Dr. Adriana Lucia Celebidache: beneficiile laserului în stomatologie

Dr. Adriana Lucia Celebidache, medic primar dentist și doctor formator, explică pe larg în interviul video aplicațiile laserului în stomatologie.

Dr. Adriana Lucia Celebidache este unul dintre medicii români dentiști de top, specializată în estetica dentară prin terapie cu laser. Medicul Adriana Lucia Celebidache profesează și ca formator în terapia dentară asistată de laser. În cadrul interviului video pe care ni l-a acordat, dr. Adriana Lucia Celebidache care aplică terapiile laser în cadrul Clinicii Dentexcela3 din București a vorbit pe larg despre revoluția pe care a produs-o laserul în tratarea multor probleme dentare. Medicul a explicat la început modul cum funcționează laserul în tratarea cariilor.

„Laserele reprezintă o tehnologie modernă, nouă. Laserul reprezintă un titlu generic. De fapt, este vorba despre lasere pentru că este vorba despre mai multe lungi de undă. Cu fiecare lungime de undă, facem o anumită manoperă. În stomatologie, sunt două categorii mari de lasere: lasere ablative cu apă și laserele diodă.

În cariologie, tratamentul cariei, noi folosim laserul cu apă. Lungimea de undă pe care noi o folosim este de 2780 de nanometri. Energia radiantă este absorbită de molecula de apă. Noi găsim apa în concentrație de 60 la sută în procesul carios. În țesuturile indemne, neafectate de carie, procentul este de 8 la sută în smalț și de 20 la sută în dentină. Deci vorbim despre procente mai mici de apă.

Energia radiantă este absorbită de molecula de apă, molecula de apă se dilată și explodează. În momentul în care explodează, antrenează cu ea tot ceea ce are în jur. Se numește mecanismul de ablație termomecanică. Este un fel de evaporare. Ce este interesant este că prima care dispare este caria, având 60 la sută apă. În felul acesta, noi rămânem cu țesutul indemn, sănătos, aproape neatins. Acest laser este foarte precis și minim invaziv” descrie unul dintre beneficiile laserului medicul Adriana Lucia Celebidache.

Mai multe informații despre avantajele laserului în stomatologie puteți afla din interviul video!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Adriana Lucia Celebidache - Medic primar dentist și doctor formator
Medic primar dentist și doctor formator, Dr. Celebidache este specializată în estetica dentară prin terapie cu laser. În prezent conduce clinica dentară minim-invazivă DENTEXCELA3, acolo unde poate fi și găsită. Hiperspecializarea sa Master Laser Dentistry obținută la Universitatea Aachen ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Medic primar dentist și doctor formator
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult