Nora Neghină

Nora Neghină este președinte și membru fondator al Asociației Mindsight România și expert în modelul de neurobiologie interpersonală dezvoltat de dr. Daniel J. Siegel.

Este într-o permanentă căutare a sinelui, psihoterapia fiind a doua ei carieră, după ce timp de 15 ani a activat ca avocat.

Călătoria în dezvoltare personală a început-o în mod susținut atunci când a devenit mamă și soție, aceste două roluri ghidându-i pașii către psihologia familiei, dezvoltării socio-emoționale a copilului și a vieții de cuplu.

Nora este pasionată de mindfulness și Mindsight – abordare bazată pe neurobiologia interpersonală – și susține în mod curent cursuri de parenting bazate pe principiile de dezvoltare a unui creier integrat al copiilor și disciplină pozitivă precum și cursuri de introducere în mindfulness.

De-a lungul proceselor de transformare, a diverselor lecturi și a lucrului cu clienții, Nora s-a convins că vindecarea vine din relațiile autentice pe care oamenii le crează unii cu ceilalți.

Îi place să caute și să descopere împreună cu clienții resursele personale, punctele forte ale fiecărui om în parte și cele care reies din interconectarea cu ceilalți.

Nora Neghină, psiholog: cum ne dăm seama că suntem dependenți

Nora Neghină, psiholog: cum ne dăm seama că suntem dependenți

Când vorbim de adicție și când de pasiune? Cum ne dăm seama că suntem dependenți? Nora Neghină, psiholog, ne-a ajutat să facem diferența între adicție și pasiune sau între adicție și o plăcere de o […]