Ce simptome pot avea persoanele vaccinate infectate cu varianta Delta

30.07.2021
Ce simptome pot avea persoanele vaccinate infectate cu varianta Delta
Sursa foto: Shutterstock

Persoanele vaccinate infectate cu varianta Delta a coronavirusului pot prezenta simptome ale infecției, dar acestea sunt mult mai ușoare în comparație cu manifestările pe care le au persoanele nevaccinate. 

Potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea King’s College din Londra în colaborare cu o companie din domeniul științelor sănătății, persoanele vaccinate infectate cu varianta Delta pot avea ca principal simptom strănutul persistent. Acesta pare să ia locul febrei, simptomul distinct al infecției cu SARS-CoV-2 la persoanele nevaccinate anti-COVID.

Dacă ați fost vaccinați și începeți brusc să strănutați, fără un motiv aparent, iar acest simptom persistă mai multe ore, este indicat să faceți un test de coronavirus. Strănutul este unul dintre principalii vectori de răspândire a virusului, atrag atenția medicii.

De asemenea, este posibil ca persoanele vaccinate infectate cu varianta Delta să mai prezinte simptome precum dureri de cap ușoare, secreții nazale, dureri de gât și pierderea temporară a mirosului.

În cazul persoanelor vaccinate cu o singură doză, deci care nu au făcut încă rapelul, infecția cu SARS-CoV-2 se poate manifesta și prin tuse.

Dar aceste simptome sunt mult mai ușoare decât în cazul persoanelor care nu sunt deloc vaccinate, spun savanții.

„Pacienții vaccinați nu prezintă simptome grave și se vindecă mai repede, neavând nevoie de spitalizare”, se arată în studiu.

În cazul persoanelor nevaccinate, cele 5 simptome definitorii ale infecției cu varianta Delta, dominantă în Europa, sunt: durerea puternică de cap, de gât, febra, secrețiile nazale abundente și tusea persistentă, înecăcioasă.

Profesorul în Sănătate Publică Răzvan Cherecheș spune că vaccinarea anti-COVID nu ne face invincibili, deci este posibil în continuare să ne infectăm și să prezentăm simptome ușoare de COVID-19 chiar dacă ne vaccinăm, dar este foarte puțin probabil să ne îmbolnăvim grav și să avem nevoie de spitalizare.

De asemenea, riscul de a transmite virusul mai departe este mai mic, deoarece acesta este eliminat mult mai rapid din organism ca urmare a anticorpilor dobândiți prin vaccinare, care reduc semnificativ perioada de contagiozitate.

Cu toate acestea, dacă locuim într-o zonă în care numărul de cazuri noi crește sau dacă avem în familie o persoană cu risc crescut de a face simptome severe în caz de infectare, specialistul recomandă să purtăm masca și să ținem distanța de 2 metri în spațiile aglomerate.

infografic de la Johns Hopkins

1. sunt complet vaccinat(ă) – ar trebui să fiu îngrijorat(ă) de tulpina Delta?

dacă…

Posted by Razvan Chereches on Friday, 30 July 2021

Cel mai nou articol Video:
Armando Lungu: despre vegetarianism și activitatea fizică