Cheagurile de sânge au aspectul unui gel şi sunt benefice atunci când se formează în urma rănilor sau tăieturilor, deoarece opresc sângerarea şi „sigilează” astfel rana.
Pe de altă parte, cheagurile de sânge care se formează în vene fără un motiv anume şi care nu se dizolvă în mod natural necesită îngrijire medicală, deoarece pot duce la apariţia unor boli grave, mai ales dacă sunt localizate în picioare, plămâni sau creier.
Cheagurile de sânge iau naştere prin unirea plachetelor (componente din sânge) cu proteinele plasmatice, formând astfel o masă semisolidă. Acest proces survine de regulă în urma unei răni, dar se întâmplă uneori ca la baza acestuia să fie afecţiuni nedescoperite.
Printre factorii de risc şi bolile care ar putea duce la apariţia cheagurilor de sânge se numără:
– Tuşeşti cu sânge;
– Inima bate rapid;
– Ameţeşti şi ai stări de leşin;
– Respiri greu, ai dureri în piept şi senzaţia de contricţie toracică (presiune în piept);
– Durerile din piept radiază spre umeri, braţe, spate sau maxilar;
– Eşti slăbit şi îţi amorţeşte faţa, braţul ori piciorul;
– Ai dificultăţi în vorbire sau în a-i înţelege pe ceilalţi (afazia);
– Vezi în ceaţă.
Înroşirea, durerea şi umflarea unei regiuni din braţ sau picior sunt semnale că ai putea avea cheaguri de sânge care obstrucţionează circulaţia normal sangvină, motiv pentru care este recomandat să mergi cât de curând la medic pentru un diagnostic precis.
Pentru a reduce riscul formării cheagurilor de sânge, ţine cont de următoarele sfaturi: