10 beneficii ale consumului de avocado. Când poate duce la creştere ponderală

Avocado este un fructul minune care nu trebuie să lipsească din regimul tău alimentar. Fructele de avocado pot fi consumate crude, în salate sau individual, aşezonate cu diverse ierburi aromatice şi condimente sau pot deveni ingrediente pentru deserturi, în diferite reţete de prăjituri sau shake-uri proteice.
  • Publicat:
10 beneficii ale consumului de avocado. Când poate duce la creştere ponderală

Avocado este un fructul minune care nu trebuie să lipsească din regimul tău alimentar. Fructele de avocado pot fi consumate crude, în salate sau individual, aşezonate cu diverse ierburi aromatice şi condimente sau pot deveni ingrediente pentru deserturi, în diferite reţete de prăjituri sau shake-uri proteice.

“Recomand consumul de avocado în prima parte a zilei, la micul dejun sau drept gustare, pentru că, prin conţinutul bogat în grăsimi, poate duce la creştere ponderală (grăsimi peste 30%)’’, precizează medicul nutriţionist Florin Ioan Bălănică pentru CSID.

În opinia specialistului, fructul minune poate avea numeroase beneficii:

  • Avocado are în compoziţie 18 aminoacizi care participă la formarea proteinelor complexe, esenţiale pentru buna funcţionare a organismului.
  • Avocado conţine acid folic (vitamina B9) şi vitamina B6, ce contribuie la normalizarea nivelului de homocisteină, care, într-o cantitate mare, poate avea efecte toxice, crescând riscul bolilor cardiovasculare.
  • Avocado conţine cu 35% mai mult potasiu decât o banană. Acest mineral este extrem de important pentru buna funcţionare a aparatului cardiovascular.
  • Grăsimile care se găsesc în fructul de avocado cresc colesterolul bun (HDL) şi scad colesterolul rău (LDL), iar trigliceridele se transformă într-un adevărat adjuvant nutriţional pentru pacienţii dislipidemici.
  • Prin conţinutul bogat în fibre joacă un rol esenţial în sănătatea sistemului digestiv. Fibrele insolubile curăţă colonul, previn constipaţia şi pot participa la prevenţia cancerului corolectal, pe când cele solubile reglează apetitul (prelungind senzaţia de saţietate).
  • Bogat în nutrienţi, poate fi un ingredientul cheie din măştile cosmetice, deoarece conferă strălucire pielii şi părului.
  • Avocado conţine glutation, o proteină cu rol esenţial în funcţionarea optimă a sistemului imunitar şi a sistemului nervos.
  • Persoanelor care suferă de diabet sau se confruntă cu disglicemii le recomand să introducă în alimentaţie acest fruct, deoarece, prin grăsimile sănătoase şi fibrele solubile din conţinut, reglează nivelul glicemic şi rezistenţa la insulină a organismului. 
  • De asemenea, are proprietăţi antioxidante puternice şi împiedică declanşarea diverselor tipuri de cancer.
  • Fructul de avocado conţine un carotenoid numit luteină, substanţă necesară pentru menţinerea unei vederi optime, care protejează impotriva degenerării cauzate de îmbătrânire.
  • Avocadul poate fi şi o sursă bogată de vitamina E, substanţa care neutralizează radicalii liberi ce distrug celulele creierului, aşa că poate participa la prevenirea pierderii memoriei şi accelerarea bolilor mentale în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu Alzheimer.

”E de preferat să avem un un regim alimentar bogat în fructe şi legume, din care să nu lipsească avocado, iar asta datorita beneficiilor sale pentru funcţia cardiovasculară, digestivă, dar şi rolului pe care îl are asupra sistemului nervos”, adaugă medicul nutriţionist Florin Ioan Bălănică.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Simona TUDORACHE
Simona Tudorache este jurnalist şi redactor al site-ului "Ce se întâmplă, doctore?", având în portofoliu articole şi interviuri cu medici, nutriţionişti şi specialişti în activitate fizică. De asemenea, Simona Tudorache este preocupată şi de zona de lifestyle sănătos, intervievând vedete ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”