Colonoscopia: ce este și când se face?

Dr. Denisa Munteanu, medic specialist gastroenterologie în cadrul SANADOR, explică pe scurt ce este colonoscopia și când se recomandă.

„Colonoscopia este o manevră endoscopică, efectuată cu rolul de a vizualiza corespunzător mucoasa tubului digestiv inferior, adică rect, colon și ultima porțiune de intestin subțire.

Când se recomandă colonoscopia?

Colonoscopia se recomandă la toată lumea, după vârsta de 45 de ani. Aceasta se face de screening: nu ne supără nimic, dar o efectuăm. Colonoscopia se recomandă și la pacienții care au rude de gradul 1 cu un cancer de colon la vârste tinere, sub 60 de ani. Iar prima colonoscopie trebie făcută cu 10 ani mai devreme decât vârsta rudei la care a fost cancerul diagnosticat. Colonoscopia se face și la persoanele care se prezintă cu simptome precum scaunele diareice persistente, sângerările la scaun, dureri abdominale persistente.

Cum se face colonoscopia?

Pacientul trebuie să țină o dietă ușoară înainte de procedură, trebuie să evite cu câteva zile înainte de procedură alimentele care au sâmburi, semințe, coji pentru a se curăța mai bine tubul digestiv. Apoi, acasă, se bea o soluție cu rol laxativ. Ulterior, pacientul vine și este consultat de către medicul anestezist și se efectuează o analgosedare. Pacientul doarme, nu simte niciun fel de disconfort și se efectuează procedura. A

vantajul sedării este confortul pacientului care nu mai simte niciun fel de disconfort care, în lipsa analgosedării, ar putea fi senzația de balonare, ușoare crampe care ar putea să apară ca urmare a insuflării aerului prin colonoscop pentru a destinde și a vedea. Iar la a doua investigație, pacienții vin cu sufletul mai deschis și fără teamă. Am avut pacienți care au făcut prima oară fără sedare și au zis că nu mai vor așa. Dar cu sedare, a fost ok.

Ce se poate depista prin colonoscopie?

Cu ajutorul colonoscopiei, se poate depista în primul rând boala hemoroidală. De asemenea, se pot vede polipii colonici care sunt din ce în ce mai frecvenți, la vârste din ce în ce mai tinere. Polipii pot fi rezecați endoscopic. Putem depista formațiuni tumorale colorectale și putem preleva biopsii. La pacienții vârstinici, se poate depista diverticuloza colonică, iar la pacienții tineri, depistăm boli inflamatorii intestinale.

Sfatul medicului pentru cei care au nevoie de colonoscopie

Sfatul meu este să nu le fie teamă, că nu se va întâmpla nimic rău, nu vor simți durere, nu vor avea niciun de de disconfort. Vor pleca acasă ușor amețiți după analgosedare, dar nu trebuie să le fie teamă” recomandă dr. Denisa Munteanu, medic specialist gastroenterologie în cadrul SANADOR.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Denisa Munteanu - Medic specialist gastroenterologie
Dr. Denisa Munteanu este medic specialist Gastroenterologie cu competențe în: ecografie abdominală, endoscopie digestivă diagnostică și terapeutică. D-na Dr. si-a efectuat rezidențiatul la Spitalul Floreasca din București, iar in prezent efectueza endoscopii digestive superioare, colonoscopii ...
citește mai mult