Supa de oase: 6 motive să o consumi mai des

Iată șase motive pentru care ar trebui să consumi mai des supa de oase și cum te ajută să îți menții sănătatea generală a organismului.
  • Publicat:
Supa de oase: 6 motive să o consumi mai des
Foto: envato

Supa de oase a devenit extrem de populară, în special datorită beneficiilor pe care le are pentru sănătate. Iată câteva dintre ele, care sunt susținute de studii și de ce ar trebui să începi să consumi mai des acest tip de supă.

Supa de oase: beneficii pentru sănătate

Supa de oase conține vitamine și minerale importante

În general, acest tip de supă este foarte nutritivă. Conținutul de nutrienți depinde și de ingredientele pe care le folosești. Oasele de animale sunt bogate în calciu, magneziu, potasiu și fosfor. De asemenea, oaseme de pește sunt esențiale pentru buna funcționare a tiroidei și metabolismului. Măduva, de exemplu, conține vitamina A, vitamina K2, minerale precum zinc, fier, mangan, seleniu, bor, dar și acizi grași omega-3. Toate acestea conțin proteină de colagen, care se transformă în gelatină atunci când sunt preparate.

Ideală pentru sistemul digestiv

Oamenii de știință au descoperit că starea generală de sănătate depinde și de sănătatea tractului intestinal. Pe lângă faptul că este ușor de digerat, ajută și digerarea altor alimente. Consumul de supă este benefic pentru colita ulcerativă, boala Crohn, sindromul colonului iritabil sau boli inflamatorii intestinale.

Luptă împotriva inflamațiilor

Aminoacizii care se regăsesc în supa de oase, precum glicina și arginina, au efecte puternic antiinflamatorii. Arginina luptă împotriva inflamațiilor cronice și poate ajuta pacienții care suferă de obezitate. Inflamațiile cronice pot duce la apariția unor boli serioase precum bolile cardiovasculare, diabet, sindrom metabolic, Alzheimer, artrită și anumite tipuri de cancer.

Îmbunătățește sănătatea articulațiilor

Colagenul este principala proteină care se regăsește în oase, tendoane și ligamente. În timpul procesului de gătire, colagenul din oase și țesutul conjunctiv se divizează și se transformă într-o altă proteină numită gelatină. Gelatina conține aminoacizi importanți care susțin sănătatea articulațiilor.

Supa de oase ajută la scăderea în greutate

Pentru că este scăzută în calorii, supa ajută la scăderea în greutate, deoarece îmbunătățește controlul apetitului și menține masa musculară.

Îmbunătățește calitatea somnului

Aminoacidul glicină, care se regăsește în supa de oase, te poate ajuta să te relaxezi. Numeroase studii arată că aceasta ajută la îmbunătățirea somnului. Mai exact, 3 grame de glicină înainte de culcare îmbunătățește semnificativ calitatea somnului în rândul indivizilor care se confruntă cu dificultatea de a adormi.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân