Top întrebuințări surprinzătoare ale amidonului de porumb

  • Publicat:

Amidonul de porumb este un produs rafinat obținut din porumb industrial dur printr-un proces extins ce include măcinare, cernere și separare de restul bobului. Iată un top de întrebuințări suprinzătoare ale amidonului de porumb.

Este un agent de îngroșare pe bază de amidon foarte pur, drept urmare veți avea nevoie de foarte puțin pentru a îngroșa lichidul,  față de făină. Amidonul de porumb începe să se îngroașe la 62 grade Celsius, însă nu-și arată din plin puterea de îngroșare decât atunci când atinge temperatura de 82 grade Celsius. În timp ce temperatura lichidului crește, amidonul de porumb se va îngroșa foarte repede, demonstrându-și puterea de gelificare într-unul sau două minute.

Utilizarea amidonului de porumb în bucătărie

Amidonul de porumb acționează mult mai repede decât făina, oferind aproape instant un sos complet îngroșat atunci când este amestecat în lichide aflate aproape de punctul de fierbere. Sosurile îngroșate cu amidon de porumb rămân limpezi și capătă un luciu atrăgător, ceea ce face amidonul de porumb ideal pentru prăjituri cu fructe și feluri de mâncare preparate în stil asiatic.

 Top întrebuințări surprinzătoare ale amidonului de porumb

  • În industrie, este folosit în fabricarea lipiciului, a materialelor adezive sau hârtie, iar unele studii arată că este eficient în combaterea pestei.
  • O pastă din apă și amidon de porumb ajută la atenuarea arsurilor solare, iar un strat de pudră presărate printre așternuturi ajută la eliminarea fricțiunilor dureroase.
  • O linguriță de amidon de porumb amestecată cu un pahar de apă înlocuiește cu succes oul din preparatele vegane sau de post.
  •  Blana animalelor de casă se poate curăța și descurca mai ușor, dacă o masați ușor cu pudră de amidon de porumb înainte de periere.
  • Bășicile și înțepăturile de insecte se vindecă mai ușor dacă aplicați pe ele o pastă din apă cu amidon de porumb și le acoperiți cu un bandaj.
  • Amidonul de porumb în amestec cu praf de copt devine un antiperspirant eficient pentru persoanele cu piele sensibilă sau alergice.
  • Același amestec devine un șampon uscat și ajută la eliminarea sebumului în exces de la nivelul scalpului.
  • Pasta din apă și amidon de porumb aplicată pe geamuri dizolvă grăsimea și ușurează procesul de curățate a suprafețelor de sticlă.
  • 1 pahar de apă amestecat cu două cești de amidon și câteva picături de colorant alimentar este varianta simplă de a crea materialul slime atât de îndrăgit de copii.

Putem da copiilor amidon de porumb?

Alimentele cu amidon de porumb pot fi oferite și copiilor mici, începând de la vârsta de 6 luni. Renumite firme de alimente pentru copii au produse cu porumb, tapioca, orez, tocmai pentru a evita glutenul la începutul diversificării alimentației sugarilor.

Amidonul de porumb  – alternativă pentru alergia la gluten

National Digestive Diseases Information Clearinghouse arată că această afecțiune, cunoscută sub denumirea de boală celiacă, poate cauza o malabsorbție a nutrienților. Reacția imună la gluten presupune declanșarea inflamațiilor, producând daune tractului intestinal subțire. Persoanele care suferă boala celiacă trebuie să evite alimentele care conțin gluten.

Potrivit Gluten Intolerance Group of North America, porumbul este o cereală care în mod natural nu conține gluten, fiind astfel o alegere sigură pentru o dietă fără gluten. Pagina web a The World’s Healthiest Foods arată că porumbul este o sursă de tiamină, acid folic, fibre dietetice, vitamina C, fosfor și mangan.

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News