care sunt cele mai bune pârtii din România...
Englezii închid uşa „instalatorilor...
S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de...
BusinessMagazin.ro
Ce s-a întâmplat cu imperiul de miliarde de euro al lui Dinu Patriciu după ce acesta a decedat. Cine a moştenit si se bucură de averea acumulată de omul care a fost cel mai bogat român Ce s-a întâmplat cu imperiul de miliarde...
Declaraţie şocantă a preşedintelui Chinei,...
Mediafax.ro
Efectul pozitiv neaşteptat pe care îl are, pentru întreaga lume, epidemia de coronavirus din China Efectul pozitiv neaşteptat pe care îl...
Ca „muritorii de rând”. Ce nume de...
Preşedintele USR Găvojdia, acuzată că...
Gandul.info
O tânără de 22 de ani a murit în timpul sexului cu un bărbat pe care l-a cunoscut pe Tinder. Ce a făcut tânărul după ce a constatat decesul este înfiorător O tânără de 22 de ani a murit în timpul...
Ce se întâmplă cu copiii născuți din...
El este Cesare E, italianul infectat cu...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ApropoTv.ro
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor "Îmi pare rău că iubitul tău se uită...
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat...
De necrezut! FOTO | Ea e vedeta Disney devenită...
Go4it.ro
Chiar dacă are cele mai scumpe telefoane, tot Apple vinde mai mult! Un IPHONE este cel mai bine vândut telefon din lume Chiar dacă are cele mai scumpe telefoane,...
Pot fi telefoanele la fel de dependente...
Cel mai nou telefon PLIABIL a ajuns în...
ProMotor.ro
Dacia lui 'nea Costică fumegă ca o locomotivă cu aburi, dar are dotări din secolul XXI Dacia lui 'nea Costică fumegă ca o locomotivă...
Limbaj codat la Poliţia Rutieră: „Să-i...
Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul...
Descopera.ro
VIDEO. Românca care l-a ÎNGENUNCHEAT pe cel mai mare gangster din istorie. Era poreclită ''Femeia în Roşu'' VIDEO. Românca care l-a ÎNGENUNCHEAT pe...
Medicamentul care TRATEAZĂ coronavirusul....
Aşa le PLACE cel mai mult femeilor. Poziţiile...
ULTIMA ORĂ
Transhumanţa răspunderii. Marea oilor moarte îi aşteaptă pe turişti de 1 Mai

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.