Dr. Bogdan Cucu: cum poți scăpa de ochelari prin operația de cataractă

Dr. Bogdan Cucu, medic primat oftalmolog, explică modul cum operația de cataractă îi poate ajuta pe pacienții care au, pe lângă cataractă, și alte probleme de vedere.

Dr. Bogdan Cucu este medic primar oftalmolog în cadrul Clinicii Laser Vision Med din Constanța. În interviul video pe care ni l-a acordat, medicul a accentuat în primul rând asupra frecvenței cataractei și a intervenției chirurgicale ultramoderne, care se face la ora actuală și în România.

„Cataracta este cea mai frecventă afecțiune chirurgicală. Practic, operația pentru cataractă este cea mai frecventă intervenție chirurgicală oftalmologică la nivel mondial. Cataracta afectează un număr foarte mare de oameni, iar pentru a evita orbirea, se face această intervenție. Vorbim de 5000 de intervenții la un milion de persoane. Și în România, am ajuns să fim unde trebuie în ceea ce privește operația de cataractă” ne-a declarat dr. Bogdan Cucu.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel mondial, cataracta reprezintă principala cauza de orbire. Boala apare mai ales după vârsta de 40 de ani și afectează cristalinul ochiului, adică lentila prin care trece lumina. Pe măsură ce cataracta progresează, lumina ajunge mai greu la retină. Astfel, vederea devine încețoșată. Cataracta apare natural, odată cu înaintarea în vârstă și se dezvolta în timp, treptat. Mai mult de 64% dintre cazurile de cataractă sunt diagnosticate la persoane de peste 70 ani.

Persoanele care dezvoltă cataractă pot avea și alte tulburări de vedere sau vicii de refracție așa cum sunt miopia sau hipermetropia. Prin operația de cataractă, care constă în înlocuirea cristalinului cu unul artificial, se pot rezolva și diversele vicii de refracție. Acest lucru este posibil datorită cristalinelor de ultimă generație, extrem de performante

„Mai nou, s-a ajuns la performanța la care schimbăm lentila naturală a ochiului, cristalinul, cu unul artificial, multifocal. Acesta ajută pacientul să vadă la toate distanțele. Astfel, operăm pacienți cu cataractă care vor renunța și la ochelari.

În clinica noastră, aproape 20 la sută dintre cei care se operează aleg aceste cristaline ultraperformante, cristalinele multifocale. De altfel, mai mult de jumătate dintre cei care vin la noi vin pentru a corecta viciile de refracție. Sunt și alte patologii care se pot ameliora odată cu operația de cataractă. Mă refer aici la persoanele care au și glaucom. Atunci când se operează de cataractă, tensiunea la nivelul ochiului se reglează” adaugă dr. Bogdan Cucu.

Mai multe informații despre performanțele și beneficiile cristalinelor multifocale și ale operației de cataractă oferă în interviul video medicul primar oftalmolog, Bogdan Cucu!

Beatrice Osanu
Beatrice Osanu
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ... citește mai mult
Raluca Neagu
Raluca Neagu

Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.

citește mai mult
Cum se instalează adicția
Cum se instalează adicția