Luminița Georgescu: ”În momentul în care ești dispus să eliberezi oamenii, te eliberezi și pe tine”

29.11.2022

Invitată în emisiunea Andreei Perminova, „Înapoi în viitor”, Luminița Georgescu, Facilitator Access Consciousness Bars, a vorbit despre metoda sa de eliberare a limitărilor și blocajelor resimțite în diferite zone din viață. 

Access Bars: întrebări cheie pe care, dacă ți le pui, îți pot schimba viața

Sunt dispus să dau drumul la tot ca să primesc infinit?

Tehnica de lucru a Luminiței Georgescu presupune renunțarea la atașamente (oameni, obiecte, lucruri materiale, situații, etc). Conform acesteia, în momentul în care ești dispus să eliberezi oamenii sau atașamentele de aceștia și nu mai ai aștepări, te eliberezi și pe tine.

Cine sunt eu azi?

„Oamenilor din ziua de azi le lipsește identitatea. Într-o sesiune de bars, conștientizezi că ești mai mult decât corpul tău, conștientizezi infinitatea. Cu toții suntem ființe infinite, iar o ființă infinită poate fi orice își dorește”, a declaratat Luminița Georgescu în emisiunea „Înapoi în viitor”.

Tot ea mai adaugă faptul că în fiecare zi putem alege cine vrem să fim și ce experiențe ne dorim să avem.

Cui îi aparținem?

„Este demonstrat științific că 90% din emoții și sentimente nu sunt ale noastre. Noi, oamenii, avem tot felul de capacități de care poate nici nu știm, printre care și capacitatea corpului nostru de a vindeca alte corpuri. De aceea, poate o durere pe care o percepi de multe ori în corp sau o stare pe care o ai – anxietate, neliniște, furie, frică, e posibil să nu fie a ta”, a ținut să sublinieze life coach-ul pentru Andreea Perminova.

Conform metodei acesteia, nu suntem produsul gândurilor sau senzațiilor noastre. Ele nu ne definesc. Și le putem trimite înapoi de unde le-am luat cu conștiința atașată. 

Conchizând, life coach-ul a precizat faptul că întrebările și instrumentele acestea de videcare funcționează, mii de oameni din întreagă lume aplicându-le cu succes și reușind astfel să își schimbe viața în bine.

Emisiunea integrală „Înapoi în viitor cu Andreea Perminova” – invitată Luminița Georgescu –  poate fi urmărită mai jos.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu
Alice Moisescu
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ... citește mai mult