HIIT: 4 alimente pe care să le consumi după antrenament

HIIT este unul dintre acele antrenamente cu care reuşeşti să arzi cât mai multe calorii într-un timp foarte scurt, dar şi un trend.
  • Publicat:
HIIT: 4 alimente pe care să le consumi după antrenament
FOTO: 123rf.com

HIIT (High-intensity interval training) este unul dintre acele antrenamente cu care reuşeşti să arzi cât mai multe calorii într-un timp foarte scurt. Mai mult, în ultimii ani a devenit şi unul dintre cele mai populare trenduri în fitness. Studiile arată că acest tip de antrenament, în care exerciţiile sunt executate la intensitate mare, cu pauze foarte scurte, ajută la scăderea în greutate şi întăreşte musculatura. Dacă urmezi aceste antrenamente pentru a-ţi atinge obiectivele, nu uita cât de importantă este nutriţia corespunzătoare.

După un astfel de antrenament, anumite alimente te ajută să-ţi repari musculatura şi să ajuţi la creşterea masei musculare, dar şi să-i oferi corpului energia necesară pe care ai pierdut-o în timpul antrenamentului. Nu mânca mai târziu de 60-90 de minute după antrenamentul HIIT, iar pentru o alimentaţie corespunzătoare, iată patru ingrediente pe care să nu le omiţi pentru refacerea corpului după efortul depus.

Alimente pe care să le consumi după antrenamentul HIIT

Ouă. Ouăle sunt ideale după antrenament. Conţin o cantitate semnificativă de proteină şi acizi graşi şi sunt consideraţi una dintre cele mai complete surse de proteină, ceea ce înseamnă că regăsim cei nouă aminoacizi esenţiali care ajută la recuperarea musculaturii. De asemenea, ouăle conţin şi Vitamina B care ajută la producerea energiei. Sunt delicioase, uşor de preparat şi pot fi consumate în numeroase moduri cum ar fi ca omletă, toast cu avocado, în salată sau pur şi simplu fierte cu puţină sare şi piper.

Afine. Pe lângă faptul că sunt extrem de delicioase, afinele sunt bogate în fibre, vitamine, proteine şi antioxidanţi. Toate tipurile de exerciţii duc la stresul oxidativ, un dezechilibru între antioxidanţii din corp şi radicalii liberi. Din acest motiv, este foarte important să includem în fiecare zi în dietă alimente bogate în antioxidanţi. Le poţi consuma fie proaspete, cu iaurt şi ovăz sau într-un smoothie delicios.

Avocado. Cum să nu iubeşti avocado?! Este un fruct minunat, bogat în magneziu, excelent în recuperarea muşchilor după efortul fizic. De asemenea, conţine 14% din necesarul zilnic de potasiu, care ajută la reglarea echilibrului fluidelor şi asigură controlul asupra inimii şi a altor muşchi ai corpului. Mai mult, avocado este o sursă ideală de acid folic şi vitamina C, K şi B6, nutrienţi antiiinfalamtorii care reduc inflamaţiile din corp.

Verdeţuri. Conţin foarte multe vitamine, minerale şi fibre şi, să nu uităm că sunt scăzute în calorii. Printre verdeţurile pe care ar trebui să le consumăm după antrenamentul HIIT se numără:

  • salata verde
  • spanacul
  • voinicica
  • măcrişul
Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”