Cum se instalează adicția

Specialiștii spun că în spatele adicțiilor se ascunde un abuz sau o traumă.
  • Publicat:

Cel care dezvoltă dependența, face acest lucru pentru a ameliora disconfortul produs de emoția asociată suferințelor cauzate de abuz sau traumă. Află din materialul video cum se instalează adicția!

Cum se instalează adicția

Persoana adictivă încearcă – prin substanțe sau comportament adictiv – să se simtă mai bine și să alunge suferința.
Însuși Dr. Gabor Mate spune că în spatele oricărei dependențe se află suferința cauzată de lipsa afecțiunii sau suferința traumei ori a abuzului.

Adicția sau dependența exercită o influență îndelungată și puternică asupra creierului.  Adicția se manifestă în trei modalități distincte.Prima este pofta de obiectul dependenței. Urmează pierderea controlului asupra utilizării sale.Apoi se instalează utilizarea continuă a acelei substanțe sau comportament, în ciuda consecințelor adverse.

Tipuri de adicții

Timp de mulți ani, experții au crezut că numai alcoolul și drogurile puternice ar putea provoca dependență.
Neuroimagistica și cercetările mai recente au arătat că anumite activități plăcute se pot transforma în dependență.

Există dependență de  jocurile de noroc, cumpărături, rețele sociale, sex, mancare.

Există și dependență de muncă sau de sport, însă acestea nu sunt atât de blamate, deși modalitatea de formare este aceeași.
Adicția este o problemă de sănătate și nu o problemă de voință sau eșec personal. Ea poate afecta pe oricine indiferent de statut social, educație, religie, cultură, venituri.

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News