Sfaturi esențiale pentru îngrijirea pielii în peri menopauză și post menopauză

Dr. Cristalia Rusu, medic primar dermatolog, ne-a oferit informații prețioase despre îngrijirea corectă a pielii în perioadele de peri menopauză și post menopauză.

Menopauza, etapă normală în viața femeilor, se instalează între 45 și 55 de ani și este precedată de perioada de peri menopauză. După instalarea propriu-zisă a menopauzei, vorbim despre post menopauză. În cadrul interviului video pe care ni l-a acordat, dr. Cristalia Rusu, medic primar dermatolog, ne-a explicat pe larg modificările din corpul femeii și ce ar trebui să facem pentru a ne păstra o stare bună de sănătate a pielii în perioadele de peri și post menopauză.

Ce schimbari hormonale au loc in corpul oricarei femei în peri și post menopauză?

Dr. Cristalia Rusu: Menopauza este un proces natural, fiziologic în viața fiecărei femei. Acest proces de peri menopauză este practic perioada de dinaintea opririi funcției ovariene. În funcție de fiecare femeie, această perioadă poate dura 3, 4 sau 5 ani. Este foarte important să știm ce modificări apar în corpul nostru pentru a preveni reacțiile adverse din timpul menopauzei.

Ce se întâmplă, de fapt? Hormonii sexuali feminini, estrogenul și progesteronul, încep să fie oscilanți în perioada de peri menopauză, până când ajung, după o perioadă de 4,5 ani, să se oprească brusc din activitate. Atunci putem spune că începe perioada menopauzei, la un an de la oprirea ciclului menstrual. Cam acestea sunt modificările: oprirea funcției de reproducere, nu mai sunt produse ovocite și atunci nu mai avem menstruație.

Modificările hormonale sunt treptate, nu vorbim despre un proces care se întâmplă de pe o zi pe alta. Este un proces treptat, apar modificări treptate asupra organismului nostru, apar simptome din ce în ce mai agravate de această perioadă și trebuie să știm cum să le prevenim, să le întâmpinăm prin ceea ce facem.

Ce se întâmplă la nivelul pielii în peri menopauză și în post menopauză?

Dr. Cristalia Rusu: În peri menopauză, începem să avem modificări de stare de spirit, începem să devenim un pic mai agitate, mai nervoase, nu dormim la fel de bine. Toate aceste simptome au repercusiuni asupra întregului organism, asupra organelor interne, dar și asupra părului, unghiilor și asupra pielii noastre.
În peri menopauză, primul lucru pe care îl obsevrăm este la nivelul pielii noastre, la nivelul feței în profunzime, pentru că atunci începe țesutul adipos să nu mai fie bine evidențiat.

Scăzând estrogenul, începe să se producă mai puțin colagen. Colagenul ne ține tinere și cu piele fermă, luminoasă. Deci începem din profunzime să nu mai avem aceeași structură bine definită, mai ales pe zona pomeților. Pielea noastră începe să se lase și observăm acele fălcuțe pe zona inferioară. Aceasta se întâmplă în peri menopauză: pielea noastră nu mai este la fel de strălucitoare, nu mai este atât de bine conturată.

În menopauză, când estrogenul este oprit din funcție, deja pielea noastră nu mai reține atât de multă apă, nu mai este produs atât de mult acid hialuronic, iar pielea noastră începe să se deshidrateze, devine mult mai friabilă, mult mai sensibilă, mult mai expusă la factorii externi. Dacă până în perioada de peri menopauză și menopauză puteam folosi la nivelul tenului orice fel de produs de make-up, în aceste perioade, pielea noastră nu mai suportă orice fel de produs. Și de aceea, este important să știm cum să prevenim această uscăciune, deshidratarea, lipsa de femitate a pielii prin produsele pe care le folosim.

Ce putem face pentru pielea uscată și sensibilă în această perioadă?

Dr. Cristalia Rusu: În primul rând, trebuie să facem un control dermatologic pentru a vedea exact produsele care ni se potrivesc. În perioada de peri menopauză, când colagenul începe să scadă cu un procent destul de mare, aproximativ 40 la sută, este bine să suplimentăm în rutina noastră de îngrijire produsele care stimulează colagenul pentru a menține și mai multă apă la nivelul pielii.

Pentru a preveni uscăciunea, deshidratarea, trebuie să folosim produse mult mai untoase, mult mai hidratante pentru această perioadă. Dacă avem o piele deshidratată, pot apărea eczeme, leziuni de acnee, chiar în perioada de menopauză. Pot apărea hiperpigmentările, pielea noastră fiind expusă factorilor externi, ultravioletelor. Și atunci efectele apar mult mai rapid, mult mai agravate. Deci avem nevoie de produse care stimulează colegenul, produse care hidratează mult mai bine.

Care sunt ingredientele pe care trebuie sa le aibă în vedere femeile aflate la menopauză pentru o rutina de îngrijire eficace?

Dr. Cristalia Rusu: Eu sper ca doamnele să aibă de mici o rutină de îngrijire, pe care să o păstreze și să o adapteze acestei perioade de menopauză. Rutina de îngrijire este cea clasică, în 4 pași: curățare, hidratare (cu ser și cremă), aplicarea cremei de noapte/cremei de zi și aplicarea factorului de protecție. Recomandăm ca ingredientele să fie adaptate acestei perioade de menopauză.

  • Pentru a stimula colagenul și pentru a opri degradarea acestuia, recomandăm proxilanul.
  • Vitamina C este un ingredient cu două funcții: stimularea producției de colagen și efectul antioxidant, pentru a stimula luminozitatea, fermitatea, prin combaterea factorilor externi.
  • Ceramidele, Omega 3, Omega 6 și Omega 9 sunt substanțele care ne ajută foarte mult pentru hidratarea tenului.

Deci avem produse care stimulează colagenul și produse care stimulează hidratarea, păstrând acidul hialuronic la nivelul pielii, păstrând apa în interior. Apa este esența tinereții, esența vieții și pielea noastră trebuie să fie foarte bine hidratată pentru a fi sănătoasă.

Mai multe informații despre îngrijirea corectă a pielii în perioadele de peri și post menopauză puteți afla din interviul video realizat cu dr. Cristalia Rusu, medic primar dermatolog!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Cristalia Rusu - Medic primar Dermatovenerologie
Dr. Cristalia Rusu este Medic primar Dermatovenerologie în cadrul Clinicii LifeMed. Competențe și specializări Dermatologie Venerologie Medicină Estetică Electrochirurgie Microchirurgie dermatologică Terapie cu ultrasunete Terapie cu radiofrecvență Terapie inhectabila> ...
citește mai mult