Anxietatea poate arăta și așa! Pastila de psiho

Anxietatea este o tulburare din ce în ce mai des întâlnită.
  • Publicat:

Anxietatea e o stare de neliniște pe care o resimțim în tot corpul și care ne umple mintea cu îndoieli, îngrijorări, obsesii și presupuneri negative referitoare la evenimente din viitor. Anual, aproximativ un sfert din populația Europei se confruntă cu simptome de anxietate și depresie, arată Organizația Mondială a Sănătății. Anxietatea este o problemă des întâlnită, mai ales după cei doi ani de pandemie care au agravat problemele legate de sănătatea emoțională. Colega noastră, psihologul Bianca Poptean ne-a spus că anxietatea poate arăta și așa:

Dificultatea de a gestiona necunoscutul, dorința de control și frica profundă de a pierde controlul asupra lucrurilor care se întâmplă în jurul tău.

O temere exagerată legată de diverse situații, alegând aproape întotdeauna cel mai rău scenariu.

Reacții intense și disproporționate față de ceea ce se întâmplă cu devărat în realitate.

Hipervigilența manifestată prin continua preîntâmpinare a pericolelor.

Tensiune în tot corpul.

Evitarea evenimentelor, persoanelor, călătoriilor, din teama de a nu se întâmpla ceva rău.

Incapacitatea de a te relaxa, nevoia de a face mereu ceva și presiunea permanentă că există posibilitatea să se întâmple ceva rău.

Probleme cu somnul: greutăți de a adormi, insomnii, dificultăți legate de calitatea somnului, dorința de a dormi mult.

Îți e greu să fii prezent în aici și acum. Gândurile zboară foarte ușor la diverse îngrijorări legate de viitor.

Într-o situație dificilă rămâi fixat pe cel mai grav scenariu. Pur și simplu faci o obsesie despre ce se poate întâmpla cel mai rău.

Îtotdeauna te simți ca și cum ai fi nepregătit. Simți că se va întâmpla ceva ce te va dezechilibra.

Ești copleșit de întrebări de genul “Și dacă se întâmplă asta?”.

Corpul tău este permanent într-o stare de amenințare (ceea ce înseamnâ că îți bate tare inima, te înroșești la față, ți se strânge stomacul, îți transpiră palmele și poți avea și simptome digestive).

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult