Oana Trifu, expert în schimbarea stilului de viață: ”Sănătatea nu este o noțiune absolută!”

Nu poți avea un stil de viață sănătos dacă nu ai o relație armonioasă între minte, corp și alimentație. Însă care este calea?
12.11.2020 | Autor: Mădălina Drăgoi
Oana Trifu, expert în schimbarea stilului de viață: ”Sănătatea nu este o noțiune absolută!”
Oana Trifu, foto Alina Botică

Auzim obsesiv vorbindu-se despre sănătate și stil de viață sănătos în jurul nostru. Uneori, trăim sănătos și armonios fără prea mari eforturi. Uneori căutăm metode și ne ”încurcăm” în teorii și termeni greu de înțeles sau mai ales de aplicat. Pentru a înțelege ce înseamnă stil de viață sănătos am stat de vorbă cu Oana Trifu, expert în schimbarea stilului de viață, lifestyle blogger, absolvent al Facultății de Medicină.

 CSÎD: Cum să începem să trăim sănătos?

Oana Trifu: Primul pas este acceptarea statusului prezent. Cu bune și cu mai puțin bune. Cred cu tărie că relația armonioasă dintre minte, corp și alimentație, trebuie să ia naștere din acceptare și iubire. Nu poți începe drumul către sănătate din răzbunare, din neiubire pentru propriul corp. Dimpotrivă. Odată ce ne asumăm poziția din prezent, oricare ar fi aceasta, putem începe drumul pe axa despre care povesteam mai devreme, către dreapta, desigur.

Cum să schimbăm stilul de viață în direcția sănătății

CSÎD: Ce pași mici dar siguri duc la schimbarea stilului de viață?

Oana Trifu: Ai spus foarte bine – pași mici. Cred mult în puterea obiceiurilor mărunte care însumate conduc către un stil de viață sănătos. De multe ori ne pornim cu avânt „de luni”, sau „din ianuarie”, cu planuri mărețe care se destramă fix din pricina perfecțiunii lor. Eu cred că target-uri mărunte precum adăugarea unei noi culori în alimentație, strecurarea unei salate la fiecare masă sau o încălzire de 5 minute în fiecare dimineață conduc către rezultate sustenabile pe termen lung.

CSÎD: De ce ne este nouă oamenilor greu să facem gesturi bune pentru sănătatea noastră?

Oana Trifu: David Sinclair, expert în longevitate și profesor de genetică la Harvard, explică în cadrul unui workshop că avem nevoie să ieșim din zona de confort pentru a trăi mai mult. Corpul uman, spune acesta, ar alege întotdeauna să stea pe canapea și să ronțăie popcorn în vreme ce butonează telecomanda. Ceea ce i-ar asigura supraviețuirea o perioadă minimă de timp, cam cât consideră natura că avem nevoie pentru a ne reproduce. Dacă vrem să trecem dincolo de această logică a naturii, trebuie să ne mobilizăm forțele și să privim întotdeauna în perspectivă, la beneficiile pe termen lung.

Echilibru se instalează când corpul primește ceea ce e nevoie

CSÎD: Schimbarea stilului de viață sună că o acțiune greu de executat și cu termen nelimitat. Cum am putea să îi spunem că să ne fie mai ușor să o asimilăm?

Oana Trifu: Eu cred că sună greu doar pentru că o asociem cu o sumă de restricții și eforturi. Dacă schimbările se desfășoară treptat, se strecoară insesizabil în rutina noastră și devin încet-încet noua normalitate, atunci nu mai discutăm despre o acțiune greu de executat și de un efort extrem de mărunt cu beneficii incredibile. Când corpul începe să primească tot ceea ce are nevoie, se instalează echilibrul, starea de bine, energia și pofta de viață. Iar atunci devine de neconceput să te întorci la vechile obiceiuri.

Cum să trăim în echilibru cu noi înșine?

CSÎD: Cum să ajungem în echilibru cu noi înșine?

Oana Trifu: Sănătatea nu este o noțiune absolută. Ori de câte ori mă refer la sănătate îmi imaginez o axă. Unii dintre noi se situează mai spre dreapta, unde stă în mintea mea „capătul” mai sănătos, alțîi sunt mai în urmă. Consider că suntem în echilibru atunci când reușim să jonglăm eficient cu toate instrumentele necesare deplasării noastre spre dreapta, în direcția sănătății. Cât timp trendul este pozitiv, consider că stăm bine.

4 alimente care te ajută să te înalți
4 alimente care te ajută să te înalți