Mihaela Bilic ne spune „Povestea porcului”

Pentru că vin Sărbătorile de iarnă şi pentru că sunt nutriţionist, simt nevoia să aduc în atenţia voastră un bun prieten al omului: porcul. În tradiţia românească, porcul era prezent în fiecare gospodărie şi acest obicei nu trebuie să dispară.
Mihaela Bilic ne spune „Povestea porcului”

Pentru că vin Sărbătorile de iarnă şi pentru că sunt nutriţionist, simt nevoia să aduc în atenţia voastră un bun prieten al omului: porcul. În tradiţia românească, porcul era prezent în fiecare gospodărie şi acest obicei nu trebuie să dispară.

Legătura dintre om şi porc a început cu 5000 de ani înainte de Hristos, fiind unul dintre primele animale domesticite.

Obiceiul lui de a râma după rădăcini ajută la afânarea solului, iar faptul că este omnivor (mănâncă orice) îl face uşor de hrănit cu toate resturile menajere.

Porcul este comestibil în proporţie de sută la sută, de la rât până la vârful cozii, orice bucăţică din el poate fi transformată în preparate delicioase. Din necesitatea de a conserva şi păstra carnea de porc, a apărut în Franţa secolului al XV-lea noţiunea de mezeluri, produse uscate, afumate şi sărate ce concentrează gustul şi sporesc savoarea.

Carnea de porc e cea mai răspândită carne de consum (40 la sută din producţia totală de carne, faţă de 29 la sută pentru pui şi 25 la sută pentru vită) şi milioane de pământeni din America până în Thailanda îl mănâncă.

Surprinzător sau nu, China se află pe primul loc, cu 52 de milioane de tone pe an, adică dublu faţă de Europa. Englezii au costiţa (bacon) ca parte integrantă din micul dejun, spaniolii au făcut celebru jambonul de Serrano şi chorizo, americanii sunt înnebuniţi după coaste, iar popoarele germanice nu concep berea fără cârnaţi.

Până în secolul al XX-lea, când s-a trecut la creşterea intensivă, carnea de porc era un produs pentru sezonul rece (toamnă-iarnă), fapt regăsit şi în obiceiurile româneşti unde se sacrifică porcul înainte de Crăciun.

Pentru că nu e supus la muncile câmpului, porcul are carnea mai fragedă. Pentru că nu rumegă precum vita, capra şi oaia, porcul are o grăsime cu mai puţini acizi graşi saturaţi, deci mai sănătoasă. Nu e de mirare că putem consuma cu plăcere slăninuţă fragedă de porc: conţine acizi graşi mono şi polinesaturaţi, inclusive ALC (acid linoleic conjugat), asemănător uleiului de măsline.

Metodele moderne de creştere a porcilor cu hrană bazată pe cereale, porumb şi soia au dus la o scădere cu 30 la sută a conţinutului de grăsime din carne. În plus, porcul poate fi sacrificat la orice vârstă, nu e nevoie de o creştere forţată practicată ca la pui.

Avantajele nutriţionale ale consumului de carne de porc sunt departe de a fi terminate: conţine 28-30 % proteine de înaltă calitate, cu putere saţiogenă crescută (ţin de foame); e bogată în vitamine din grupul B şi în minerale cu bioeficienţă ridicată, are un aport caloric redus (sub 200 cal/100 g) şi conţine acele calorii “negative” care ajută la slăbit.

Mineralele de origine animală se absorb şi sunt utilizate de 3-5 ori mai bine decât cele de origine vegetală; carnea este o sursă importantă de fier, magneziu, fosfor, seleniu, zinc. Carnea nu conţine glucide şi fibre; de aceea, se mănâncă alături de o garnitură şi o salată, pentru a obţine o masă echilibrată.

Cât despre riscul contaminării cu paraziţii de tip trichinella, acesta este foarte scăzut, mai ales dacă respectăm regulile de igienă şi gătim corect carnea. Asemănările dintre om şi porc sunt mai multe decât am vrea să recunoaştem. Nu întâmplător folosim insulină porcină la tratamentul persoanelor cu diabet, iar corneea şi valvele cardiac pentru transplant se iau tot de la porc.

Şi pentru că iarna abia începe, sper că aveţi acum suficiente argumente ca să puneţi carnea de porc la loc de cinste pe mesele voastre!