Totul despre paracetamol, folosit şi pentru coronavirus: cum se ia, ce reacţii adverse poate avea, cine trebuie să îl evite

Află cum se administrează corect Paracetamolul, pentru ce simptome este indicat, dar şi ce reacţii adverse poate avea.
02.04.2020 | Autor: Paula Rotaru
Totul despre paracetamol, folosit şi pentru coronavirus: cum se ia, ce reacţii adverse poate avea, cine trebuie să îl evite

„Paracetamol? Nu mai avem deloc de câteva zile. De fapt, ba da, mai am Paracetamol sirop pentru copii câteva sticle. Dar pastilele s-au dat ca pâinea caldă. Veneau oameni care luau 5-10 cutii. Să fie pentru toată familia, îmi spuneau. Cred că au văzut la televizor sau au citit pe internet că paracetamolul vindecă noul coronavirus care circulă. Niciodată nu am vândut atâtea cutii într-un timp atât de scurt. Iar stocurile sunt pe zero. O să fac comandă, dar cine ştie când ajunge, la situaţia de acum. Poate peste o lună” – aşa sună declaraţia unei farmaciste pe tema cererii crescute de Paracetamol din ultima săptămână.

Avem, aşadar, penurie de Paracetamol în farmacii, după declaraţiile făcute în spaţiul public, şi anume că această substanţă este indicată în cazul persoanelor care prezintă simptome uşoare sau moderate de coronavirus şi se pot trata la domiciliu.

Însă Paracetamolul este prezent în numeroase medicamente, oamenii nefiind însă familiarizaţi cu denumirea acestora. Poţi vedea aici o listă cu medicamente ce au efect antipiretic (scad febra) şi au în compoziţie Paracetamol.

Să vedem însă care sunt, concret, indicaţiile Paracetamolului, cum se administrează, cine ar trebui să îl evite, cu ce alte medicamente nu trebuie combinat şi ce putem face pentru ameliorarea simptomelor de răceală, gripă, coronavirus, dacă nu avem acasă acest medicament.

Pentru ce este bun paracetamolul?

Medicamentele care conţin paracetamol au acţiune analgezică şi antipiretică, fiind utile în caz de: dureri de cap, de articulaţii, de spate, de stomac, de urechi, dureri dentare sau menstruale, febră.

„Paracetamolul este un medicament simptomatic, se foloseşte atunci când febra creşte peste 38,5 grade Celsius”, spune dr. Sandra Alexiu, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Aceste medicamente pot fi comercializate sub formă de capsule, siropuri, pulbere, pastile efervescente, supozitoare, soluţie injectabilă.

Paracetamolul comprimate este cel mai des utilizat, dar îşi face efectul mult mai lent, în aproximativ o oră. În mod normal sunt comercializate comprimate de Paracetamol de 500 mg.

Cum se administrează Paracetamolul?

Paracetamolul se administrează diferit în funcţie de vârstă şi de forma sub care este luat.

Doza normală de Paracetamol recomandată adulţilor este de 1 sau 2 comprimate de 500 mg de cel mult 4 ori pe zi. Este obligatoriu să existe o pauză de cel puţin 4 ore între administrări.

La copii, doza de Paracetamol necesară este de obicei mai mică. Siropurile cu Paracetamol, de exemplu, sunt indicate copiilor cu vârsta sub 6 ani – o doză de 5 ml de sirop conţine 120 mg de Paracetamol. Nu este indicată administrarea a peste 4 doze de Paracetamol în 24 de ore.

Cât despre comprimatele de Paracetamol pentru copii, acestea se administrează astfel:

  • Copii cu vârsta între 6 şi 8 ani: 250 mg Paracetamol de maximum 4 ori pe zi
  • Copii cu vârsta între 8 şi 10 ani: 375 mg de Paracetamol de maximum 4 ori pe zi
  • Copii cu vârsta între 10 şi 12 ani: 500 mg Paracetamol de maximum 4 ori pe zi
  • Copii cu vârsta între 12 şi 16 ani: 750 mg Paracetamol de maximum 4 ori pe zi

Trebuie menţionat însă că Paracetamolul nu este un medicament specific COVID-19.

„Este indicat pentru ameliorarea simptomatologiei răcelii, gripei, inclusiv COVID-19. De fapt, în formele uşoare, nu avem de unde să ştim că e infecţie cu noul coronavirus. E o răceală uşoară sau puţin mai zdravănă pentru 85% dintre noi. Ca atare, dozele sunt asemănătoare. Dar se abuzează clar în populaţie. Recomand ca persoanele care vor să ia Paracetamol să se adresele mai întâi medicului de familie, prin telefon, Whatsapp, messenger Facebook, SMS”, adaugă dr. Alexiu.

Ce reacţii adverse poate avea Paracetamolul luat în exces?

Nu luaţi doze mai mari de Paracetamol sau pe termen lung, deoarece există riscul apariţiei de reacţii adverse.

Excesul de Paracetamol poate afecta ficatul, dar pot apărea şi alte efecte adverse, precum: pete roşii sau vineţii de piele, greaţă, vărsături, diaree, balonare, insomnia, alergii, mâncărimi ale pielii, afte, hematuria.

În cazurile severe, excesul de Paracetamol poate duce la intoxicaţie, care se manifestă prin somnolenţă, lipsa poftei de mâncare, dureri abdominale puternice, transpiraţie abundentă şi letargie – simptome care impun apelul de urgenţă la medic!

Cu ce medicamente nu trebuie asociat Paracetamolul?

Paracetamolul poate fi luat împreună cu un analgezic, de tipul aspirinei, ibuprofenului sau codeinei, inclusiv cu antibiotic, dar niciodată cu un alt medicament care conţine Paracetamol.

Cu alte cuvinte, evitaţi să luaţi şi comprimate, şi sirop, şi pastile efervescente sau plicuri cu pulbere care conţin Paracetamol, deoarece există riscul supradozajului, cu efectele adverse menţionate mai sus.

Prin urmare, citiţi cu atenţie etichetele medicamentelor!

Cine ar trebui să evite Paracetamolul?

Paracetamolul NU este interzis gravidelor!

„Se consideră că nu există niciun risc asupra sarcinii sau a dezvoltării embrio-fetale, atunci când este utilizat în doza recomandată. Paracetamolul este excretat în laptele matern, dar nu în cantităţi semnificative clinic. La dozele terapeutice, pe termen scurt poate fi administrat în cursul sarcinii şi alăptării, după evaluarea raportului beneficiu terapeutic-risc potenţial”, spune dr. Sandra Alexiu.

În schimb, este contraindicat persoanelor care urmează un tratament cu warfarină (substanţă care subţiază sângele – Paracetamolul poate creşte riscul de hemoragie), antiepileptice sau medicamente specifice tuberculozei.

De asemenea, se recomandă precauţie la administrarea Paracetamolului dacă luaţi medicamente antidepresive sau suplimente pe bază de sunătoare (inclusiv ceaiuri).

Ameliorarea simptomelor de coronavirus, răceală sau gripă dacă nu aveţi Paracetamol

Dacă nu aţi mai „prins” Paracetamol în farmacii, există şi alte metode prin care puteţi sprijini organismul să lupte cu răceala, gripa sau infecţia cu noul coronavirus.

„Febra se poate combate şi cu comprese reci, duşuri călduţe, împachetări în anumite condiţii sau alte antitermice”, spune dr. Alexiu.

Supele calde, ceaiurile cu miere sunt foarte benefice pentru calmarea tusei. Nu uitaţi de apă sau sucuri naturale, indicate în caz de febră crescută, care sunt indicate pentru refacerea stocurilor de electroliţi, care se pot pierde prin transpiraţie.

Şi alimentaţia are un rol important. Axaţi-vă pe fructe şi legume proaspete! De asemenea, evitaţi efortul intens şi dormiţi minimum 8 ore pe noapte.