Cure de slăbire periculoase – care sunt cele mai importante lucruri de care să te ferești când vrei să slăbești?

În căutarea de a slăbi repede, multe femei încep cure de slăbire de-a dreptul periculoase pentru sănătate, care prezintă multe riscuri ascunse pe termen lung.
Cure de slăbire periculoase - care sunt cele mai importante lucruri de care să te ferești când vrei să slăbești?
Cori Grămescu- Cure de slăbire periculoase - care sunt cele mai importante lucruri de care să te ferești când vrei să slăbești?

În căutarea de a slăbi repede, multe femei încep cure de slăbire de-a dreptul periculoase pentru sănătate, care prezintă multe riscuri ascunse pe termen lung. În general, orice cură de slăbire care promite rezultate rapide într-un timp foarte scurt ar trebui să fie în sine un semnal de alarmă, dar uneori aceste programe periculoase se ascund în spatele unor găselnițe de marketing – “program de detoxifiere”, “program de schimbare a metabolismului”, “cură cu super-alimente” sau “bio-hacking”. În esență, toate aceste denumiri ascund doar cure de slăbire drastice și nesustenabile în timp.

Ce sunt curele de slăbire periculoase?

Din punct de vedere nutrițional, orice cură de slăbire care elimină categorii întregi de alimente – de obicei proteine de origine animală, carbohidrați sau fructe – reprezintă un pericol pentru echilibrul alimentar pe termen lung.

Alte programe promit rezultate uimitoare prin introducerea unui număr semnificativ de suplimente nutritive în locul meselor obișnuite dintr-o cură de slăbire – shake-uri, batoane, smoothie-uri pe bază de proteine ce sunt menite să limiteze aportul caloric total într-o zi și să asigure un ritm rapid de slăbire.

Unele cure de slăbire vizează ortorexia, prin alegerea rigidă a unor tipuri de alimente și suplimente care trebuie să respecte criterii stricte – de obicei e vorba de produse bio, se restricționează categorii întregi de ingrediente din diferite argumente izolate de consensul științific general și se bazează pe cultivarea unui sentiment de frică față de mâncare.

Cine ar vrea să țină o cură de slăbire periculoasă?

În general, destinatarele acestor programe dezechilibrate sunt femeile tinere și mamele cu copii mici, care, în încercarea de a-și recăpăta silueta sunt dispuse la sacrificii considerabile. Alt motiv îl constituie multitudinea de mesaje contradictorii din social media care întrețin un sentiment de anxietate în legătură cu mesele echilibrate și sănătoase.

Adolescentele și femeile foarte tinere sunt cele care suferă cel mai mult de pe urma acestor cure de slăbire rigide, care produc fluctuații mari de greutate într-un timp scurt și degradează relația dintre corp, minte și alegerile de zi cu zi.

Și totuși, de ce ai vrea să ții o astfel de cură de slăbire? De cele mai multe ori este vorba despre o evaluare incorectă a riscurilor și o supraevaluare a beneficiilor dorite. O mentalitate de tipul “Ce se poate întâmplă? O să îmi revin la normal cu mesele după ce reușesc să slăbesc” tinde să fie comună tuturor acestor alegeri. Apoi, multă lume nu este conștientă de efectele pe termen lung ale acestor programe restrictive – inflamație crescută, tulburări de tranzit digestiv, degradarea sănătății microbiomului intestinal, pierdere de masă musculară, degradarea fibrelor de colagen și elastină din piele, afectare negativă a tiroidei, a fertilității și creșterea nivelului hormonilor de stres în organism.

Care sunt cele mai periculoase cure de slăbire?

În primul rand, curele de slăbire care elimină proteinele animale sunt cele mai periculoase pentru sănătate și compoziția corporală pe termen lung. Aici intră meniurile disociate (cura de slăbire Rina) și curele de detox vegane, doar cu legume și fructe. Se pierde foarte mult din masa musculară în aceste programe nutritive dezechilibrate și, ca urmare, metabolismul are foarte mult de suferit. În plus, din pricina creșterii procentuale a masei de grăsime în raport cu masa musculară, asistăm la o reîngrășare rapidă atunci când se revine la un meniu obișnuit.

Programele de slăbire de tip detox cu sucuri sunt, de asemenea, extrem de periculoase, mai ales dacă sunt urmate pe termen lung. Aceste programe cu sucuri de fructe și legume sunt la bază gândite ca programe de 1-3 zile de post alimentar care să “purifice” corpul, în timp ce îl alimentează cu vitamine și minerale. Discutabil argument, mai ales că organismul nostru are propriile mecanisme de detoxifiere celulară. Însă ele au devenit o alegere pentru cure de slăbire de mai multe săptămâni, urmate înainte de evenimente punctuale – nunți, petreceri, ședințe foto sau vacanțe. Fiind vorba de un aport proteic foarte redus (sub 800 de kcal pe zi, de regulă) și de lipsa fibrelor, proteinelor și a grăsimilor sănătoase – de obicei ele oferă o slăbire accelerată pe cântar, pentru că se pierde mai ales apa, glicogen și conținut intestinal. Însă pericolul pentru sănătate este foarte mare – de la balonare, la tulburări de tranzit digestiv, oboseală accentuată, insomnie sau mood-swings.

Dietele de tip high-protein, low fat, low carb reprezintă o altă categorie de cure de slăbire problematice. Ele strică echilibrul digestiv prin lipsa fibrelor și a vitaminelor liposolubile, însă sunt alese de cei care vor să slăbească rapid. Cea mai cunoscută dietă de acest tip este meniul Dukan și sistemele nutriționale care promit “schimbarea metabolismului” . Deși păstrează ceva mai bine masa musculară în comparație cu curele detox, ele sunt în continuare periculoase pentru sănătate prin lipsa vitaminelor și a nutrienților esențiali pentru sănătate.

Ce trebuie să faci dacă ai ținut astfel de cure de slăbire periculoase în mod repetat?

În primul rand, analizează care sunt comportamentele nesănătoase pe care le-ai deprins în urma lor – cele mai multe femei se confruntă cu episoade de mâncat necontrolat, cu pofta crescută de dulce și incapacitatea de a urma un program alimentar pe termen lung. Orientarea către rezultate imediate, pe termen scurt, poate afecta motivația și capacitatea de a menține în timp o greutate sănătoasă. De asemenea, femeile care țin frecvent cure de slăbire observă că încep să crească accelerat în greutate odată cu înaintarea în vârstă și că slăbirea este tot mai dificilă și mai problematică. De asemenea, apar mai frecvent probleme de sănătate tiroidiană, probleme de sănătate digestivă și chiar, în cazurile grave, pot să apară tulburări de comportament alimentar.

Lucrează cu un specialist în nutriție personalizată care să te ajute să construiești un meniu echilibrat și care să fie adaptat stilului tău de viață, începe să faci sport constant și lucrează intens la reglarea reacțiilor la stres și oboseală, pentru că acelea sunt momentele care de obicei declanșează alegerile alimentare nefericite.

Dacă ai ținut în mod frecvent cure de slăbire periculoase trebuie să știi că poți să îți schimbi modul în care mănânci și mai ales poți să repari relația pe care ai construit-o cu mâncarea și cu propriul corp. E nevoie de blândețe, de o înțelegere ceva mai profundă a regulilor alimentare sănătoase și mai ales de maturizare. Dar poți avea rezultate foarte frumoase și poți ajunge să îți placă corpul tău, fără să fie nevoie să te chinui cu tot felul de cure de slăbire, care mai de care mai rigide și nesustenabile!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cori Grămescu - Nutriționist, Fitness trainer & Antreprenor
Pasiunea mea pentru alimentație sănătoasă a început la finalul adolescentei, ani în care mi-am început propriul proces de slăbire și schimbare a stilului de viață. Îmi căutam echilibrul și asta m-a condus către tot ceea ce sunt în prezent. Un specialist în stil de viață și nutriție ...
citește mai mult
Recomandare video
Varză cu Cârnați Oltenești și omletă cu Șuncă Praga și Cotlet Haiducesc