(P) Crosectomia laser în varice

  • Publicat:
(P) Crosectomia laser în varice
Dr. Mironescu Vitalii, Clinica ProvivaMed

Descrisă pentru prima dată în anul 1890, crosectomia și strippingul venei safene reprezintă metoda chirurgicală de tratament pentru boala varicoasă.

Crosectomia reprezintă deconectarea venei safene de la trunchiul principal, iar strippingul este extragerea venei din corp. Pentru a înțelege mai bine aceste proceduri, va trebui să explic noțiuni elementare de anatomie și fiziopatologie a venelor membrelor inferioare.

Venele sunt vasele care colectează sângele din periferie și îl transportă spre plămâni, unde este filtrat; la membrele inferioare, sângele venos este transportat prin două căi de drenaj:

  1. Sistemul venos profund este reprezentat de un trunchi comun sau venă femurală (VF) cu afluenții săi.
  2. Sistemul venos superficial este reprezentat de cele două vene safene și afluenții lor.

Circulația de bază venoasă a membrelor inferioare este asigurată de venele profunde, pe când venele superficiale (safene) au un drenaj sanguin de până 10%, de aceea în caz de alterare ele se pot sacrifica.

Venele safene își au originea la nivelul gleznelor, urcă pe fața medială și posterioară a gambei. Vena Safenă Externă (VSE) se varsă în vena profundă în spatele genunchiului printr-o curbură, așa-zisa crosa venei safene externe, iar Vena Safena Internă (VSI) își continuă traseul pe fața internă a coapsei și în regiunea inghinală și se varsă în vena femurală formând crosa safenei interne.

Anatomic, crosa safenei interne este compusă din mai mulți afluenți sau colaterale care drenează sângele din zona inghinală, fiind și zona de comunicare între venele membrului inferior și venele din micul bazin.

Importanța acestor colaterale este foarte mare deoarece crosectomia chirurgicală la o pacientă cu varice pelviene va produce recidivă și va fi un insucces pentru medic.

Altă importanță anatomică a crosei este dispoziția și funcționarea valvelor, o distrugere a vâlvei ostiale (prima valvă) va avea o abordare terapeutică diferită comparativ cu distrugerea valvei preterminale. Practic explorarea ecografică corectă și stabilirea conduitei terapeutice în funcție de acești parametri reprezintă și „cheia succesului” în tratamentul varicelor. Mai multe detalii despre un tratament laser varice Cluj găsiți pe provivamed.ro

O operație pentru varice efectuată corect în cazul unei patologii varicoase cu reflux ostial va reprezenta o disecție amănunțită a crosei, fără a distruge vasele limfatice, sutura tuturor colateralelor și secțiunea VSI razant la vena femurală, ceea ce reprezintă o crosectomie chirurgicală. Astfel  se va întrerupe refluxul venos în teritoriul varicelor, iar trunchiul venei safene și pachetele varicoase se vor extirpa chirurgical.

Crosectomia laser reprezintă închiderea completă a lumenului crosei împreună cu afluenții săi prin termoablație endoluminală cu ajutorul fibrei laser. Această procedură a fost una dintre temele de  discuție la congresul internațional de flebologie UIP Chapter Meeting August 25th -27th 2019, Krakow – Poland.

Deoarece după multiple studii efectuate în cazul tratamentului endoluminal prin termoablație a VSI s-a evidențiat o recidivă semnificativă pe colateralele crosei, unde închiderea venei se efectua la aproximativ 2 cm sub crosă, inferior de vena epigastrică. În prezent au fost efectuate studii comparative și s-a demonstrat că crosectomia laser scade semnificativ rata de recidivă a varicelor prin vena safenă accesorie anterioară (AASV).

Scopul acestei proceduri este de a închide VSI cât mai aproape de VF, deși tehnic este destul de greu, dar nu imposibil, este important ca bontul care va rămâne după crosectomie  să nu conțină colaterale pe care se pot redezvolta varice. Doar unele aparate laser pot efectua această crosectomie, de exemplu aparatul Leonardo Dual 45 de la firma germană Biolitec este un pionier mondial în tratamentul laser, care a schimbat viitorul și a pus bazele fundamentale în tratamentul laser pentru varice.

Având o fibră circulară de 360 de grade dublă radială, ne permite să ajungem cât mai aproape de vasele mari fără să le lezăm. La fel este foarte important și lungimea de undă cu care se produce absorbția energiei. S-a demonstrat că fibra medicală cu diodă de 1470 nm este cea mai eficientă în termoablația laser în varice, având și o rată mică de complicație cu o recidivă, de sub 8%.

Pentru prevenirea complicațiilor și a creșterii eficienței tehnicii, se va folosi obligatoriu procedura cu anestezie locală prin intumescență, controlată ecografic, la nivelul crosei și a trunchiului venei safene. Această anestezie ne va permite să golim vena de sânge și să avem un contact intim între fibra laser și peretele venos.

Toate aceste elemente medicale sunt foarte importante în obținerea unor rezultate optime în tratamentul varicelor, având și o tendință de scădere în ceea ce privește recidiva în boala varicoasă.

Sănătatea ta este prioritatea noastră!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”