Mastectomia preventivă: când se recomandă?

Dr. Ștefan Voiculescu, medic primar chirurgie generală, Coordonatorul Academiei de Senologie din Centrul Oncologic SANADOR, a explicat în CSID.RO Live când se recomandă mastectomie preventivă.

Mastectomia este o intervenție chirurgicală de extirpare a sânului, care se aplică în anumite cazuri de cancer mamar. Însă mastectomia se poate face preventiv și la femeile care au un risc major de a face cancer de sân.

„Chirurgia este un act de agresiune. Sigur că o facem pentru binele pacienților. Beneficiul chirurgiei preventive, așa cum este cerută deseori de paciente, este nul sau extrem de mic. Dar am și cazuri, precum cel al Angelinei Jolie, la care vorbim de un risc genetic major.

87 la sută dintre femeile cu BRCA1 fac cancer de sân. Fac devreme cancer de sân greu de diagnosticat, fac forme triplu negative. Șansele lor sunt clar mult mai mici dacă au făcut un astfel de cancer. În situația aceasta, vreau să facem chirurgie preventivă, profilactică.

Atenție, riscul nu scade la zero, dar dacă îl scade de la 90 la 1 la sută, sigur că vreau să fac asta. Pentru celelalte paciente explic faptul că riscurile lor sunt acum. Adică riscă să facă ceva ce nu va folosi niciodată.

Deci trebuie să facem această diferență: sunt pentru și recomand o chirurgie profilactică atunci când riscul e mare. Și atunci e de discutat pentru că sunt și alte posibilități. Și se discută aceste posibilități, mai puțin eficace, dar și mai puțin dramatice.

Și sunt de discutat cazurile când spaima cere o agresiune care nu este necesară” a declarat în CSID.RO dr. Ștefan Voiculescu, medic primar chirurgie generală, Coordonatorul Academiei de Senologie din Centrul Oncologic SANADOR.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Ștefan Voiculescu - Medic primar chirurgie generală
Dr. Ștefan Voiculescu este medic primar Chirurgie generală, doctor în Științe Medicale și în prezent coordonatorul Academiei de Senologie din Centrul Oncologic SANADOR. Experiența sa în depistarea și tratarea bolilor sânului a primit recunoașterea europeană, fiind singurul medic român ...
citește mai mult