Dr. Radu Panțuru, despre mărirea sânilor: „Implanturile nu sunt accesorii pe care să le schimbăm în funcție de trenduri” INTERVIU EXCLUSIV

  • Publicat:

Mărirea sânilor cu ajutorul implanturilor rămâne printre cele mai dorite și mai solicitate tipuri de operații estetice. Astfel, în ultimii ani, tot mai multe femei din România au apelat la augumentarea mamară – așa cum este denumită în termeni medicali această intervenție – pentru a-și mări bustul.

Dr. Radu Panțuru, medic specialist Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, ne explică astăzi ce este important să avem în vedere atunci când decidem apelăm la o astfel de intervenție.

Mărirea sânilor cu implanturi de silicon, procedură solicitată de milioane de femei din întreaga lume

CSID: Care este tendința actuală în ceea ce priveşte implantul mamar şi cât de sigur este acesta?

Dr. Radu Panțuru: Tendința este să se întoarcă la naturalețe, la implanturi care sunt în armonie cu corpul. Românii s-au cizelat și faptul că nu mai doresc să epateze, se reflectă și-n domeniul chirurgiei estetice. Dacă înainte era un trend să se vadă brandurile, mașina, ceasul, buzele și implantul să fie la vedere… acum lucrurile s-au mai așezat. Oamenii au devenit mai discreți și au înțeles că adevăratul lux este să trăiești în armonie cu tine și cu mediul înconjurător.

(…) Au fost unele probleme în trecut cu anumiți producători, de aceea eu m-am oprit la doi producători consacrați, care și-au dovedit siguranța, prin studii clinice și prin zeci de milioane de implanturi utilizate peste tot în lume.

CSID: Ce lucruri esențiale trebuie să știe femeile care își doresc implanturi mamare?

Dr. Radu Panțuru: În primul rând să știe că vor fi fericite pe termen lung cu un implant cu aspect natural. Implanturile nu sunt accesorii pe care să le schimbăm în funcție de trenduri, de aceea ar fi bine ca operația să fie de actualitate și acum și peste 5 ani. Și integrarea implantului și acceptatea acestuia se produce numai dacă e în armonie cu corpul.

Așadar, dacă nu se încadrează, nu ne simțim bine și ni se pare că ne creează probleme. Așa numitul breast implant ilness eu l-am văzut numai la paciente care aveau implanturi prea mari față de corpul lor și atunci psihic apăreau tot felul de manifestări ca urmare a respingerii imaginii pe care acestea o vedeau în oglindă.

CSID: Implanturi anatomice sau rotunde? Cum le aleg pacientele pe cele potrivite?

Dr. Radu Panțuru: Pentru mine naturalețea este pe primul plan așadar aleg în 90% din cazuri implanturile anatomice care recreează cel mai bine aspectul unui sân natural.

CSID: Putem să „prelungim” viaţa implanturilor noastre?

Dr. Radu Panțuru: Da, dacă alegem corect implantul și medicul în primă fază. Noi chirurgii plasticieni decenți, mă refer la cei care nu deformează pacientele, avem o vorbă: „Implant mic probleme mici, Implant mare probleme mari” (n.r. zâmbește).

CSID: Este adevărat că propriul corp ar putea respinge implantul mamar?

Dr. Radu Panțuru: Orice corp străin intordus în organism, mă refer aici inclusiv la implanturi, produce o reacție de apărare și organismul încearcă să-l izoleze. Aceasta este capsula implantului. Dacă aceasta se strânge, apare așa-numita contractură capsulară. Se pare că această contractură este stimulată de micile fricțiuni între capsulă și implant mai ales în cazul implanturilor texturizate și de alte cauze, cum ar fi microogranismele.

(…) Sunt unele implanturi care întârzie formarea acestei contracturi cum ar fi cele cu suprafață netedă sau suprafață de poliuretan. De cele mai multe ori eu folosesc suprafața de poliuretan care este mai dificil de introdus din punct de vedere tehnic și de aceea mulți medici nu o utilzează sau o folosesc greșit.

CSID: Se estimează că în lume, peste 40 milioane de femei au implanturi mamare siliconice. Este o cifră reală?

Dr. Radu Panțuru: Acestea sunt cifrele oficiale, dar probabil că în realitate numărul este mult mai mare.

Citește și: Alex Karkhi, despre presiunea de a arăta întotdeauna perfect: „În social media suntem înconjurați de o perfecțiune de multe ori contrafăcută” INTERVIU EXCLUSIV

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân