Testul care poate depista devreme semnele de autism. Trebuie doar să privești o imagine

  • Publicat:
Testul care poate depista devreme semnele de autism. Trebuie doar să privești o imagine
Foto: shutterstock

Diagnosticul de autism poate fi dificil de stabilit, mai ales în cazul copiilor foarte mici. Un test simplu care constă în privirea unei imagini ar putea ajuta însă la identificarea precoce a semnelor de autism și la îndrumarea părinților către un specialist ce poate efectua mai multe investigații pentru stabilirea cu certitudine a diagnosticului.

Potrivit experților americani, persoanele care privesc imaginea de mai jos și nu reușesc să distingă pătratul alb din interior, concentrându-se în schimb pe marginile cu negru, sunt mai susceptibile să sufere de autism. Asta, deoarece persoanele cu tulburări din spectrul autist procesează diferit informația vizuală, având tendința să se focuseze doar asupra unui lucru, nu asupra întregii imagini, se arată în studiul publicat în Journal of Neuroscience.

Foto: Science Alert

Autismul este o tulburare de neurodezvoltare caracterizată de o interacţiune socială afectată, comunicare verbală şi non-verbală deficitară şi comportament restricţionat şi repetitiv. Părinţii observă de obicei semne în primii doi ani de viaţă ai copilului lor. Aceste semne de multe ori se dezvoltă treptat.

Noi studii arată că depistarea cât mai devreme a autismului crește șansele ca ajutorul acordat copilului să aibă șanse mai mari de reușită.

Printre semnele specifice de autism se numără: evitarea contactului vizual, lipsa zâmbetelor, mișcările sau frazele repetitive, dificultate în exprimarea sentimentelor, interesul neobișnuit pentru anumite activități, lipsa de înțelegere a anumitor expresii, folosirea incorectă a cuvintelor etc.

Citește și: Autism – simptome, diagnostic, tratament

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] S-a alăturat echipei Ce se întâmplă, Doctore? în anul 2013. În timp, CSID a devenit a doua sa familie, care cuprinde o mână de oameni pasionați de scris și preocupați de starea de bine a românilor. Ține legătura cu medici din toate domeniile și ...
citește mai mult
Recomandare video
Protecția solară pe înțelesul tuturor