Motociciliştii, ruigbyştii, atleţii, schiorii suferă fracturi mai des. Dr. Daniel Vîlcioiu, ortoped explică

Şofatul motocicletelor este mai frecvent asociat fracturilor, ca urmare a riscului crescut de accidente rutiere. Vine cu amănunte dr. Daniel Vîlcioiu, ortoped.
  • Publicat:
Motociciliştii, ruigbyştii, atleţii, schiorii suferă fracturi mai des. Dr. Daniel Vîlcioiu, ortoped explică
Motociciliştii, ruigbyştii, atleţii, schiorii suferă fracturi mai des. Dr. Daniel Vîlcioiu, ortoped explică, foto arhiva

Dr. Daniel Vîlcioiu, medic specialist Ortopedie – Traumatologie, specializat în chirurgia mâinii, de la Spitalul Clinic Colentina vorbeşte despre tipurile de fracturi, cauzele lor şi cum putem ajuta o persoană care tocmai a suferit o factură

CSÎD: Ce este o fractură?
Dr. Daniel Vîlcioiu:
Fractura este o afecţiune medicală a oaselor reprezentată de o întrerupere parţială sau completă a continuităţii osoase.

CSÎD: Când apar fracturile?
Dr. Daniel Vîlcioiu:
Apare ca urmare a aplicării unei forţe care depăşeşte rezistenţa osului.

Tipuri de fracturi – clasificare oficială

CSÎD: Care sunt principalele tipuri de fracturi?
Dr. Daniel Vîlcioiu:
Fracturile pot fi clasificate după mai multe criterii:

  • Fracturi complete, în care osul este rupt în două sau mai multe părţi sau fracturi incomplete în care osul rămâne întreg, uneori uşor deformat, dar cu riscul ca fractura să devină una completă dacă nu este protejat.
  • Fracturi simple, cu două fragmente sau fracturi cominutive, cu trei sau mai multe fragmente.
  • Fracturi închise, în care pielea este neafectată sau fracturi deschise, în care osul patrunde prin tegument, fiind vizibil la suprafaţă şi prezentând sângerare.
  • Fractură în lemn verde, în cazul copiilor, în care există o fractură incompletă pe o parte a osului, ca urmare a îndoirii acestuia, dar fără a se rupe complet, datorită elasticităţii oaselor specifică copiilor.
  • Fracturi de stres, urmarea unor mişcări repetitive, apărute mai frecvent la atleţi.

CSÎD: Ce sporturi, activităţi au cel mai frecvent ca urmări fracturile?
Dr. Daniel Vîlcioiu:
Sporturile de impact, cum ar fi rugby-ul, fotbalul american, sporturile de iarnă, sporturile extreme sau cele care implică vehicule dar şi sporturile care implică mişcări repetate, cum ar fi alergarea pe distanţă lungă, care poate cauza fracturi de stres ale piciorului. Şofatul motocicletelor este mai frecvent asociat fracturilor, ca urmare a riscului crescut de accidente rutiere.

Cum recunoşti că o persoană a suferit o fractură?

CSÎD: Cum recunoaştem o fractură la noi sau la o altă persoană?
Dr. Daniel Vîlcioiu:
În momentul producerii unei fracturi, în lipsa unei radiografii, putem recunoaşte o fractură prin semnele de probabilitate şi de certitudine ale existenţei unei fracturi.

Ca semne şi simptome de probabilitate, persoana afectată poate prezenta durere locală, echimoze, hematom şi edem local şi impotenţa funcţională a segmentului afectat.

Ca semne de certitudine avem:
Crepitaţiile osoase, palparea întreruperii anatomiei normale a osului afectat, deformarea sau scurtarea regiunii anatomice implicate, lipsa transmiterii normale a mişcărilor la distanţă de fractură precum şi observarea directă a fracturii în cazul fracturilor deschise.

CSÎD: Cineva a suferit o fractură. Cum îl putem ajuta?
Dr. Daniel Vîlcioiu:
În cazul apariţiei unei fracturi la o persoană aflată în zonele cu acces bun la serviciile medicale, se recomandă apelarea la 112 şi aşteptarea Serviciului de Ambulanţă sau a echipajului SMURD, în funcţie de context. În cazul în care vă aflaţi într-o zonă izolată, se va imobiliza membrul afectat şi se vor opri eventualele sângerări prin compresie puternică.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”