6 motive medicale pentru care e bine să bem alcool

Nu sunt absolut deloc o susţinătoare a paharului plin, dar iată că din ce în ce mai multe cercetări scot la iveală beneficiile pe care le are sănătatea noastră dacă bem o bere sau nişte vin roşu. Am căutat prin studiile ultimelor luni ca să vă enumăr principalele câştiguri.
  • Publicat:
6 motive medicale pentru care e bine să bem alcool

Nu sunt absolut deloc o susţinătoare a paharului plin, dar iată că din ce în ce mai multe cercetări scot la iveală beneficiile pe care le are sănătatea noastră dacă bem o bere sau nişte vin roşu. Am căutat prin studiile ultimelor luni ca să vă enumăr principalele câştiguri.


„Avantajele” berii

Începem cu berea şi aflăm că poate preveni inclusiv depresia. Peste 38.000 de persoane au participat la un studiu privind comportamentele de consum şi sănătatea mintală efectuat de institutul Nord-Trondelag Helath Study cu sediul în Norvegia, studiu citat de Centrului de Studii despre Bere, Sănănate şi Nutriţie din Bucureşti.

Din cercetare a reieşit că cei care consumă bere în cantităţi moderate sunt expuşi unui risc mai mic de a suferi din cauza depresiei, în comparaţie cu cei care nu consumă alcool sau îl consumă abuziv.

Aceeaşi băutură atât de îndrăgită de prietenii, taţii ori soţii noştri poate proteja de demenţă. Persoanele care consumă bere cu moderaţie prezintă un risc cu 54% mai redus de a dezvolta afecţiuni degenerative şi de a suferi pierderi de memorie, potrivit mai multor cercetări desfăşurate în mediile academice internaţionale şi publicate în Jurnalul Asociaţiei Americane a medicilor.

Cercetările au arătat că berea consumată în cantităţi moderate – doza zilnică recomandată în cazul femeilor este 330 mililitri de bere şi în cazul bărbaţilor, de 660 mililitri de bere – poate reduce riscul de declin cognitiv şi demenţă. şi am mai ales o veste medicală bună – berea poate contribui şi la prevenirea apariţiei pietrelor la rinichi, consumul moderat reducând cu până la 21 la sută riscul apariţiei calculilor renali, potrivit unui studiu realizat de către Departamentul de Nutriţie al Şcolii Publice de Sănătate Harvard.

bauturi


Bun e vinul…

Cât despre vinul roşu, pe care, între noi fie vorba, îl prefer berii, acesta s-ar putea dovedi un element-cheie în lupta contra cancerului de prostată. Cercetătorii de la Universitatea Missouri din Statele Unite au descoperit că resveratrolul, un compus existent în coaja strugurilor şi în vinul roşu face ca tumorile să devină mai sensibile – şi deci mai uşor de distrus – în faţa radioterapiei.

Aveţi probleme cu colesterolul?

Ia mai ciocniţi şi câte un pahar de vin, căci potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Complutense din Madrid, vinul roşu poate scădea nivelul colesterolului din sânge. Astfel, participanţii la cercetare care nu aveau probleme cu nivelul colesterolului şi care au consumat suplimente alimentare care aveau la bază vinul roşu au constatat că nivelul colesterolului LDL – supranumit „colesterolul rău” – a scăzut cu aproximativ 9%. şi pentru că tot suntem în sezonul lui Hapciu, aflaţi şi că despre vinul roşu se mai spune că luptă împotriva răcelii.

Afirmaţia este susţinută de un studiu publicat în 2010, în American Journal of Epidemiology şi la care au participat 4.000 de studenţi din cinci universităţi spaniole. S-a demonstrat că, în cazul celor care consumau aproximativ 14 pahare de vin roşu pe săptămână, şansele de a contracta o răceală în decursul unui an erau şi cu 40% mai reduse.

Citeşte şi: Vinul roşu face ca radioterapia să devină mai eficientă în tratarea cancerului de prostată

Trăiască vinul pentru că slăbeşte!

Consumul excesiv de alcool te omoară mai repede decât fumatul

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân