Ai coșuri albe pe față? Nu le confunda cu acneea și nu le stoarce, sunt puncte de grăsime!

05.05.2022
Ai coșuri albe pe față? Nu le confunda cu acneea și nu le stoarce, sunt puncte de grăsime!
Sursa foto: Shutterstock @vchal

Puncte de grăsime mici, galbene sau albe, care îşi fac apariţia pe faţă? Acestea sunt chisturi de keratină ce pot afecta persoanele de orice vârstă.

Deşi se prezintă la prima vedere ca niște coşuri, aceste puncte de grăsime au o structură mai fermă şi apar în zone de piele non-grase, de obicei pe faţă, pe buze, pe pleoape şi pe obraji. Cu toate acestea, ele pot fi găsite şi în alte părţi ale corpului, cum ar fi spatele sau organele genitale. Deşi de obicei nu provoacă mâncărime sau durere, pot cauza disconfort din punct de vedere estetic pentru unele persoane.

Denumite milia în termeni medicali, aceste puncte de grăsime sunt chisturi mici, cu dimensiuni de 1 până la 2 milimetri, care se formează atunci când celulele moarte ale pielii sau keratina sunt blocate sub piele. Pe lângă aspect, nu există alte simptome ale afecţiunii. În unele cazuri, pacienţii raportează mâncărime sau disconfort, însă milia este diagnosticată prin aspect, fără alte teste speciale, explică Dr. Laurenţiu Vlădău, medic specialist dermatolog.

Transpiri abundent? Riscul să faci puncte de grăsime e mai mare

Cea mai frecventă cauză a miliei adulte este utilizarea de produse comedogenice – cele care conţin uleiuri, ce pot interfera cu capacitatea pielii de a elimina celulele moarte.

Produsele grase sau uleiurile aplicate la suprafaţa pielii şi care provoacă obstrucţia orificiului extern al glandelor sebacee şi sudoripare sunt printre principalii factori care favorizează apariţia acestor puncte albe.

Iritaţia produsă de creme pe bază de derivaţi de vitamina A sau retinoizi şi produsele pe bază de alcool pot avea şi ele acelaşi efect.

Transpiraţia excesivă poate juca un rol important şi ea în apariţia milia, la fel și razele ultraviolete – observându-se că milia apare mai frecvent în cazurile în care pielea a fost afectată de soare, spune dermatologul Laurenţiu Vlădău.

Problema poate fi identificată şi la sugarii şi bebeluşii care transpiră excesiv, care au hormoni transferaţi de la mamă ce provoacă apariţia de puncte albe, precum şi la persoanele adulte care folosesc emoliente grase sau produse alcoolice iritante, adolescenţii cu acnee, femeile adulte cu tulburări hormonale.

Cum se tratează punctele de grăsime

Prima recomandare şi cea mai importantă este evitarea lezării chistului la domiciliu din dorinţa de a scăpa de el, pentru a ne feri de riscul de infecţie şi cicatrici.

Punctele superficiale pot dispărea chiar şi în câteva zile, spontan sau după o exfoliere uşoară. Cele profunde nu vor dispărea, ci de cele mai multe ori rămân sub piele, nemodificate, pentru perioade lungi. Procedurile efectuate în cabinele de specialitate sunt preferabile în aceste cazuri.

Încercarea de a stoarce aceste chisturi va provoca leziuni ale pielii, fără a putea elimina problema. Dacă afecţiunea nu trece de la sine în câteva luni şi este deranjantă din punct de vedere estetic, cea mai bună soluţie este sfatul dermatologului, care poate pune la dispoziţie diferite opţiuni de tratament, de la folosirea laserului pentru a îndepărta punctele de grăsime, dermabraziune, peelingul chimic sau crioterapia, explică dr. Laurenţiu Vlădău.

Indiferent de tratamentul ales, îndepărtarea miliei va necesita de obicei o incizie, mai ales atunci când chisturile sunt adânc sub suprafaţa pielii, fapt pentru care este indicat ca procedura să nu fie efectuată la domiciliu de către pacient. De obicei, în cabinetul dermatologic procedura este rapidă şi fără durere, riscurile de a dezvolta cicatrici fiind minime.

Recomandare video
5 prieteni toxici de care n-ai nevoie în viața ta: pastila de psiho