Vinetele, alimentul minune pentru sănătatea inimii și creierului

Bogate în antioxidanți și fibre, vinetele oferă numerose beneficii în special pentru inimă și tractul gastrointestinal, dar și pentru creier.
  • Publicat:
Vinetele, alimentul minune pentru sănătatea inimii și creierului
Foto: envato

Cine iubește vinetele, mânuța sus! Puține șanse să îți displacă, mai ales că este o legumă versatilă și benefică pentru sănătate. Pot fi consumate ca salată, la grătar sau chiar la cuptor. Bogate în antioxidanți și fibre, vinetele oferă numerose beneficii în special pentru inimă și tractul gastrointestinal.

Vinetele: valori nutriționale

Vinetele conțin fibre, potasiu, magneziu, fier, vitamina C și vitamina B12. Sunt bogate în antocianine, antioxidanți care oferă fructelor și legumelor acel pigment mov. Aproximativ 99 de grame de vinete conțin:

  • 35 calorii
  • 2 grame grăsimi
  • 9 grame carbohidrați
  • 2 grame fibre
  • 3 grame zahăr

Beneficii pentru sănătate

Luptă împotriva stresului oxidativ

Vinetele sunt bogate cu antocanine care protejează organismul împotriva stresului oxidativ prin neutralizarea radicalilor liberi. Stresul oxidativ afectează celulele și ADN-ul și contribuie la dezvoltarea unor boli precum cancer, diabet și boli cardiovasculare.

Sprijină sănătatea creierului

Antioxidanții combat stresul oxidativ și, totodată protejează și creierul. Stresul oxidativ poate contribui la apariția bolilor neurodegenerative precum Parkinson sau Alzheimer, arată un articol din 2019 publicat în jurnalul Molecules. În plus, creierul uman este susceptibil deteriorării oxidative din cauza mai multor motive, printre care și a faptului că eliberează multe molecule pentru a funcționa. Dacă anumite molecule întâlnesc stresul oxidativ, atunci pot afecta și altele și capacitatea de a interacționa și de a transmite semnale, arată un alt articol publicat în jurnalul Redox Biology.

Sprijină sănătatea digestivă

Fibrele care se regăsesc în vinete sunt un amestec de fibre solubile și fibre insolubile, care „pavează” drumul către un sistem digestiv sănătos și fericit. Astfel se promovează o mișcare ușoară în intestine și se previne constipația.

Protejează sănătatea inimii

Aceste legume sunt alimente ideale pentru o inimî sănătoasă, iar asta în mare parte datorită conținutului de fibre care sprijină tensiunea arterială și nivelul de colesterol.

Vinetele controlează glicemia

Din nou, fibrele pe care le conțin stabilizează nivelul glicemiei. Fiind nutrienți greu de digerat, organismul are nevoie de timp pentru a le metaboliza, ceea ce duce la o încetinirea digestiei și absorbția carbohidraților.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân