Dr. Mihai Craiu: Cum va arăta întoarcerea la școală

Întoarcerea la școală este una specială anul acesta, aflându-ne în plină pandemie.
  • Publicat:

Dr. Mihai Craiu, invitat în emisiunea Ce se întâmplă doctore Live a vorbit despre întoarcerea la școală și agresivitatea tulpinii Delta la copii. 

Tulpina Delta mai agresivă la copii?

Dr. Mihai Craiu a făcut referire la datele colectate în unele regiuni din SUA unde școala a început deja și unde s-a constat o creștere de cazuri, mai ales în acele state unde folosirea măștii în interior nu este obligatorie. „Ceea ce știm de la Academia Americană de Pediatrie este că în acest moment peste 10%  (ultima cifră era 13, 5%) din cazurile confirmate reprezintă copii”, spune Dr. Mihai Craiu. Însă, la fel ca la toate celelalte tulpini și în celelalte momente ale pandemiei COVID, copiii nu fac niște forme extrem de grave. „Copiii reprezintă în jur de 1% din pacienții spitalizați”, adaugă medicul. Deci chiar dacă sunt mai mulți copii infectați, cei mai mulți dintre ei nu au aproape nimic ( sau cel mult muci și roșu în gât), o foarte mică minoritate – ce ține de particularitățile imunologice ale fiecărui copil, nu de virus – pot dezvolta sindromul inflamator multisistemic. În SUA , de când a început pandemia, au fost peste 4,2 milioane de copii dovediți ca fiind infectați, dintre aceștia 4200 internați cu sindrom inflamator multisistemic și 37 de decese.

Dr. Mihai Craiu: tulpina Delta nu trebuie privită ca o sperietoare

Prin urmare această tulpină Delta nu trebuie privită ca o sperietoare. Dacă facem ceea ce trebuie – adică să ne spălăm pe mâini, să ținem distanța, să încercăm să obișnuim copiii încă de pe acum – anterior începerii școlii – să poarte masca în interior, lucrurile pot rămâne echilibrate cu școli în care se fac ore și cu copii fericiți. Este important să avem grijă cum le prezentăm situația, astfel încât să nu îi speriem, a mai spus Dr. Mihai Craiu. Mai mult, copiii trebuie să știe că purtarea măștii în interior îi protejează și pe ei, pe copii, dar și pe dascălii de la catedră. Astfel, se va putea face învățământ fizic, față în față, așa cum e firesc.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Psiholog
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult